Ni se întâmplă câteodată să judecăm acțiunile celor din jur, să-i considerăm în afara celor drepte și bune. Dar suntem mereu conștienti despre ce înseamnă drept si bun? Uneori nu le dăm nici o șansă, tăiem și catalogăm din prima -”acela e un nebun”, ”tipa e o nesuferită”… și exemplele pot continua de la simple etichetări personale pâna la acțiuni și evenimente de ordin social, mondial, etc.
Mereu punem etichete și încadrăm oamenii și actiunile lor ”la bun si rău”. Nu cred că exista oameni perfecți, doar perfectibili. Da, este un cliseu, să nu uităm însă că ființa umană este într-o continuă evoluție, de la naștere și până la trecerea într-o altă dimensiune. Viața se sculptează asemena unei statui, dintr-o rocă bruta. Dalta finisează puțin câte puțin, pâna ajunge la ceea ce trebuie să fie. Cred că așa suntem și noi, niște statui strălucitoare în roci brute, pe care, zi de zi, le modelam după interiorul care ”strigă” la noi. Și eu îmi fac ”mea culpa” pentru că am emis niște păreri de-a lungul vieții fără să privesc în ansamblu, sau fără să mă gândesc să privesc așa. Dacă oamenii ar fi fost doar cum îi etichetăm noi, în fiecare zi, Dumnezeu n-ar mai fi putut construi nimic din omenire. Dacă el n-ar ști pe cine se bazează în fiecare zi, ar renunța să mai nască oameni.
Suntem legați unii de altii și uitam acest lucru
Totul este o interconectare asemenea unei pânze de paianjen. Avem nevoie unii de altii, și făra să știm, ne îndepărtăm pe criterii și etichete lumești, care n-au nicio legatură cu ceea ce suntem noi cu adevărat, cu cei din interiorul nostru. Când primesc asemenea lectii, spun ”mulțumesc pentru o nouă conștientizare”. Fiecare dintre noi oferă acestei lumi suport, fiecare o susține prin existența sa. Insuși universul se oglindește și se reface continuu prin noi, și prin tot ce există și este viu, în timp și spatiu.
Imaginează-ți că ai deasupra ta universul, asemenea unei imense farfurii, pe care toți oamenii o țin cu mâinile ridicate deasupra capului. În momentul în care dispar anumiti oameni, se creează dezechilibre, farfuria se clatină, însă universul are grija să se reconstruiască mereu. Cristi Iordache mi-a spus că, de fapt, se naște același număr de ființe. N-am fost niciodată, nici mai mulți, nici mai puțini, ci doar în echilibru, precum o fântână arteziană care își refolosește apa.
Avem timp să dam tot ce e mai bun din noi, avem timp să devenim acele statui strălucitoare, daca nu acum, în viața următoare. Depinde de noi cât de mult ne dorim conectarea cu sursa sau experimentarea în lumea materială, grosieră, cea care stă departe de lumină. Înțeleg acum de ce ”totul este perfect așa cum este”. Pentru ca așa este! 🙂
„Nu există infern. El este doar imaginea raiului în care cu voie sau fără voie, mutăm continuu lucrurile de la locul lor.” (Cristi Iordache)
Lasă dom’le lucrurile acolo unde sunt! Lasă pomul unde a crescut, casa la locul ei și oamenii pe drumul lor. Fă tot ce poți din locul în care esti și sunt sigură ca vei ajunge exact acolo unde trebuie la momentul potrivit.
Și nu uita…fiecare dintre noi are ceva bun de oferit acestei lumi!
Oana Grigore
Citește și:
Într-o zi vei pleca și vei lua cu tine tot ce ai simțit
Zborul din colivie- cel mai frumos cadou de la viata
De ce au oamenii nevoie de repere?
Știu ce vreau. Am nevoie să simt bucuria vieții!
Starea de mulțumire și regăsirea Sinelui – Starea de conștiință se consolidează, forța egoului se pierde
Am trăit și raiul și iadul. Acum am renunțat la tot ce nu îmi cere universul
Trăiți starea de împlinire ca ființe ale acestui Rai. V-ați născut liberi și în bunăstare
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
? Cadouri de Crăciun personalizate pentru copii – un zâmbet unic de sărbători ?
Între lumină și umbră: cum se sărbătorește noaptea Tuturor Sfinților în lume cunoscută ca Halloween
De ce merită să investești într-un triciclu electric personal