Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Fiecare dintre noi are ceva bun de oferit acestei lumi

Ni se întâmplă câteodată să judecăm acțiunile celor din jur, să-i considerăm în afara celor drepte și bune. Dar suntem mereu conștienti despre ce înseamnă drept si bun? Uneori nu le dăm nici o șansă, tăiem și catalogăm din prima -”acela e un nebun”, ”tipa e o nesuferită”… și exemplele pot continua de la simple etichetări personale pâna la acțiuni și evenimente de ordin social, mondial, etc.

Mereu punem etichete și încadrăm oamenii și actiunile lor ”la bun si rău”. Nu cred că exista oameni perfecți, doar perfectibili. Da, este un cliseu, să nu uităm însă că ființa umană este într-o continuă evoluție, de la naștere și până la trecerea într-o altă dimensiune. Viața se sculptează asemena unei statui, dintr-o rocă bruta. Dalta finisează puțin câte puțin, pâna ajunge la ceea ce trebuie să fie. Cred că așa suntem și noi, niște statui strălucitoare în roci brute, pe care, zi de zi, le modelam după interiorul care ”strigă” la noi. Și eu îmi fac ”mea culpa” pentru că am emis niște păreri de-a lungul vieții fără să privesc în ansamblu, sau fără să mă gândesc să privesc așa. Dacă oamenii ar fi fost doar cum îi etichetăm noi, în fiecare zi, Dumnezeu n-ar mai fi putut construi nimic din omenire. Dacă el n-ar ști pe cine se bazează în fiecare zi, ar renunța să mai nască oameni.

Suntem legați unii de altii și uitam acest lucru

Totul este o interconectare asemenea unei pânze de paianjen. Avem nevoie unii de altii, și făra să știm, ne îndepărtăm pe criterii și etichete lumești, care n-au nicio legatură cu ceea ce suntem noi cu adevărat, cu cei din interiorul nostru. Când primesc asemenea lectii, spun ”mulțumesc pentru o nouă conștientizare”. Fiecare dintre noi oferă acestei lumi suport, fiecare o susține prin existența sa. Insuși universul se oglindește și se reface continuu prin noi, și prin tot ce există și este viu, în timp și spatiu.

Imaginează-ți că ai deasupra ta universul, asemenea unei imense farfurii, pe care toți oamenii o țin cu mâinile ridicate deasupra capului. În momentul în care dispar anumiti oameni, se creează dezechilibre, farfuria se clatină, însă universul are grija să se reconstruiască mereu. Cristi Iordache mi-a spus că, de fapt, se naște același număr de ființe. N-am fost niciodată, nici mai mulți, nici mai puțini, ci doar în echilibru, precum o fântână arteziană care își refolosește apa.

Avem timp să dam tot ce e mai bun din noi, avem timp să devenim acele statui strălucitoare, daca nu acum, în viața următoare. Depinde de noi cât de mult ne dorim conectarea cu sursa sau experimentarea în lumea materială, grosieră, cea care stă departe de lumină. Înțeleg acum de ce ”totul este perfect așa cum este”. Pentru ca așa este! 🙂

„Nu există infern. El este doar imaginea raiului în care cu voie sau fără voie, mutăm continuu lucrurile de la locul lor.” (Cristi Iordache)

Lasă dom’le lucrurile acolo unde sunt! Lasă pomul unde a crescut, casa la locul ei și oamenii pe drumul lor. Fă tot ce poți din locul în care esti și sunt sigură ca vei ajunge exact acolo unde trebuie la momentul potrivit.

Și nu uita…fiecare dintre noi are ceva bun de oferit acestei lumi!

Oana Grigore

Citește și:

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media