Profesor Anca Munteanu: Dumnezeu iese din ascundere și își manifestă prezența mai ales în momentele de cumpănă existențiale, în momentele noastre de răscruce
Prof. univ. dr. Anca Munteanu este una dintre personalitățile marcante ale psihologiei românești și ale mediului academic timișorean. Activând în cadrul Departamentului de Psihologie al Facultății de Sociologie și Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, aceasta a contribuit semnificativ la dezvoltarea învățământului și cercetării psihologice din România. De-a lungul carierei sale a ocupat funcții de conducere, inclusiv cea de decan al facultății, iar în prezent deține titlul de profesor universitar emerit. Activitatea sa științifică este recunoscută prin numeroase publicații și lucrări dedicate domeniilor psihologiei, creativității și psihologiei transpersonale.
(partea a doua a interviului acordat pentru TVR Timișoara)
Rep: Cum putem convinge omul contemporan de faptul că a fost confiscat de verbul ”a avea”, însă pentru a fi un om plenar este esențial să îmbrățișeze și verbul ”a fi”?
Anca Munteanu: Este adevărat și asta presupune spiritualizarea omului contemporan și când spun spiritualizare mă gândesc deopotrivă la nivelul omului individual, cât și social. Este un demers dificil și ilustrația copertei mele, prin strâmta poartă, este un excelent argument că spiritualizarea este o potecă îngustă și anevoioasă. Nu este deloc facil, tocmai pentru că avem un trecut în care verbul ”a avea” a domnit, a fost rege. Și a înlocui verbul ”a avea”, prin verbul ”a fi” este o strădanie extraordinară, trebuie schimbată întreaga mentalitate. Să nu uităm că trăim într-o epocă în care are loc o bulversare dramatică a valorilor, deci e nevoie, în contextul spiritualizării, să reașezăm axiologia așa cum merită. Este nevoie să ne descoperim și să fructificăm divinitatea noastră lăuntrică.
Și aduc trei argumente științifice. Este cunoscut că avem patru stări de conștiență și anume: starea de veghe, starea de somn fără vise, starea de somn cu vise și a 4-a stare de conștiință, starea transpersonală. Toate acestea sunt vizibile dacă folosim electroencefalograful și urmărim undele pe care le descrie creierul. În cazul stării de veghe, în situația de vigilență activă, avem unde de tip Beta. Dacă este o stare de relaxare și totuși suntem treji, atunci avem unde Alfa. În faza de somn profund, caracteristic sunt undele Delta, iar stadiul de somn cu vise avem unde Theta.
Multă vreme se credea un lucru foarte interesant, creierul nu poate duce mai mult de 40 Hertzi, cât este starea de veghe în registrul de vigilență. Ei bine, nu este adevărat. Iată, călugării tibetani prin tehnicile lor de meditație, de concentrare, de respirație, au ajuns să înregistreze în creierul lor unde care se numesc Gama intre 40 si 80 de hertzi și mai mult decât atât, reușesc și peste aceste limite să ajungă la 100 la 200 de hertzi ceea ce este categoric o invitație la spiritualitate.
Mai apoi, un alt argument furnizat de Gregg Braden, un autor pe care eu personal îl stimez în mod deosebit. El are o foarte serioasă pregătire științifică, dar în același timp este un adept al spiritualității și al alianței dintre știință și spiritualitate, printr-o demonstrație foarte complexă și interesantă, care poate fi urmărită în cărțile sale, mai recent în lucrarea ”Pur uman” și ”Codul lui Dumnezeu”. El demonstrează că în ADN-ul fiecărei celule umane, avem un mesaj. Mesajul este ”Dumnezeu etern este in tine”.
Iar un ultim argument este sub formă de întrebare: dacă totul este rodul unei întâmplări și Dumnezeu nu există, cum e posibil, ca după ce s-a format planeta noastră, ca aceste condiții de viață să fie atât de perfecte? Este imposibil să fie rostul întâmplării și atunci invoc două citate, care țin loc de orice comentariu. Fizicianul Heisenberg cu premiul Nobel, unul dintre inițiatorii fizicii cuantice, spune cam așa: Atunci când sorbi o picătură din paharul științelor naturii devii ateu, dacă continui, în fundul paharului te așteaptă Dumnezeu.
Și o altă cugetare, care de data aceasta aparține lui Stanislav Grof, cel mai carismatic exponent al psihologiei transpersonale, care este în viață, dar la o vârstă venerabilă. El spune așa: Dacă totul este rodul întâmplării, atunci înseamnă că o tornadă care bântuie printr-o curte cu fiare vechi poate să asambleze un Boeing 747. Cu asta cred că este limpede, că a contesta existența lui Dumnezeu este o nesimțire metafizică.
Rep: Anca Munteanu predă încă la Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul UVT, profesor emerit fiind, are acest drept. Și această instituție de învățământ superior de stat este prima din România în care se predă psihologia transpersonală.
