Deputat PSD, Carmen Holban, a transmis astăzi o declarație de presă prin care expune efectele deciziilor luate de către Guvern de-a lungul pandemiei, prin restricțiile lipsite de logică și eficiență în domeniul Horeca. Și nu doar această zonă economică este afectată, ci toate acelea care au fost suspuse restricțiilor fără sens.
Dincolo de cifrele de afaceri și economie se află oamenii, pe care cei din conducerea României se pare că nu mai pun preț. A trăi într-un stat liber, democrat și suveran, a devenit o utopie. A trăi, în sine, a devenit o ”ruletă rusească” pe care guvernanții o joacă de și cu plăcere, în defavoarea celor care i-au ales să le facă o viață mai ușoară.
Redăm declarația integrală a doamnei deputat PSD, Carmen Holban:
”Fără îndoială, industria ospitalităţii a fost greu încercată în acest an de pandemie, iar numeroasele restricţii, închiderile şi redeschiderile succesive ale unităţilor din domeniul HORECA au provocat un colaps în masă, foarte mulţi antreprenori punând, la propriu, lăcatul pe uşă.
În acest timp, guvernele de dreapta, responsabile de salvarea economiei naţionale şi, implicit, a industriei HORECA, s-au bâlbâit şi răzgândit de zeci de ori, înregistrând un eşec total în ceea ce priveşte revitalizarea unităţilor turistice şi a restaurantelor.
„Marii strategi” guvernamentali nu au ţinut cont deloc de situaţiile dificile, pe alocuri chiar dezastruoase, prin care a trecut sectorul HORECA, şi nu au avut răspunsuri la întrebările esenţiale ale celor direct afectaţi: „Ce se va întâmpla cu piaţa muncii, după ce trecem de această perioadă?”, „Ce vom face după pandemie, cum ne vom reveni?”.
Pentru domnii Iohannis, Orban şi Cîţu, toate acestea sunt detalii prezentate în note pozitive. Mai mult, decidenţii politici de dreapta aveau chiar certitudinea că, până la sfârşitul anului trecut, lucrurile se vor redresa, iar HORECA va intra în normalitate.
Realitatea a infirmat aceste aşteptări optimiste, ba chiar devine tot mai evident faptul că, fără soluţii de redresare a sectorului, în următoarele luni România riscă să rămână fără industria ospitalităţii.
Decizia din toamna trecută a incapabilului guvern liberal de a închide restaurantele, la doar o lună după ce le-a permis redeschiderea şi după alte şase luni de pauză, a fost o măsură aberantă, din cauza căreia foarte multe restaurante şi hoteluri au dat pur şi simplu faliment.
Numai în judeţul Dâmboviţa, numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în decembrie 2020 au scăzut cu 46,5% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, cifre care spun totul!
„Guvernele mele” au gândit şi acţionat total decuplat de realitate, în timp ce datele statistice au arătat indubitabil că incidenţa îmbolnăvirilor din ultimele luni din cauza HORECA a fost aproape inexistentă.
Este cinic şi sfidător faptul că guvernanţii îşi bat joc de mii de investitori autohtoni şi de sute de mii de angajaţi, cu astfel de măsuri de tip „deschid-închid” şi fac ping-pong halucinant şi deprimant cu locurile de muncă ale celor implicaţi în acest domeniu!
În schimb, liberalii nu s-au sinchisit de faptul că alte hotărâri abracadabrante au dus la explozia numărului de îmbolnăviri, precum s-a întâmplat cu deschiderea şcolilor şi organizarea, cu orice preţ, a alegerilor locale!
Cum pot să închidă restaurantele, dar în acelaşi timp, să nu aibă nicio reacţie la înghesuiala oamenilor în avioane sau la aglomeraţia de la metrou şi din alte mijloace de transport în comun?!
Asistăm la efecte devastatoare pentru antreprenori şi salariaţi. Ei sunt acum la capătul puterilor şi al resurselor, blocaţi pentru cel puţin un an de zile, deoarece în absenţa unor măsuri concrete şi a sprijinului consistent, este puţin probabil să-şi mai redeschidă unităţile în apropiatul sezon estival.
Consider că România nu poate ieşi din criza sanitară, economică şi socială generată de pandemia coronavirusului cu o astfel de gândire limitată a celor care ne conduc. Guvernanţii îi ţin în continuare pe români pe ultimul loc în Europa nu doar la salarii şi pensii, ci şi la gradul de speranţă şi încredere în revenirea la normalitate.” a concluzionat Carmen Holban.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului