Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului

În vremuri grele, de restriște, de războaie, de mari păcate pe care le vedem la tot pasul, oamenii au început să se roage, sau măcar cei care simt acest impuls în inima lor. Cred că este timpul că oamenii să-și aplece mai mult genunchii către Dumnezeu, să crească partea curată, bună, smerită, de care este atâta nevoie. Probabil va urma o serie de articole, așa cum o facem in fiecare zi, despre oameni care vă călăuzesc pe calea luminii și a adevărului. Nu vă pierdeți speranța, nu vă simțiți rătăciți, Dumnezeu nu își pierde nicio inimă care îl iubește și care are nevoie de el.

Astăzi îl prezentăm pe Părintele Paisie Olaru prin cuvintele Starețului Mănăstirii Sihăstria, Arhimandritul Arsenie Popa.

„De la părintele Paisie nu s-au păstrat foarte multe cuvinte duhovnicești, însă acestea care s-au păstrat, sunt cuvinte simple, dar în același timp pline de duh. Duhul acela de nevoință, un duh care atrăgea și determina oamenii să își schimbe viața. Unii, poate că veneau la el la spovedanie având o stare de nepăsare, însă părintele, înțelegând în duh această stare a lor, el însuși începea să plângă. Și atunci, datorită duhului de pocăință al părintelui, oamenii își înțelegeau greșelile și doreau să nu mai greșească și să înceapă o viață nouă.” – Arhimandritul Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria.

La 12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea a 16 sfinți români, printre care se numără și părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie, de la Mănăstirea Sihăstria. Proclamarea canonizării noilor sfinți va avea loc în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie.

”Părintele Paisie a fost duhovnicul părintelui Cleopa

și s-a născut în anul 1897, era deci mai în vârstă decât părintele Cleopa, de fapt el a fost un viețuitor al Schitului Cozancea din apropierea satului natal al părintelui Cleopa, comuna Sulnița. Părintele Cleopa mergea împreună cu familia sa la fratele Constantin (așa se numea pe atunci părintele Paisie). El era iubit pentru blândețea și duhul acesta de liniștire și de rugăciune pe care îl răspândea în jurul său. Frații părintelui Cleopa erau iubitori de viața monahală, mulți dintre ei și-au ales această viață.

Și părintele Paisie Olaru iată că a fost un prim îndrumător pentru familia părintelui Cleopa. Părintele Paisie Olaru era un iubitor al rugăciunii, al liniștii și răspândea în jurul său un duh de liniștire. Și probabil și pentru aceasta, părintele Cleopa, împreună cu doi frați ai săi, fratele Vasile și fratele Gheorghe, au plecat într-un loc liniștit cum era pe atunci Schitul Sihăstria.

Știm că părintele Paisie și-ar fi dorit cumva să se retragă încă mai devreme la Schitul Sihăstria de pe atunci, care avea deja o faimă de vatră sihăstrească. O vatră a călugărilor foarte nevoitori și iubitori de liniște, o vatră a asceților. Părintele Paisie, datorită calităților sale duhovnicești incontestabile, a fost călugărit, hirotonit diacon, apoi ieromonah și în 1947 chiar a ajuns egumenul Schitului Cozancea. A stat aici mai puțin de un an, apoi s-a retras la Mânăstirea Sihăstria, unde deja părintele Cleopa era stareț. Părintele Cleopa l-a rânduit ca și duhovnic pentru monahii și viețuitorii din obște.

Părintele Paisie avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului

Mulți povestesc că părintele Paisie avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului. Am cunoscut vreo două cazuri când spuneau că au fost chemați pe nume de către părintele Paisie, fără ca acesta să-i fi văzut vreodată în prealabil. Atunci când Sihăstria devenise o mânăstire importantă, când era cercetată de tot mai mulți oameni, el a dorit să se retragă la Sihla, căutând duhul acesta de retragere mai departe, chiar dacă din ascultare l-a urmărit pe părintele Cleopa in Mânăstirea Slatina, împreună cu obștea aceea extraordinară de acolo. Mânăstirea Slatina era renumită ca o Academie duhovnicească pentru viețuitorii de acolo care aveau dorința aceasta de desăvârșire caracteristică multora dintre monahi, iar mulți dintre ei erau oameni de cultură sau cu un potențial de strălucire în planul acesta al culturii, fie ea profană sau teologică.

Din scrisorile părintelui Paisie înțelegem că suferea de dorul locului liniștit din Sihăstria pe care-l părăsise din ascultare, urmărindu-și fiul său duhovnicesc și în același timp care devnise și părinte duhovnic. Părintele Cleopa devenise părintele duhovnic al părintelui Paisie.

Așa că după ce părintele Cleopa a fost nevoit să se retragă în pustie și părintele Paisie s-a retras în Sihăstrioara lui iubită, cum o numea pe atunci, fiind încă o mânăstire relativ mică. În anul 1959 a fost trimis un decret prin care monahii sub vârsta de 55 de ani trebuiau să plece, erau forțați să plece din mânăstire. Astfel că toate mânăstirile au trecut printr-o perioadă foarte grea, unele chiar s-au închis și din câte mi-a relatat și părintele Gherasim care mai trăiește și astăzi, părintele Paisie a avut un merit se pare în conservarea Mânăstirii Sihăstria. Ea transformându-se într-un cămin pentru monahii bătrâni.

Cărti despre viața părintelui Paisie Olaru se pot găsi AICI.

Povestea părintele Gherasim, ucenicul părintelui Paisie, care trăiește și acum, că venind anumite autorități oficiale și stând de vorbă cu călugării, pentru că îi mai iscodeau, l-au cercetat pe părintele Paisie, l-au vizitat în chilia sa și erau surprinsi de simplitatea ei. S-au uitat dacă are pat, nu au văzut niciunul, era numai o bancă. Și l-a întrebat pe părintele Paisie, dar unde stai, unde te odihnești, ”păi aici, pe banca aceasta, seara o deschid, aici mă odihnesc. Dar nu știu ce voi face în continuare, unde să plec eu din Mânăstire, dacă se închide mânăstirea, unde mă voi duce, la rudele mele? la vârsta mea cine mă primește, cum să spun eu că am plecat din mânăstire și mă duc acum să fiu povară pentru rudele mele, ce voi face eu acum?”. Și duhul pașnic al părintelui Paisie se pare că a a înmuiat inima acestui reprezentant al autorităților ateiste de atunci și astfel că Mânăstirea Sihăstria a reușit să supraviețuiască ca și cămin pentru bătrâni.

De la părintele Paisie nu s-au păstrat foarte multe cuvinte duhovnicești, însa cele care au rămas sunt foarte impresionante

Cuvinte simple, însă în același timp pline de duh, duhul acela de nevoință, de melancolie duhovnicească, un duh care atrăgea și determina oamenii să își schimbe viața. Unii poate că veneau la el la spovedanie având o stare de nepăsare. Însă părintele Paisie înțelegând în duh această stare a lor, el însuși începea să plângă auzind mărturisite unele păcate foarte mari. Și atunci, datorită duhului de pocăință al părintelui Paisie, acești oameni își înțelegeau greșelile vieții lor. Îi făceau să își dorească să nu mai greșească, își doreau să înceapă o viață nouă și purtau în inima lor, în mintea lor amintirea lacrimilor și rugăciunilor părintelui Paisie. Mulți s-au schimbat în felul acesta.

Părintele Paisie era diferit de părintele Cleopa, însă prin rugăciunea sa, prin darul liniștirii și al pocăinței pe care îl răspândea celor din jur, prin cuvinte simple, îi făcea pe aceștia să se schimbe. Se păstrează câteva înregistrări. O cărticică cu scrisori ale părintelui Paisie Olaru și unele scrieri alea sale, chiar și versuri, câteva acatiste, din care înțelegem duhul său extraordinar de pocăință, care este de trebuință tuturor celor care își doresc să se desăvârșească.

Pentru că cineva care vrea acest lucru, trebuie să se interiorizeze, să-și descopere în inima sa patimile care îl domină, trebuie să realizeze care este scopul viețuirii pe pământ. Și iată că părintele Paisie atunci când era ascultat sau când citim scrisorile sale, rugăciunile sale, înțelegem că nu atât strălucirea vieții din afară sau bogăția ei poate aduce cuiva așa zisa fericire, ci o viață autentică, plină de rugăciune, o viață în care căutăm adevăratele valori netrecătoare, care sunt nevăzute în lumea aceasta. Și cele veșnice cu adevărat sunt mai prețioase decât cele trecătoare.

