În data de 23 ianuarie a.c., începând cu orele 17.00, pe Arena “ Francisc von Neuman”, din municipiul Arad, se...
SPORT
Ne face plăcere să anunţăm că Rareş Bîrlovean, unul dintre tinerii de perspectivă ai clubului, a semnat prelungirea contractului cu...
A patra zi de concurs la Australian Open 2022 a adus două surprize uriașe, eliminările favoritelor 3, respectiv 6, ambele...
Politehnica Timişoara s-a reunit astăzi pentru abordarea părţii secunde a stagiunii 2021-22. La vestiarele stadionului "Dan Păltinişanu" s-au prezentat 33...
Alb-violeții strâng rândurile pentru abordarea părții a doua a sezonului 2021-22 al Ligii 2. Reunirea echipei e programată luni, 10...
Rapid a fost aproape de a scoate un punct din meciul cu FCSB de pe Arena Națională, dar giuleștenii au fost...
Dinamo a obținut prima victorie după o pauză de mai bine de 4 luni. Trupa lui Mircea Rednic s-a impus...
Asociația Județeană de Atletism Timiș a organizat în data de 11.12.2021 în premieră pentru județul nostru „GALA DE PREMIERE A...
Copiii și juniorii de la Clubul Sportiv Marina din Constanța vor participa, în perioada 27-28 noiembrie 2021, la două competiții...
A reuşit să urce pe Kilimanjaro! Este vorba despre tânărul din Petroșani, Adrian Ahrițculesei care a plecat într-o expediție în...