Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Carmen Holban: “Școala trebuie să se facă în școală!”

 Carmen Holban,  deputat PSD a declarat că școala românească trece, cu siguranță, prin cel mai greu moment al existenței sale.

Incapacitatea guvernamentală de a decide ce se va întâmpla cu viitorul an școlar pune în dificultate milioane de români, de la conducerile unităților de învățământ și dascăli, la preșcolari, elevi și studenți, alături de familiile acestora, susține Carmen Holban, deputat PSD.

“Nimeni nu știe care va fi soarta anului educațional 2020-2021, la doar o lună până la data începerii oficiale a acestuia. Haosul cu #școala de acasă de la debutul pandemiei, când sute de mii de copii nu au făcut efectiv cursuri, iar alte sute de mii, conectați la internet, doar au bifat oficial că au parcurs materiile online, se reflectă acum în indecizia factorilor responsabili de destinele educației naționale.

 

Suntem aproape la jumătatea lunii august și nimeni nu spune nimic despre ce va fi în septembrie. Va mai suna clinchetul clopoțelului de adunare a copiilor la școală, sau elevii vor fi anunțați de un sunet de pe internet să înceapă cursurile?

Guvernanții continuă bâlbâiala, se discută public tot felul de scenarii, ba să se facă jumătate din cursuri la școală și jumătate online, ba pe schimburi, ba doar acasă. Toate acestea fără decență față de copii și părinții acestora, pe fondul psihozei și a fricii generale declanșate de pandemia cu noul coronavirus.

Din nefericire, copiii au ajuns să fie cobaii guvernanților, care nu se gândesc absolut deloc nici la prezentul, nici la viitorul acestora, dar nici la stresul și presiunea pusă pe părinți, care oricum s-au descurcat extrem de anevoios din martie până la vacanța de vară. Probabil, în deja „buna tradiție” a liberalilor, situația viitorului an școlar se va decide abia înaintea începerii acestuia, un fapt inadmisibil și intolerabil.

Consider că școala care se face fără îndrumarea și fără prezența fizică a dascălului nu este și nu se poate numi școală! Cum se poate face învățarea copilului din clasa 0 și clasa întâi fără ca #învățătorul să-i țină mânuța elevului când scrie primele semne grafice, primele litere și cifre?

Prezența la clasă a învățătorului dă încredere copilului. Învățătorul corectează la timp anumite greșeli, consolidează cunoștințele și evaluează volumul de acumulări a elevilor, având posibilitatea de a completa anumitele lacune în procesul de învățare. Toate acestea trebuie să se petreacă în sălile unităților de #învățământ, fiind imposibil online.

Elevul nu este un adult format, #elevul este un copil în formare. De aceea, nu se poate pune un semn de egalitate între a munci de acasă și a face școală de acasă!

Consider că trebuie rezolvată în cel mai scurt timp intrarea în #normalitate pentru începerea anului școlar viitor, astfel încât școala să se facă în școală, pentru că doar atunci elevul va conștientiza că este școlar și acolo este locul în care trebuie să învețe!”, a declarat Carmen Holban.

Citește și:

Deputat Carmen Holban: Șapte luni de guvernare liberală ne-au adus la limita suportabilității

Deputat Carmen Holban: Este absolut halucinant ceea ce face „guvernul meu” cu românii și România!

Sunt îngrijorată pentru pensionarii din România

Legea mirosurilor a fost votată în Parlament

Deputat Carmen Holban: Guvernul liberal aruncă bolnavii de cancer în disperare

Cadrul normativ privind organizarea şi funcţionarea spitalelor de psihiatrie şi măsurile de siguranţă a pacienților, legiferat de Parlament

Violența cibernetică – Amenințările online sau difuzarea de imagini intime vor fi sancționate

Deputatul PSD Dâmbovița, Georgeta-Carmen Holban: „Activitatea guvernului are valoarea mulțimii vide”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share