În cadrul conferinței de presă de astăzi, de la sediul PSD Dâmbovița, Mihai Istrate, vicepreședinte al organizației a adus în atenție rezultatele obținute la alegerile locale din zona Valea Dâmboviței. Prin urmare toți cei 11 primari PSD au câștigat un nou mandat, cu peste 50% din voturi.
”Un procent foarte bun l-a avut domnul primar de la Mănești 85,97% iar la Dragomirești am luat 2906 de voturi pentru funcția de primar, locul 3 în județul Dâmbovița după Corbii Mari și Răzvad. În cele două localități care au fost conduse de primari ai PNL, la alegerile din acest an primăria a fost câștigată tot de candidații PSD.” a spus Mihai Istrate.

Primarii de pe Valea Dâmboviței care au câștigat încă un mandat:
Alexe Marian – Comuna Bărbulețu
Popa Georgeta – Cândești
Vlădulescu Dragoș – Dragomirești
Constantin Ion – Malu cu Flori
Neacșu Gheorghe – Pietrari
Grădinaru Vasile – Raciu
Preda Cătălin – Râu Alb
Pătru Constantin – Tătărani
Lungu Marian – Văleni
Tița Vasile – Lucieni
Nistor Corneliu – Pucheni
Vicepreședintele PSD a mai menționat că în 11 din cele 13 localități de pe Valea Dâmboviței au majoritate în consiliul local, iar în cele două localități care au fost conduse de PNL vor face eforturi și vor asigura și acolo majoritatea, iar după constituirea consiliilor locale, PSD va avea 13 viceprimari în această regiune.
„În comuna Voinești candidatul independent Sandu Gabriel Dănuț a fost susținut direct de PSD. Dumnealui este membru al acestui partid, este vicepreședinte al PSD Dâmbovița și prin urmare contribuția PSD la Voinești este semnificativă, am obținut 10 consilieri locali din 15 în comuna Voinești. Îi felicit pe toți pentru rezultate!” a mai precizat Mihai Istrate.
Imagini din conferința de presă:
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă
De ce merită să alegi toalete portabile pentru camping și rulotă
Lucrări în desfășurare la două investiții majore din Moreni, verificate de președintele CJD, Corneliu Ștefan