Anca Munteanu: Au fost tentative și la alte facultăți private. Din păcate dascălii care susțineau s-au retras, nu știm motivele. La noi se predă de peste 25 de ani și am avut un mare noroc, pentru că am avut și am șefi de departament carismatici, deschiși la minte, anti procustieni, care nu și-au ucis propriul simț metafizic și deschiderea față de noua paradigmă. Această conjunctură a fost posibilă, ca eu să predau de atâta vreme această disciplină, care este privită adeseori cu multă reticență. Din păcate, persoanele care critică această disciplină nu au citit nici jumătate de pagină, fără să vedem, ce este totuși în spatele acestei orientări care este atât de în vogă și care realmente nu este o pseudoștiință. E o știință de avangardă, e lancea progresului in psihologie. Atenție, să nu vă imaginați, că această disciplină dorește să înlocuiască psihologia academică. Are rolul ei, este adevărat că a devenit prea tehnicistă, prea sanctifică experimentul și statistica, care sigur au rostul lor. Dar nu trebuie să devină un scop în sine, pentru că devenind o știință prea tehnicistă, așa cum este astăzi, uneori îi spun o știință fast food, în sensul că se ocupă mai multe probleme cotidiene, pragmatice, imediate și ratează probleme grele ale vieții.
Psihologia transpersonlă ce vrea, vrea să o complementeze, nu să o înlocuiască, pentru că ea se ocupă de întreaga paletă a experiențelor umane și acelea măturate sub covor de știința academică și dorește un dialog reciproc, limpezitor și îmbogățitor.
Rep: Ești doctor in psihologie din 1981. În perioada aceea psihologia ca știință nu exista în România, era interzisă. Profesorii de psihologie, își căutau locuri de muncă pe unde puteau. Doamna Munteanu a avut o mare baftă pentru că este și absolventă de filosofie.
Anca Munteanu: Academicianul Pavel care mi-a coordonat doctoratul, m-a determinat să mă înscriu la doctorat, era foarte furioasă pentru că am avut o teză de licență foarte grea și voiam să mă odihnesc. Dar dacă nu mă înscriam atunci, probabil că nu aș fi reușit să dau doctoratul decât după 1989, iar eu în 1981 deja eram doctor în psihologie și fac parte din acel eșantion de doctori în știință din cei aproximativ 150 de doctori în știință care s-au perindat în perioada 1900-1990. Că după aceea a fost o explozie impresionantă de titluri de doctor.
Rep: Apetența ta, pentru mai mult decât psihologia tradițională și clasică, apetența ta pentru metafizică și pentru mai mult decât vedem cu ochiul liber a debutat după ce ai trecut cu bine prin iad, respectiv printr-o boală cruntă în tinerețe, la 30 de ani?
Anca Muntenau: da, este adevărat, aici există un cumul de factori care m-au adus în pragul psihologiei transpersonale. A fost realmente dorința de a-mi găsi un sens pentru că destinul meu părea că se încheie rapid și voiam să găsesc un sens la acest moment pe care l-am traversat și am avut șansa să apară Florina Gâldău, și-mi face plăcere să-i amintesc numele, este prima persoana care m-a provocat să vorbesc despre moarte. Și am acceptat pentru că a fost o excelentă ocazie ca eu să privesc moartea multivalent, dacă se poate sa o și îmblânzesc. Ea este cea care mi-a pus prima revistă de psihologie transpersonală în mână și care realmente m-a năucit. A fost un șoc epistemic pe care l-am mai avut de două ori in viață. Odată când am citit Freud pentru teza de licență. Am avut o rană narcisică cât casa. Pentru că trăisem într-un univers roz bombon și iată am venit în contact cu proza aceea mai dură a vieții. Și al treilea șoc epistemic a fost când am venit în contact cu Teatrul absurdului al lui Eugen Ionesco. Nici măcar nu mai știu să gândesc decât din perspectivă holistică. Am citit atât de mult și am avut experiențe încât nu mai pot să schimba macazul.
Rep: Întâlnirea noastră stă sub titlul psihologie și spiritualitate. Care este rolul umorului în vindecare?
Anca Munteanu: Virtuțile umorului sunt cunoscute din cele mai vehci timpuri și există și o disciplină se cheamă hilaroterapie. Când am luat titlul de Honoris Causa trebuia să țin o temă și am vorbit chiar de psihologia umorului. Umorul a fost utilizat absolut barbar, există in secolul 16 o sectă protestantă care folosea gâdilitul ca o procedură de a provoca moartea cuiva. Umorul reverberează pe toată claviatura de personalitate, atât în plan fizic, psihic și în plan social.
Apropo de ce m-ai întrebat cu vindecarea, am un exemplu. Un ziarist a suferit de colagenoză, o boală cu un prognostic infaust. A fost trimis acasă să moară în pace și pentru că auzise că râsul face bine și-a populat viața numai cu lucruri umoristice, filme, bancuri, cărți de umor și așa mai departe. Și după căteva luni când s-a dus la medic, pur si simplu doctorul s-a uitat la el ca la o fantomă, care a venit din mormânt. El a scris o carte, „Anatomia unei boli”, în care vorbește de importanța extraordinară a umorului, a râsului, în vindecarea lui.
