Deputatul Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, anunță în prima zi de campanie electorală că este hotărât ca echipa social-democrată să reprezinte interesele celor care i-au ales și să continue lucrurile bune făcute pentru cetățenii județului.
Reamintim cititorilor că Ștefan a devenit președintele organizației dâmbovițene, anul trecut, după o luptă cu Rovana Plumb, ceea ce înseamnă că există o largă susținere pentru deputatul de Dâmbovița la nivel de județ.
Corneliu Ștefan, PSD: 10 direcții de dezvoltare pentru județul Dâmbovița (Master Plan)
De asemenea, Corneliu Stefan vine astăzi în lupta pentru președinția Consiliului Județean, din interiorul acesteia, politicianul social-democrat ocupând funcția de consilier județean în perioada 2012-2016 și vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița în anul 2016.

Este timpul ca proiectele și realizările să vorbească.
”De astăzi, s-a intrat în campanie electorală. Pe 27 septembrie, dâmboviţenii vor vota pentru președinția Consiliului Judeţean și pentru consilierii județeni, își vor alege primarii și consilierii locali.
Reprezentanții #PSD #DÂMBOVIŢA au intrat în această campanie electorală având de partea lor lucrurile bune făcute în ultimii ani, dar și proiecte de viitor care includ toate localitățile județului nostru!
Citește și:
Corneliu Ștefan, candidat PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița
Sperăm ca partidele politice și reprezentanții acestora să dea dovadă de respect față de oamenii care ne vor alege pe 27 septembrie.
Aceste alegeri sunt pentru dâmbovițeni, iar noi, oamenii politici, suntem cei care trebuie să le reprezentăm interesele cât mai bine și în folosul lor.
Sunt convins că dâmbovițenii vor cerne dintre cei care și-au făcut treaba și cei care nu au mișcat nimic pentru acest județ!
Știu că dâmbovițenii vor alege între cei care le reprezintă interesele și cei care sunt dirijați de oameni care nu au nicio legătură cu județul nostru.
Și mai știu că dâmbovițenii sunt oameni de ECHIPĂ.
Am convingerea că, după 27 septembrie, #ECHIPA #PSD #DÂMBOVIŢA va continua la președinția Consiliului Judeţean Dâmboviţa și în toate consiliile și primăriile din județ.
#ÎmpreunăpentruDâmbovița”
Corneliu Ștefan, PSD: Vom face alianțe cu oamenii nu cu partidele care au doar interese personale
Corneliu Ștefan, PSD: Dâmbovițenii au nevoie mai mult ca niciodată, de liniște și de siguranță
Corneliu Ștefan despre alianța dintre PNL și USR-PLUS în Dâmbovița
Campania PSD pregătită minuțios. Corneliu Ștefan hotărât să câștige președinția CJ Dâmbovița
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului