Ionel Petre, președintele ALDE Dâmbovița, și-a anunțat astăzi candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Acesta transmite un mesaj dâmbovițenilor, prin care aduce argumente pentru a-și explica decizia, dar și pentru a expune modul în care își propune să ”schimbe” județul dacă va câștiga funcția de conducere de la nivelul județului.
Declarații pe larg, Ionel Petre:
”Am văzut cum este sub conducere social democrată, am văzut cum e și cu liberalii, e momentul schimbării: venim cu experiență și competență, a trecut vremea experimentelor.
Nu o să vin în fața dumneavoastră să vă spun ce nu au făcut cei care au trecut prin scaunul de președinte al Consiliului Județean, câte promisiuni nu au respectat sau să arunc cu noroi în cineva. Nu vreau să duc o campanie agresivă sau să-mi fac imagine denigrăndu-i pe ceilalți. Am primit o altfel de educație și consider că politica se poate face și cu bun simț și respect! Am venit aici să îmi anunț cu fermitate și încredere candidatura pentru Consiliul Județean Dâmbovița.
Județul Dâmbovița reprezintă acasă pentru mine, aici am învățat să fiu un om de bine și ce este cel mai important să cred în oameni și să îi respect. Consider că toți putem să fim oameni de bine. Trebuie doar să vrem asta! Județul nostru este unul extrem de prosper, avem resurse naturale, suntem aproape de capitală, aproape de munte, avem forță de muncă. Dar toate s-au cam pierdut pe drum în ultimii ani, pentru că nu a avut cine să scoată la lumină toate aceste aspecte.
Știți că sunt antreprenor, că am început de jos și am construit o afacere de succes.
Am căștigat fără să fur deci nu voi fura din banii oamenilor!
Am muncit până acum deci voi putea munci și de acum înainte!
Am reușit în tot ceea ce mi-am propus deci voi reuși și aici!
Am lucrat doar în echipa deci nu va conta culoarea politica a consilierilor sau majoritatea! Voi fi un președinte pentru toți dâmbovițenii pentru ca impreună suntem mai puternici!

Vreau să fac din Dâmbovița, în primul rând, un județ curat, prosper, un județ care să-și regăsească toate industriile pierdute, un județ care să-i atragă pe străini, un județ care să fie ramură principală, de bază a capitalei.
1. Un județ care nu își gestionează deșeurile rămâne un județ murdar și sărac. Haideți să curățăm Dâmbovița! Haideți să începem să colectăm selectiv gunoiul! Haideți să ne autoeducăm în acest sens și astfel să ducem o viață mai curată și mai sănătoasă, într-un peisaj înfrumusețat de curățenie, un peisaj care cu siguranță va atrage și turiștii.
2. Un județ în care nu se investește rămâne un județ sărac și fără importanță. Investitorii sunt la tot pasul, iar spațiile de care au nevoie sunt lăsate de izbeliște în Dâmbovița. Atragerea antreprenorilor nu este imposibilă. Arta comunicării, arta negocierilor, dar și respectul față de cei din jur pot face minuni în vederea investițiilor într-un județ mic, dar care promite mult.
3. Un județ care nu-și promovează toate domeniile de activitate rămâne un județ sărac care-și plânge de milă. De ce să rămânem în umbră? Avem o bună bucată din istoria țării avem „protecția” muntelui, avem istoria unor industrii importante, avem sportivi de performanță, avem artiști, avem cultură. Mizez pe deblocarea proiectelor mari de infrastructura. Ca ex: Jud DB are potențial turistic, dar accesul greoi spre destinatiile turistice si lipsa infrastructurii de utilitati fac ca serviciile turistice sa nu se ridice la standardele cerute de consumatori.
Foarte importanta este situația intolerabilă din rural:
Localitati fara apa si canal, cu strazi impracticabile intr-un judet in apropiere de Capitala… de netolerat. Trebuie să deblocăm proiectele care zac de ani de zile și să ne deșteptăm odată! Suntem o țară europeană, avem acces la fondurile UE. Nu am înțeles niciodată de ce nu profităm de acest aspect. Nu trebuie sa ne oprească birocrația, pentru că noi oricum suntem obișnuiți să completăm multe hârtii pentru orice…
Avem toate ingredientele unui județ de succes, care poate deveni unul dintre pilonii României!
Dâmbovița are potențial enorm, este o mică Românie și merită un loc în topul național!
Experiență, nu experimente!
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Obiectivele României în domeniul energiei conform PINESC actualizat
NIF BUCUREȘTI : Tema ediției din 2025 este Rearmarea NATO – Inovare, Accelerare, Susținere
Hunedorenii au finalizat drumul transmontan Uricani- Runcu