În 1995 un doctor indian pe nume Madan Kataria a inițiat o metodă care poate fi utilizata și o recomand telespectatorilor, se numeste yoga râsului. S-a constatat că între râsul fals și râsul adevărat, corpul nu face diferența și atunci și râsul fals are aceleași efecte ca și râsul real. Dacă începem să râdem fals, până la urmă glisăm în râs real. Este cea mai scurtă metodă de a tempera stresul. Există și cluburi de râs online, durează 20 de minute și trebuie frecventate zilnic. Sunt extraordinar de tușante mărturiile unor persoane care frecventează această terapie prin râs și care nu au mai fost bolnave de când folosesc această metodă. Dacă până acum am luat viața în serios, iată că e timpul să luăm și umorul în serios.
De exemplu la un spital s-ar putea folosi o stație de radioficare în care să se transmită emisiuni de umor, să existe cărți umoristice, cărți de bancuri. Râsul este un elixir al vindecării și un elixir de viață lungă. Studiile au demonstrat, persoanele optimiste trăiesc mult mai mult decât persoanele pesimiste.
Rep: Legat de sincronicitate am găsit în volumul doi al tratatului de psihologie transpersonală niște explicații absolut extraordinare. Habar n-aveam de exemplu că Schopenhauer este considerat precursorul sincronicității. Ce înseamnă de fapt sincronicitatea?
Anca Munteanu: Sincronicitatea este de fapt coincidența deloc întâmplătoare, între o trăire și un eveniment exterior sau mai multe evenimente care sunt legate acauzal. Adica prin similaritate de sens. Nu inseamnă că ele apar concomitent, pot să apară la distanță, după ce se consumă sau în avans. Este un concept care a fost lansat de Carl Gustav Jung după 20 de ani de tatonări, în care s-a gândit că e prea mult și nu vrea șă-și maculeze totalmente și iremediabil imaginea și atunci a fost nevoie de imboldul dat de Einstein și de Pauli, doi oameni de știință, doi savanți de prim rang, care l-au determinat să publice micuțul articol despre sincronicitate in 1952. Pauli a fost pentru Jung și un pacient care prin visele sale arhetipale, i-a inspirat mult sincronicitatea. Este felul prin care divinitatea ne vizitează din când în când. Am ținut odată la universitate o conferință ”Sincronicitatea sau felul Dumnezeirii de a ieși din ascundere”. Pentru că realmente Dumnezeu iese din ascundere și își manifestă prezența mai ales în momentele de cumpănă existențiale, în momentele noastre de răscruce. Dacă cauzalitatea este suverană în lumea noastră tridimensională, în cealaltă lume sincronicitatea domnește.
Rep: Dată fiind frecvența apreciabilă a sincronicității în viața oricărui om, conștientizată sau nu, este pe deplin legitim să formulăm un nou morfism. Adică, printre puținele certitudini ale vieții se numără moartea, impozitele și sincronicitatea.
Anca Munteanu: Este un lucru absolut fascinant. Îți mărturisesc un lucru pe care studenții mei îl știu. Eu am făcut o specializare la Paris, la Institutul de psihologie transpersonală și profesorul Marc A. pe care l-am întâlnit la un congres la Roma, mi-a cerut să-i dau titlul tezei mele de disertație și principalele puncte pe care să le ating. La vremea aceea eram un debutant în ale psihologiei transpersonale și am fost extrem de indispusă (pentru că nu eram capabilă de pe o zi pe alta să fac așa ceva). M-am dus direct in Librărie și am pus mâna pe o carte Hopcke: Nimic nu este întâmplător. Deci era despre sincronicitate. Formarea mea in psihologie transpersonală a debutat printr-un act sincronistic despre sincronicitate. Deci asta se cheamă îngerul bibliotecii, așa se numește in literatura de specialitate și chiar a fost lucrarea mea de disertație la finalul celor trei ani.
Rep: Ai vreun mesaj generalizat sau coagulat pe care să-l transmiți?
Anca Munteanu: Aș putea să coagulez totul într-un mesaj și anume: i-aș ruga pe oameni, ca ori de cate ori se simt devastați lăuntric să-și amintească faptul că în fiecare ADN din celulele lor este inscripționat acel mesaj, „Dumnezeul etern există în tine”, altfel spus, este foarte important ca să contactăm atât la bine, cât și la rău divinitatea noastră lăuntrică. Este acel bănuț nemuritor căruia îi datorăm protecție și respect.
- Citește si prima parte: Anca Munteanu, profesor doctor emerit, despre Psihologia transpersonală
Doctor Crina Vereș: De ce apare cancerul la copii? Legătura dintre șocurile emoționale și boală
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
