Managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală, medicul Beatrice Mahler, a declarat pentru News.ro că o parte a medicilor din unitatea sanitară se confruntă cu un val de plângeri penale făcute de rudele pacienţilor care s-au stins în spital din cauza Covid-19.
Medicul precizează că aceste plângeri apar practic după fiecare val pandemic. Dr. Mahler spune că nu are foarte multe informaţii legate de motivele plângerilor existente şi că, din punctul său de vedere specialiştii din institut au făcut tot ce este posibil pentru salvarea de vieţi omeneşti. Medicul susţine că într-un caz au fost citaţi toţi cei care au acordat îngrijiri pacientului respectiv. Întrebată ce anume ar fi ajutat în toată această perioadă pademică, Beatrice Mahler a spus că o lege a malpraxisului cu ajutorul căreia să se stabileaască din ce etapă apare culpa sau din ce moment medicul poate să ajungă într-un proces penal.
Dr. Mahler: Nu vreau să afirm faptul că aceste plângeri nu sunt îndreptăţite, probabil că cei care au făcut aceste plângeri au motivele lor
„Este o situaţie ca urmare, probabil, a unei noi afecţiuni cu care ne-am confruntat, covid 19, pentru că aceste plângeri sunt ca urmare a cazurilor de covid 19 pe care le-am avut în Institut, sunt neplăcute, nu spun că, nu vreau să afirm faptul că nu sunt îndreptăţite, probabil că cei care au făcut aceste plângeri au motivele lor să o facă şi până la urmă cercetarea trebuie să fie făcută, şi evaluarea acestor situaţii trebuie clarificată de autorităţile în drept, în acest moment cel puţin colegii mei se simt complet lipsiţi de apărare, pentru că toate plângerile legate de un act medical se duc direct către zona penală, fără să existe o lege a malpraxisului, fără să existe un circuit care ar presupune discutarea din punct de vedere medical şi al aspectelor care au dus ca medicul să ia o anumită decizie sau să abordeze un anumit algoritm terapeutic, până la urmă orice suspiciune trebuie rezolvată prin cercetare, însă în acest moment cercetarea penală este zona preferată de orice suspiciune de praxis medical şi asta te face pe tine, medic, să te simţi vulnerabil pentru că nu eşti deloc ajutat de o legislaţie la care să te raportezi.
Mahler: Lucrurile nu s-au dus în zona în care să avem foarte multe informaţii despre ce se cercetează în aceste cazuri
O situaţie concretă care vorbeşte despre amploarea cercetărilor: 100 de angajaţi, citaţi pentru un singur caz. Dr. Mahler: Într-o situaţie pentru un pacient s-a cerut lista cu tot personalul medical care a îngrijit pacientul respectiv
Am dat un exemplu despre o situaţie în care pentru un pacient s-a cerut lista cu tot personalul care a îngrijit pacientul respectiv, şi a fost trimisă poliţiei, este o situaţie, modalitatea în care se face cercetarea nu pot eu să o comentez, am dat un exemplu care vizează amploarea, iar eu în calitate de reprezentant legal şi manager al Institutului normal că întotdeauna voi fi alături de colegii mei şi voi şti şi voi fi informată despre ce se întâmplă cu acţiunile care privesc activitatea medicală din Institutul Marius Nasta.
Dr. Beatrice Mahler: O lege a malpraxisului cu siguranţă ar fi ajutat
O lege a malpraxisului cu siguranţă ar fi ajutat. O lege a malpraxisului care să stabilească exact din ce moment apare culpa sau din ce moment medicul poate să ajungă într-un proces penal întrucât costurile financiare pentru asistenţa pe care o soliciţi unui avocat de specialitate sunt importante, dacă vorbim de sfera penală, durata unor astfel de cercetări este lungă, şi toate aduc un impact emoţional care nu poate să facă bine unui medic care trebuie să aibă liniştea necesară pentru a avea grijă de pacienţi.
Institutul Marius Nasta şi instituţiile publice nu au voie să aibă angajaţi avocaţi, decât dacă nu au jurişti pe schema de personal, noi avem jurişti, schema de personal este completă, dar juristul cu siguranţă nu are nici experienţa şi nici competenţa pe care o are un avocat penalist, de regulă colegii mei, atunci când au astfel de situaţii, îşi plătesc un avocat să-i însoţească.
Dr. Mahler: Această situaţie post pandemică nu face bine corpului medical/Fiecare val pandemic aduce un alt set de plângeri
Nu am numărul de plângeri în total. Nu ştiu dacă va fi un fenomen, dar este o situaţie nouă, care vine post pandemic, ce din păcate nu face bine corpului medical. Nu aş spune că în ultima perioadă, de anul trecut au început să fie, după fiecare val pandemic a fost un astfel de număr de plângeri care s-au demarat, fiecare val pandemic aduce alt set de plângeri care se adaugă la cele deja existente. Este o situaţie neplăcută.
Întrebată s-a făcut tot ce trebuie pentru pacienţi, managerul Institutului răspunde că da, cu toate resursele şi informaţiile existente pentru şi despre covid 19
Din punctul meu de vedere, da, cu resursele pe care le-am avut pentru fiecare etapă, cu informaţiile pe care le-am cunoscut despre covid 19 în acel moment, dar, sigur, orice suspiciune trebuie elucidată şi nu contest acţiunea pe care au făcut-o, eu doar spun că, dacă ar exista o reglementare mult mai clară, poate că astfel de cazuri nu ar trebui să fie cercetate în primul rând penal, ar fi mult mai corect din punct de vedere medical să fie evaluate de o echipă de specialişti, de medici care, neutri fiind, să poată să -şi spună punctul de vedere şi abia apoi să vedem dacă acuzaţiile care se ridică rămân într-adevăr în sfera penală”, a explicat Dr. Beatrice Mahler, conform news.ro
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Adevărul despre moarte. Bob Monroe și experiențele sale de a ieși din corpul fizic