Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și-a propus să devină cel mai activ susținător al oamenilor care i-au cerut ajutorul. Fie că au fost sportivi, ong-uri implicate în diverse acțiuni de mediu, turism sau sociale, fie că sunt elevi care au vrut să ajungă la un concurs peste hotare, inclusiv internshipul pe care administrația județeană îl desfășoară pentru studenți, toți au primit susținere financiară pentru a-și duce mai departe proiectele. Și, din informațiile noastre, chiar și în calitate de persoană particulară, Corneliu Ștefan i-a ajutat pe cei care au avut nevoie de el în momente de cumpănă.
Desigur, este un lucru normal, face parte din sloganul politic ”suntem alături de oameni”. Este bine să scoatem în evidență că se întâmplă și în realitate și că, poate începem să trăim vremuri în care politica se face ”și pentru oameni”, nu doar pentru anumite interese, sau un grup restrâns. Cred că a le da și celor de lângă tine șansa de a-și atinge visele, sau nevoile, după caz, înseamnă să fii un lider care și-a înțeles menirea.
Cel mai recent exemplu îl reprezintă performanța sportivilor de la C. S. Kidava Pucioasa care s-au întors de la Campionatul Mondial de Karate WUKF desfășurat în Monterrey, Mexic, cu 6 medalii: 5 de aur și una de bronz.

Corneliu Ștefan: Susținem performanța sportivilor dâmbovițeni!
”Astăzi, i-am felicitat pe 𝐂𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐋𝐞𝐮𝐫𝐳𝐞𝐚𝐧𝐮, 𝐑𝐚𝐮𝐥 𝐌𝐮ș𝐞𝐬𝐜𝐮 ș𝐢 Ș𝐞𝐫𝐛𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧, sportivi ai C.S. Kidava Pucioasa. Cei trei s-au întors de la Campionatul Mondial de Karate WUKF desfășurat în Monterrey, Mexic, cu 6 medalii: 5 de aur și una de bronz.
Mă bucură faptul că drumul acestor tineri spre performanță a fost susținut și de Consiliul Județean Dâmbovița. Le vom fi alături și pe viitor! Felicitări vouă, antrenorului vostru, Leurzeanu Vasile, precum și părinților care vă sunt aproape și vă susțin!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pe pagina de facebook.

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Chuck Norris – o viață care bate orice film, un luptător plin de iubire
Natalia Mateuț spune că Formentera e insula unde uiți de rușine și-ți lași libertatea la soare
TUCKER CARLSON în dialog cu Prof. JIANG XUEQIN: RĂZBOIUL DIN IRAN și FEBRA SFÂRȘITULUI LUMII
Sancțiuni mai dure pentru securitatea la incendiu. Oprirea afacerii sau chiar dosar penal
L-ați văzut? Un bărbat de 36 de ani din Târgoviște a dispărut de acasă
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
SPIRITUALITATE
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
”România și-a asumat niște angajamente în fața Comisiei Europene pentru care a încasat bani”
O Europă, o piață
Povestea Basarabiei se cântă la Centrul Cultural din Fieni