Într-un interviu acordat DC News, comisarul-șef a spus că sunt multe lucruri care trebuie rezolvate și întrebări la care nu s-a răspuns deocamdată.
„E o crimă ca orice crimă cu substraturile ei, cu particularitățile ei, niciuna nu e copiată de cealaltă. Fiecare are particularități. Trebuie remarcat faptul că s-au mișcat impecabil cei de la Brigada Omoruri de la Constanța. Au rezolvat cazul extrem de repede. Asta înseamnă profesionalism.
Mă uităm pe fotografiile celor două personaje, victima și autoare, două puștoaice de 18 ani. Trebuie rezolvate câteva lucruri care sunt cu semnul întrebării, dincolo de povestea Alinei care vine dintr-o familie săracă, violentă, la rândul ei, victimă și în cadrul familiei.

Care ar fi problema, cum a reușit puștoaica să plece cu corpul victimei într-un troller, dacă au existat complici. Sunt elemente care țin de cazuistică penală și care urmează să fie definitivate de către investigația în curs. Probabil după ce vom avea dosarul complet care va lămuri inclusiv motivația crimei, vom putea să analizăm mult mai bine un asemenea caz tragic.”
De ce s-a ajuns aici?
„Sunt necesare răspunsuri la întrebarea: „Ce a provocat între cele două o asemenea disfuncție încât prietenia lor să se transforme într-o ură acerbă, dură, care a dus în final la crimă?” Acestea sunt semnele de întrebare. Avem autor, avem victimă, tot ce trebuie rezolvat la sfârșit este raportul de cauzalitate din relația celor două, care a dus la crimă.”, a spus Mihai Untaru.
„E un semnal de alarmă pentru tinerii de astăzi”
„E un semnal de alarmă pentru tinerii de astăzi pentru că o violență extremă la vârsta asta arată o instabilitate dură a copiilor aflați la vârsta întrebărilor și a răspunsurilor. Un copil la 18 ani pleacă să-și câștige existența, în ciuda faptului că înțeleg că avea un suport material, niște oameni care îi acordaseră încredere și o ajutau. Probabil că ajutorul care i-a fost acordat nu era suficient pentru ca fetița să-și îndeplinească niște visuri. Probabil că fetița voia mai mult.
Citește și:
Cine este Alina, fata ucisă la Mangalia de prietena ei: ”Am făcut foamea ani la rând, tata ne bătea, mă dădea cu capul de pereți”
Pe de altă parte, sunt întrebări cu un caracter mult mai intim care se pot pune în asemenea situații și la care doar procurorii vor avea răspunsurile necesare, în prima fază, până să apară în presă.
Ce poate declanșa la copii, la această vârstă, între două fete, o asemenea ură? Ori o relație cu un eventual băiat, ori o relație pecuniară. În relația lor de prietenie nu pot exista decât aceste două situații. Trebuie văzut ce anume a declanșat.”, a spus Mihai Untaru.
Potrivit ultimelor informații, cele două două s-ar fi certat din cauza faptului că victima avea un prieten cu care avea probleme și o punea pe agresoare să mintă pentru ea. Agresoarea s-ar fi săturat de astfel de situații care în final au scos-o din sărite. Comisarul-șef susține că aceasta nu poate fi cauza reală a crimei.
„Nu. E prea cusută cu ață albă. Trebuie să fie un suport mai solid care să declanșeze o ură de moment care să o facă să o strângă de gât, să o lovească cu cuțitul. Doar treaba asta cu: „Lasă-mă în pace, nu te mai acopăr” nu merge. Deci, exact ce spuneam, că relația lor de prietenie cu aspecte de intimitate va lămuri raportul de cauzalitate pentru că nu poți să realizezi momentan. Povestea asta cu prietenul victimei care făcea presiuni, ar fi trebuit ca prietenul să fie cel care a făcut crima în aceste condiții. Ei bine, nu. Autoarea este alta, este cea care o ajuta. Asta este pentru presă. Altceva s-a întâmplat, sigur. O să auzim cât de curând.
E un semnal de alarmă pentru tineri pentru că o asemenea cauză trebuie devoalată, făcută publică ca să înțeleagă oamenii, din ce se poate ajunge la crimă și cât de rău este. Cazul în sine îi închide viața vreo 20 de ani unei fete de 18 ani. E ceva dureros, nu avem niciun comentariu pozitiv.”, a spus Comisar-șef Mihai Untaru pentru DC News.
Cadavrul unei tinere a fost descoperit, duminică dimineaţă, într-un parc din municipiul Mangalia. Trupul neînsuflețit al fetei era desfigurat și a fost plasat sub o bancă. Principalul suspect este prietena acesteia, o altă tânără, de 18 de ani, care este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
sursa: dcnews.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice