Teatrul Tony Bulandra a găzduit marți, 9 mai 2017, cea de-a IV-a ediție a manifestării Primăvara Clasică Europeană. În cadrul spectacolului au fost interpretate arii internaționale celebre în acompaniamentul Orchestrei Simfonice „Muntenia”, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Soliștii acestei ediții au fost: sopranele Ana Cebotari, Tatiana Caisîn, Daniela Cârstea și tenorii Vlad Miriță, Florin Georgescu, Liviu Indricău.

Un eveniment pentru care Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște merită aplauzele noastre. Ediția a IV-a cu o reprezentație artistică de excepție, încă nu ne permite să ieșim de sub influența magiei spectacolului melodic.
Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște felicitând protagoniștii serii muzicale
Galeriile foto și informațiile le veți găsi atât în ziarul Oficial Media , cât și în singura revistă de educație, cultură, artă și artele spectacolului din regiune – ARTELE SPECTACOLULUI.
Galerie foto selectii, click aici!
Felicitări scenei, felicitări organizatorilor!
Galerie foto orchestră, click aici!
Primăvara Clasică Europeană
Se cuvine să felicităm interpreții și organizatorii pentru așa o seară magică, însă, de asemenea, mulțumiri doamnei deputat Oana Vlăducă! Domnia sa, din Comisia de Cultură a Camerei Deputaților va putea să determine un traseu ascendent cultural pentru orașul Târgoviște. Nu mai este de ajuns să trăim cu gloria trecutului: Târgoviște trebuie să fie un nume de referință în cultura națională, și-acum, așa cum a fost mereu!

Toate materialele publicistice aparțin www.oficialmedia.com
Doamna Oana Vlăducă, deputat PSD, și-a exprimat admirația și susținerea declarând publicației noastre:
„Primăvara Clasică Europeană devine o frumoasă tradiție în Cetatea de Scaun. A ajuns la a IV-a ediție și nivelul este foarte, foarte ridicat. Asta doar la evenimentele de înaltă ținută vedem. Personal, sunt mândră că un spectacol de excepție face parte din circuitul cultural târgoviștean, dâmbovițean. El este important nu doar prin spectaculozitatea cu care încântă publicul, ci și prine ducația pe care o oferă. Nimic nu e mai frumos decât să educi prin spectacol, să nu pară ceva forțat, ci o plăcere. Meritele…Meritele aparțin tuturor celor implicați.
Și încep cu organizatorii, cei care susțin de 4 ani evenimentul – Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură. Apoi, îl aplaud pe maestrul Daniel Jinga, unul dintre cei mai compleți și moderni dirijori, el însuși un „spectacol” de om. În fine, dar deloc la sfârșit, artiștii Orchestrei Simfonice sunt cei care dau viață acestui eveniment incredibil și mă înclin în fața lor. Și aseară am avut ocazia să urmăresc un spectacol de excepție. Și nu exagerez cu vorbele. De excepție a fost, iar emoția și bucuria sălii îmi confirmă ce spun. Anul viitor sper să fie vremea frumoasă și să organizăm evenimentul în aer liber, pentru a se bucura de el cât mai multă lume. Merită!” (deputat PSD, Oana Vladuca)


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mircea Lucescu a murit în această seară. Antrenorul avea 80 de ani și 8 luni
UE se pregătește pentru cel mai rău scenariu. Prețurile la energie vor rămâne ridicate pentru o perioadă foarte lungă de timp
Mircea Lucescu a făcut infarct în această dimineață când urma să fie externat
România a pierdut procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro pentru restul de 28 de milioane de doze de vaccin
Oracle concediază până la 30.000 de angajați pentru a finanța expansiunea în AI
Schimbări importante pentru șoferi: reducerea perioadei de suspendare a permisului
SPIRITUALITATE
Iubirea a învins! Cine are în mână arme, să le depună!
Tradiții și obiceiuri de Florii
Anatol Basarab: Lupta pentru sufletele oamenilor intră acum într-o fază de vârf. Din 1 până în 12 aprilie se va amplifica zgomotul exterior
Ierusalim, acord pentru Paște
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Accesul la medicamente nu ar trebui să fie niciodată incert
Cum s-a vindecat de mastoză chistică o femeie din Târgu Mureș
Doamna terapeut Elena Spânu mi-a salvat viața după un cancer mamar
Ai observat vreodată că simptomele digestive nu sunt constante ci apar în funcție de perioada lunii?
Dr. Sorică Stelian – expert în recuperare medicală, dedicat redobândirii sănătății pacienților
Timișoara găzduiește Congresul Comitetului Balcanic de Medicină Militară 2026
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Gândul nostru este la omul care a modelat destine, a construit generații și a pus România pe marea hartă a fotbalului mondial
Premierea câștigătorilor concursului „Lift pentru viață”, la Senatul României
Cum să te bucuri de mersul pe scuter în oraș fără să pierzi confortul