Austria va pune capăt luni lockdown-ului impus persoanelor nevaccinate, a anunţat miercuri guvernul de la Viena, precizând că decizia a fost luată datorită reducerii presiunii asupra spitalelor.
Miercuri a fost consemnat un nou record, depăşindu-se pragul de 30.000 de infectări, a indicat ministrul sănătăţii, Wolfgang Mueckstein, într-o conferinţă de presă. El a previzionat că vârful va fi atins în următoarele două săptămâni, cu 35.000-40.000 de cazuri noi.

Rata de ocupare a paturilor din spitale şi de la terapie intensivă se află însă în scădere.
În Austria, persoanele nevaccinate sunt supuse unui lockdown, ceea ce înseamnă că îşi pot părăsi locuinţele doar pentru un număr limitat de motive, cum ar fi pentru a merge la muncă sau la cumpărături esenţiale.
După ridicarea lockdown-ului, austriecii nevaccinaţi vor avea însă în continuare accesul interzis la o serie de activităţi de timp liber, în restaurante sau în magazine cu produse neesenţiale.
Parlamentul de la Viena a adoptat joi legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19. Legea, care va intra în vigoare pe 4 februarie, are ca scop creşterea ratei de vaccinare, situată în Austria sub media altor state occidentale.
Imunolog: Adevărul în privința coronavirusului începe să se dezvăluie
Avocat Piperea: A venit vremea țapilor ispășitori. Dosare penale de maplraxis pentru medici
Din 26 ianuarie britanicii desființează certificatul verde și renunță la orice încălcare a libertății
Premierul Spaniei a cerut ca virusul covid-19 să fie tratat precum o gripă obișnuită
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice