În România, în anul 2019, conform datelor Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, 288 de fete minore au fost traficate în țară sau străinătate, majoritatea fiind exploatate sexual.
La nivelul Centrului Regional Timișoara împotriva Traficului de Persoane, centru ce are în competență județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, în anul 2020, peste 40% dintre victimele identificate au fost minore, formele de exploatare fiind exploatarea sexuală și pornografia infantilă.
Vârsta victimelor minore este tot mai mică, în anul 2020, în zona de vest a țării, 25% dintre victimele minore având între 6 și 7 ani. De asemenea se evidențiază o creștere a numărului de victime minore provenite din rândul copiilor instituționalizați sau care prezintă o formă de deficiență intelectuală.
Simona Ilioni Loga, psihoterapeut: „În cazul copiilor-victime care provin din familii, de cele mai multe ori relațiile de familie sunt conflictuale, lipsite de afectivitatea și grijă din partea părinților. Este dramatic că 98% dintre minorii victime ale traficului de persoane din zona de vest a țării, în 2020, au fost racolați de către persoane cunoscute, în unele situații chiar rude. Iar cele mai întâlnite forme de racolare a minorilor sunt în prezent internetul și metoda loverboy.”
Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timisora, Institutul Francez Timişoara și Cabinet Individual de Psihoterapie Simona Ilioni Loga și cu suportul financiar al Ambasadei Franței în România și cel al Institutului Francez își propune să reducă numărul de victime ale traficului de persoane minore prin formarea a 100 persone minore vulnerabile din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad.
Prin proiectul „EIP – Educăm, Împuternicim, Prevenim” se dorește o abordare educațională și de împuternicire prin formare de persoane minore vulnerabile din vestul României cu risc de a deveni victimele traficului de persoane, provenite din medii defavorizate, centre de plasament sau școli pentru persoane cu nevoie speciale. Proiectul va concepe, proba și replica o metodologie de formare cu o durată de 6 ore pentru tinere/tineri și minori cu predare non-formală având ca direcții generale următoarele tematici: autocunoaștere și încredere în sine, încredere în ceilalți și luarea deciziilor.
Flavius Ilioni Loga, președinte Asociația LOGS: „Continuăm prin această inițiativă eforturile noastre de peste 8 ani de a minimaliza efectele acestui fenomenl global, al sclaviei moderne în vestul României, prin educație și formare. Folosim metode non-formale, pe limba tinerelor vulnerabile și încercăm să construim abilități și încredere de sine pentru că în cazul unei pontentiale recrutări, aceste tinere să știe ce să facă și cui să ceară ajutor”
Proiectul va crea o metodologe de traing ce va fi replicată cu ajutorul a 10 specialiști ce pot intra în contact cu categorii vulnerabile, în diferite locații din județul Timiș, Arad și Caraș-Severin. Cei 10 specialiști vor participala un cursinițial de formare pentru însușirea metodologiei. De asemenea, vor fi implementate 10 activități de prevenire, urmărindu-se informarea și conștientizarea în rândul părinților cu privire la consecințele traficului de minori: în fabrici, medici de familie, aeroporturi, școli, centre de azil, etc, activițăți ce vor avea peste 300 beneficiari direcți. Vor fi create 3 spoturi video și 1 broșură privind pericolele internetului și efectele traficului de minori, disponibile online pe un website specializat.
Ana Maria Cordun, inspector specialitate ANITP Timisoara: „Activități de prevenire non-formale ca aceste sesiuni de grup și formare sunt o modalitate eficientă de a ajunge la grupurile vulnerabile cu mesajele noastre împotriva traficului de persoane cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă, timpul online a crescut iar pericolul recrutării online și al pornografiei infantile este, de asemenea, tot mai prezent în România.”
Proiectul ce se va desfășura în perioada august – decembrie 2021 are o valoare totală de 6.350 Eur și beneficiază de o finațare de 5.000 Eur din partea Ambasadei Franței în România și a Institutului Francez și o finanțare proprie de 1.350 Eur a Asociație LOGS.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Chuck Norris – o viață care bate orice film, un luptător plin de iubire
Natalia Mateuț spune că Formentera e insula unde uiți de rușine și-ți lași libertatea la soare
TUCKER CARLSON în dialog cu Prof. JIANG XUEQIN: RĂZBOIUL DIN IRAN și FEBRA SFÂRȘITULUI LUMII
Sancțiuni mai dure pentru securitatea la incendiu. Oprirea afacerii sau chiar dosar penal
L-ați văzut? Un bărbat de 36 de ani din Târgoviște a dispărut de acasă
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
SPIRITUALITATE
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
O Europă, o piață
Povestea Basarabiei se cântă la Centrul Cultural din Fieni
Delegația de mineri va fi primită de premier