Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Diana Șoșoacă, proiect de lege pentru pedepsirea ”antiromânismului” cu închisoare până la 10 ani

Proiectul de lege iniţiat de senatoarea ex-AUR Diana Şoşoacă privind pedepsirea “antiromânismului” cu închisoare până la 10 ani intră în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor. În plus, senatoarea doreşte pedepsirea cu până la 5 ani şi a persoanelor care scriu ştiri sau distribuie informaţii şi materiale antiromâneşti, relatează Digi24. Proiectul a fost respins de Senat şi a ajuns săptămâna trecută la Camera Deputaţilor, care e cameră decizională.

Potrivit proiectului de lege, fapta unei persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. De asemenea, distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de ştiri şi informaţii, materiale antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Alfred Hofmann în 1820: ”Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului”

“Antiromânismul declarativ e un prim simptom al unor posibile evoluţii politice îngrijorătoare. În forma sa activă, acută, favorizată de un context propice, antiromânismul se va concretiza previzibil în acţiuni agresive, îndreptate contra ordinii constituţionale şi a siguranţei naţionale. Prezenta iniţiativă legislativă se impune a fi adoptată având în vedere discriminările şi jignirile la care sunt supuşi românii atât în străinătate, cât şi pe plan naţional, atât de către străinii care ne vizitează, cât, mai ales, de minorităţi sau chiar de către românii lipsiţi de orice normă de civilizaţie şi respect la adresa României şi a cetăţenilor români”, a precizat Şoşoacă în expunerea de motive a proiectului.

Totodată, proiectul mai prevede că vânzarea, confecţionarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, constituie infracţiune şi ar trebui pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pe data de 8 noiembrie, Senatul a respins proiectul senatoarei. Acum, iniţiativa legislativă a ajuns la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

Diana Iovanovici-Șoșoacă – România. Despre crime, despre criminali, despre dreptate și despre eliberare. 

 Le este frică de poporul român revoltat și ieșit în stradă

 Guvernanții români sunt pentru Big Pharma MUMĂ și pentru cetățeni CIUMĂ!

 Război biologic împotriva omenirii. Orice face populația, de vaccinare nu scapă!

Diana Șoșoacă: ”Domnule PREMIER și TOȚI CEI CARE CONDUCEȚI ROMÂNIA, SUNTEȚI CRIMINALI!”

Dan Bittman: ”Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Șoșoacă, eram Suedia nu România”

Spitalele groazei! La Neamț pacienții strigă după ajutor: „Ne omoară cu zile”

Misterele Bucegilor – Centru energetic extradimensional (1)

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share