Într-un document intern al Comisiei Europene se „recomandă” evitarea folosirea apelativelor de „Domn” și „Doamnă”, precum și referințele la sărbători creștine, informează Il Giornale, care a intrat în posesia documentului.
În loc de „perioada Crăciunului”, Comisia Europeană susține folosirea expresiei „perioada vacanțelor”.
Mai mult, instituția condusă de Ursula von der Leyen (foto) recomandă să nu se folosească nume creștine atunci când e vorba de exemple generice. În loc de „Maria și Ioan” să utilizeze „Malika și Iuliu”.
Această schimbare a limbajului aduce aminte de perioada comunistă de dinainte de 1989. Atunci, în țările din Est, România inclusiv, Moș Crăciun a fost interzis, fiind înlocuit cu „Moș Gerilă”, pentru a se evita referințele la sărbătoarea creștină.

Dar recomandările Comisiei Europene nu se opresc la înlocuirea referințelor creștine. În documentul intitulat „Uniunea Egalității. Instrucțiunile Comisiei Europene pentru Comunicare Inclusivă” se recomandă evitarea formulării „Doamnă sau Domnișoară”, precum adresarea publicului cu expresia uzuală: „Doamnelor și domnilor”. În locul acestei expresii considerate „neinclusivă”, se recomandă uzarea expresiei „Dragi colegi”. Sau „Dragi tovarăși”?
Comisia Europeană nu este singură în acest demers. În martie, Parlamentul European confirma existența unui ghid intern de comunicare, în care se cerea evitarea termenilor de „mamă” și „tată” sau „oameni sănătoși”.
Instrucțiunile Comisiei Europene merg și mai în detaliu, scrie Il Giornale. Astfel, în imaginile care însoțesc comunicările, europenilor li se atrage atenția „să se asigure că femeile și tinerele nu sunt surprinse în ipostaze domestice sau roluri pasive, în timp ce bărbații sunt arătați ca fiind activi și aventuroși”.
„(Documentul) trădează o dorință de a anula genurile masculin și feminin care ajunge la niveluri paradoxale, atunci când Comisia scrie că este necesar să evităm expresii precum «focul este cea mai mare invenție a omului« și să zicem «focul este cea mai mare invenție a umanității«. Este evident că în spatele redefinirii limbajului este dorința de a schimba societatea europeană, obiceiurile și tradițiile noastre, așa cum reiese din capitolul dedicat «culturii, stilurilor de viață sau credințelor«”, scie Il Giornale.
Ziariștii italieni notează că documentul frizează ridicolul și farsa, atunci când din dorința de a contrasta un cuvânt cu conotații negative, precum colonialismul se nasc instrucțiuni precum aceasta: este interzis să spunem «colonizarea planetei Marte» sau «așezare omenească pe Marte». În loc trebuie afirmat «trimiterea oamenilor pe Marte».
Tragedia lasă locul farsei.
sursa: https://r3media.ro
CITEȘTE ȘI:
Radiografia completă a celei mai mari înșelătorii din istorie. Fereastra Overton și Diafragma lui Biderman
Studiu revoluționar: Covid-19 poate da oamenilor celule care „produc anticorpi pentru tot restul vieții”
Vom folosi teama, le vom scurta viața, vom crea medicamente care îi va îmbolnăvi – LEGĂMÂNTUL SECRET
Avocat Piperea: Vaccinarea și utilizarea certificatului „verde” ar trebui urgent oprite
Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii ca să nu plătească despăgubiri către Pfizer
Bill Gates solicită guvernelor să realizeze „simulări cu virusuri” pentru a fi pregătite de viitoare atacuri bioteroriste sau pandemii
Raed Arafat este cercetat PENAL de DNA pentru ABUZ! Prejudiciu de peste 3,5 milioane de euro
”Sunteți niște criminali”, le-a spus brancardierul medicilor și asistentelor din spital
Stefan Oelrich unul din managerii Bayer a dat anunțul cutremurător! Au avut nevoie de această pandemie. pentru experimente
Deputat Dumitru Coarnă: ”Voi vota #CONTRA introducerii certificatului verde”
V-ați vândut viețile orbiți de FRICĂ! Nu este vorba despre boală, ci despre suprimarea drepturilor
Un proiect de Hotărâre de Guvern prevede vaccinarea a 90% din populația României, până în 2023. Inclusiv COPIII care au împlinit 12 ani
Varujan Vosganian: Colegul nostru a decedat după a treia doză de vaccin. Articol Oficial Media Multitasking
Cristina Elena Răducanu: ”Prefer să încasez un glonț decât să iau dozele voastre și pașaportul ca un câine”

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
6 ateliere pentru copii la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT