Deputat PSD, Darmen Holban, a transmis pe pagina de facebook un mesaj cu privire la modul în care Guvernul a gestionat pandemia încă de la început. Oamenii și-au pierdut încrederea, și pe bună dreptate, în cei care sunt puși în fruntea țării să le facă viața mai ușoară, tocmai pentru că măsurile luate în pandemie au fost în contradictoriu, de foarte multe ori lipsite de sens și de pragmatism în viața reală.
Carmen Holban susține că este ”împotriva impunerii vaccinării anti-Covid”, motivând că tocmai acest lucru îi va îndepărta și mai tare pe oameni de la actul medical și desigur, va stârni un val imens de reacții în societate, care, așa cum știm cu toții, se va întoarce către cei care guvernează.

”La aproape un an și jumătate de la debutul pandemiei, guvernanții nici acum nu dau semne că știu ce au de făcut. În lipsa unor inițiative prin care să-i încurajeze pe români să se vaccineze, PNL și partenerii lor de coaliție se gândesc să-i sancționeze pe cei care refuză acest lucru.
Sunt împotriva impunerii vaccinării anti-COVID și, mai ales, împotriva amendării românilor, sub orice formă s-ar aplica aceasta, în condițiile în care Guvernul nu a făcut tot ce era de făcut pentru protejarea oamenilor. Impunerea vaccinării, această abordare poate crește ostilitatea populației față de vaccin.
Mai grav este și faptul că liberalii, alături de partenerii lor de la USR PLUS și UDMR, nu concep ca statul să asigure testarea gratuită a românilor, mai ales a celor care lucrează în educație sau sănătate.
Coaliția de dreapta trebuie să vină în fața românilor, cât mai rapid, cu o soluție în ceea ce privește organizarea testării în școli a tuturor profesorilor, atât a celor care s-au vaccinat, cât și a celor care nu s-au imunizat împotriva COVID-19.
De asemenea, există riscul ca din toamnă școala să se desfășoare tot în mediul on-line. Școala trebuie să se facă în clasă, profesorii trebuie să predea de la catedră, nu din fața unui calculator, iar Guvernul trebuie să asigure acest lucru”, a precizat deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban.
Citește și:
Sorin Cîmpeanu: Profesorii nevaccinați vor fi testați la intrarea în școli
Cămin Cultural la Săcuieni (Gura Ocniței) – Tradiția merge mai departe!
Carmen Holban: România rămâne codașa Europei în aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență
Testul RT-PCR va fi retras de pe piață până la data de 31 decembrie 2021
Barna: Mersul la Mall să fie condiționat de vaccinare. Loterii în utilaje agricole pentru cei de la sate
Carmen Holban: Foamea de bani a clientelei de partid ține în viață acest guvern incapabil și profund antiromânesc!
Piperea: Cei care refuză înțeparea și sunt dați afară de la serviciu nu vor mai plăti taxe, impozite și contribuții
Barna vrea vaccinare obligatorie. Cîțu i-a transmis să se relaxeze

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?