de Cornel Nistorescu
La deversarea bucuriei suntem la fel de tari ca la cîrteli și la pesimism. Încetarea Stării de alertă și dispariția interdicțiilor, mai ales libertatea de a ne mișca prin oraș fără mască, a stîrnit o așa explozie de bucurie că am fi putut crede că s-a terminat și războiul din Ucraina.
![](https://oficialmedia.com/wp-content/uploads/2022/03/cornel-nistorescu-600x271.jpg)
În același timp, mulți jurnaliști și cititori nu s-au lăsat copleșiți de documente, ordine ISU sau recomandări OMS. Au scotocit, au citit, au comparat și au cîntărit. Pandemia asta are prea multe semne de întrebare. De la apariția virusului pînă la validarea vaccinului, de la certificatul de vaccinare la contractele de achiziție ale Comisiei Europene, de la efectele secundare la prețurile pentru teste, de la felul și prețul achizițiilor de materiale pentru protecție și profilaxie, pînă la medicamentele achiziționate, toate se înscriu într-o listă enormă de neclarități, excese, afaceri dubioase și decizii aberante.
Cum dracul a dispărut la modul așa sincronizat pandemia? Erau virusuri în campanie? Au fost retrase? A fost un ordin? Cum s-au sincronizat țările europene fără să ne spună nimic? Au un aparat electronic de comandă? Cum nu se întinde pandemia în țările în care procentul de vaccinați este foarte mic? La urma-urmelor, pe planetă mai sunt 2-3 miliarde de oameni nevaccinați? Pe ei nu-i îmbolnăvește virusul? Cum dracul, Omicron a contracarat la mare viteză COVID-19?
Sigur, pentru cei mai mulți, acum, important este prețul alarmant al energiei electrice și al gazului, criza alimentară de la orizont, războiul din Ucraina, inclusiv dorința unora de a se depărta de raza de acțiune a frontului. Dar toate acestea nu pot șterge derularea incoerentă și uneori abracadabrantă a pandemiei. La primii contaminați am declarat stare de urgență, am restricționat economia, am nenorocit procesul educativ și calendarul școlar și am băgat populația în sperieți! A fost o farsă internațională? O uriașă manipulare? Nu răspunde nimeni pentru toate acestea? Consecințele și măsurile sunt parte din prestația născută din trăsăturile de conducători cretini pe care îi avem sau sunt doar consecințe ale ordinelor primite?
Nu fac parte dintre cei care au cîrtit în perioada pandemiei pentru că nu sunt medic și nu dețin bagajul elementar în materie pentru a avea păreri. M-am conformat. Dar felul în care am fost obligați să respectăm ordinele, măsurile și recomandările unor instituții sau oameni care acum sunt în situația ridicolă de a fi incapabili să explice, toate acestea ne obligă să cerem un decont profesional și cu informații științifice al fenomenului. Azi avem mai mulți contaminați zilnic decît în perioada în care a fost introdusă starea de alertă și interdicțiile. Și, cu toate acestea, rîdem, nu ne pasă, jucăm tontoroiul pe propriile noastre spaime. Și abrogăm infernul coordonat de ISU. Felul în care am fost conduși ca țară, chiar și ca Uniune Europeană, a nenorocit oameni, a îngropat proiecte economice și de viață și a distrus afaceri. Nu răspunde nimeni?
Pînă mă lămuresc, rămîn un purtător de mască și de întrebări. Poate dau de un strop de adevăr!
Sursa: cotidianul.ro
Citește și:
Ucrainienii au doborât accidental atât MIG-ul Lancer cât și elicopterul PUMA
Spitalele Groazei: Strigătele de salvare ale unei fete. Nu a mai ieșit vie din Spitalele groazei
S-a terminat pandemia? La graniță intră oricine fără teste, fără vaccinuri
Mărturia unui pacient din Cluj: ”Legați de pat, intubați și omorâți. Mi s-a spus să tac, ca să ies viu din spital”
CEA MAI MARE FRAUDĂ DIN ISTORIE s-a bazat pe un test neconcludent și a declarat bolnavi „pe presupunere”
Dezvăluiri șoc: Legal nu există decese DE covid. Cel mai mare criminalist român numește pandemia ”o înțelegere între oameni particulari”. ”Pe profesorul Butoi nu-l poți prosti. Punct.”
Interviu-video interzis și repostat. MINCIUNA COVID DEMASCATĂ DIN INTERIOR!!! S-a acționat la ordin cu o exagerare uriașă.
Probabil razboiul a omorat Covidul. Sa-i intrebam pe Arafat, Citu, Ludovic Orban si sclavii lor unde au imormantat Covidul.