Din trăirea și din cuvintele de multe ori simple ale părinților noștri, părintele Cleopa, Paisie, simțim cum ni se transmite veșnicia. Simțim cu calitățile pe care ni le-a dat Dumnezeu la fiecare dintre noi, că există o lume cu mult mai prețioasă decât lumea aceasta trecătoare. În prezent lumea pare să fie tot mai mult atrasă de valorile acestea aparente, dar în același timp și trecătoare și le uităm pe cele veșnice.„

Viața părintelui Paisie Olaru

S-a născut pe 20 iunie 1897, în satul Stroești, din județul Botoșani. La bo­tez a primit numele de Petru. Tatăl său, Ioan, era pădu­rar, om evlavios, știa Pa­raclisul Maicii Dom­nu­lui pe de rost și îl rostea îm­preună cu toată casa. De mama sa, Ecaterina, părin­tele va rămâne foarte legat. „Parcă o văd cu ochii minții, cum în brațe mă ținea și mă învăța ale cre­dinței. Draga mea, mămu­ca mea!”, avea să scrie părintele Paisie mai târziu.

Deși era un copil inte­ligent, Petru a terminat doar trei clase primare, toate ca premiant. A fost de mic aplecat spre credință, dar hotărârea de a se călugări s-a cimentat în timpul luptelor Primului Război Mondial, la care părintele a participat. După lăsa­rea la vatră, în anul 1921, Petru își va împărți în fa­milie pogoanele primite ca veteran și va intra ca frate la Schitul Cozancea, care se află și astăzi în apropierea satului său natal. În iunie 1922, avea să fie tuns monah, primind numele de Paisie.

Părintele va trăi la Cozancea 26 de ani. O mare parte din acest răstimp l-a petrecut în singurătate. Pen­tru că schitul nu avea viață de obște, părintele Paisie a cerut și a primit binecuvântarea să își ri­dice într-o poiană apropiată o chilie, pe locul căreia există astăzi o mică biserică. Aici, la Cozancea, părintele Paisie Olaru îl va cunoaște pe viitorul pă­rin­te Ilie Cleopa, care păștea, în acele vremuri, oile familiei, împreună cu doi frați. În acești ani, se vor împrieteni pe viață, iar părintele Cleopa va uce­nici la părintele Paisie. De închinovierea părintelui Cleo­pa la Mânăstirea Sihăstria se leagă și plecarea părintelui Paisie Olaru de la schitul Cozancea, în anul 1947. Nu se va mai întoarce niciodată în mâ­năs­tirea de metanie, spovedindu-i în tot restul vieții pe călugării de la Sihăstria și Sihla. La schitul Sihla, părintele a stat retras timp de 13 ani, între 1972 și 1985. Majoritatea celor care astăzi îl cinstesc ca pe un sfânt l-au întâlnit pentru întâia dată aici, în vârful muntelui, unde părintele se nevoia într-o micuță chilie, primind zi și noapte pelerini. În această perioadă, când credința nu era tolerată, dragostea, smerenia și blândețea părintelui au convertit mii de oameni, printre care membri marcanți ai intelectualității bucureștene. Într-un fel, așa, retras din lume, în vârful munților, părintele Paisie practica o formă de rezistență în fața unei stăpâniri atee. În ultimii ani din viață, a coborât din nou la Mânăstirea Sihăstria, pentru că era din ce în ce mai bolnav. A trecut la Domnul pe 18 octombrie 1990, cu părintele Cleopa la căpătâi, așa cum se legaseră în anii când se plimbau prin pădurile din preajma Schitului Cozancea.

Citește și:

Parintele Arsenie Papacioc: Eu recomand o stare de veselie interioara

Părintele Arsenie Boca: Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal

Părintele Arsenie Praja pustnicul sau călugărul vindecător de boli de la Mânăstirea Poșaga

Părintele Pahomie a trăit 92 de ani fără medicamente. Leacurile pe care acesta le-a descoperit

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media