Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Inhibarea sexualității hranește ființa cu tensiuni, cu degradarea stimei de sine, cu stări de nemulțumire și nesiguranță.

Sexualitatea - Pacea cu Pamantul

Joaca trupului este un drept elementar al omului, iar atâta vreme cât corpul și mintea se opun acceptării normalității sexuale, acestea de fapt transmit blocaje emoționale legate într-un cerc vicios, care nu permit dezvoltarea individului.

Fiind nevoită să procreeze, să țină planeta vie, dar ascunzându-și în același timp sexualitatea, ființa umană poartă o mare povară. Toate traumele care au marcat existențialul din om sunt legate de această mască, de minciuna pe care o duc oamenii cu ei de generații întregi. Așa cum vedem imagini din Grădina Edenului în care apar un El și o Ea, goi, așa cum putem lua din Geneză pe Adam și Eva înfățișați cu trupurile nude, tot de-acolo putem începe  să deconspirăm starea de minciună ce a marcat de la acel moment si până în zilele noastre istoria întunecată a umanului din om.

Inhibarea sexualității – instrumentul suferințelor trupului și minții

De ce nu vă astupați gura care vă hrănește, care savurează gustul, de ce nu vă băgați dopuri în nas pentru a nu mai simți aerul în piept, de ce nu vă legați mâinile și picioarele care vă ajută să vă mișcați? Nu cumva tocmai pentru că asta e natura umană compatibilă cu viețuirea? Fără hrană omul ar muri in câteva zile, fără aer, în câteva minute, fără libertatea motrică ar fi supus pericolului. Toate aceste restricții sunt instrumente de tortură. La fel, fără conștientizarea armonioasă a sexualității, ființa se află sub tortură. Lanțurile și lacătele care închid trupul, închid și mintea și sufletul.

Sigur că mulți dintre cititori, chiar dacă vor detecta obiectivitatea manifestului de mai sus, nu vor afirma asta public. Pudismul a fost și rămâne o convingere indusă de reprezentanţii unor tradiţii religioase fiecăruia dintre noi. Imediat după Facere ni s-a inoculat ”păcatul” ca fiind cauza tuturor relelor și o piedică în calea dezvoltării spirituale. Omul este o ființă dependentă de acceptare și implicit de grupuri sociale, iar obiceiul, tradiția, sunt bine înrădăcinate în imaginaţia populară. Sexul este perceput ca negativ, sălbatic, degradant și asimilat ca sursă a suferinţei. Ori în mod real, sursa suferinței este tocmai nerecunoașterea sexualității ca element esențial supraviețuirii.

Avem nevoie să conștientizăm cu bucurie acest dar al Creației!

Pentru a ieși de sub sclavia doctrinei păcatului, nu trebuie să mergem goi pe stradă, pentru a ne elibera propria sexualitate din dogmele religioase interdictive, nu e necesar să facem sex în piața publică, dar avem cu siguranță nevoie să conștientizăm cu bucurie acest dar al Creației fără de care omenirea ar pieri. Joaca trupului este un drept elementar al omului, iar atâta vreme cât corpul și mintea se opun acceptării normalității sexuale, acestea de fapt transmit blocaje emoționale legate într-un cerc vicios, care nu permit dezvoltarea individului. ”Puneți mâna la nas și vă veți asfixia, acoperiți-vă gura și veți muri de sete și foame, ascundeți-vă sexualitatea și veți trăi în minciună și temeri”. Blocajele emoționale ce rezultă din inhibarea fenomenului sexual hrănesc ființa cu tensiuni, cu degradarea stimei de sine, cu stări de nemulțumire și nesiguranță.

Sexualitatea nu este un păcat. Redați joaca trupului! Faceți pace cu Pământul!

 

Așadar vă invit să vă trăiți întregul și nu jumătatea. Fiți conștienți de perfecțiunea voastră lăsată prin naștere. Începeți chiar din acest moment să prețuiți și să tratați zona voastră sexuală cu aceeași naturalețe și importanță pe care o atribuiți celorlalte zone ale trupului. Scoateți la lumină tot ce ați ținut în întuneric și vă veți lumina însuși spiritul. Spuneam în ”Tehnici de superviețuire” că ”nu există infern, ci doar o imagine a raiului în care cu voie sau fără voie, mutăm continuu lucrurile de la locul lor”. Nu mai vreți întuneric, nu mai vreți frică și anxietate, atunci vă invit să puneți lucrurile la locul lor, să redați joaca trupului, libertatea din Grădina Edenului.

Sexualitatea nu este un păcat și nici un rău necesar, așa cum v-a fost inoculat de tradiții nocive. Fiecare individ trebuie să redescopere bucuria şi măreția jocului original creaționist al femininului şi masculinului. Aceste două energii se află în fiecare dintre voi – bărbat și femeie. Trupul vostru s-a aflat în minciună oprimând energiile sexuale. Energia feminină înseamnă inspirație, afecțiune și creativitate, energia masculină înseamnă protecție, siguranță și acțiune. Lăsați-le să curgă prin voi și dinspre voi ca niște râuri line și limpezi și tot atât de limpede va fi mintea voastră și tot la fel de lin va fi sufletul vostru. Faceți pace cu Pământul, iar Cerul va face pace cu voi!

Uniți energiile sexuale din interiorul vostru, iubiți-vă pe voi și natura voastră umană, iar Universul vă va răsplăti cu iubirea sa!


Mai știe cineva de IZOLETĂ? De spitalele de campanie ați auzit vreodată ceva? ?
IZOLETA -Unul dintre primele elemente psihologice de manipulare si crearea panicii.
Urmăriți-ne pe TELEGRAM: https://t.me/om11xmedia

Daca ti-a placut acest articol citeste si:

Distribuie acest articol Oficial Media
Share