Senatoarea Diana Șoșoacă a postat pe pagina de facebook un mesaj referitor la răspunsurile venite din partea Guvernului României în urma întrebărilor și interpelărilor pe care aceasta le-a adresat cu privire la modul de gestionare a pandemiei. Diana Șosoacă spune că răspunsurile primite ”reprezintă o bătaie de joc la adresa noastră ca popor și ne insultă profund inteligența”.
Redăm declarațiile integrale:
”După cum v-am promis, vă prezint răspunsurile primite la o parte dintre interpelările și întrebările adresate Guvernului Romaniei si CNCAV:
De la bun început trebuie să observăm că reprezentanții guvernului răspund SELECTIV și nu adresează toate problemele ridicate de mine.
Apoi, observați că jumătate din răspuns reprezintă, practic, un copy-paste din prospectul Pfizer BioNTech, precum și din informațiile legate de modul în care Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat, în regim de URGENȚĂ, vaccinurile din UE.
Ceea ce nu spun reprezentanții guvernului, însă, este că fie aceștia dau raportări fictive la Agenția Europeană a Medicamentului, fie Agenția minte prin omisiune, raportând doar câteva sute de cazuri de reacții adverse în România, când CNCAV raportează peste 3000 de cazuri de reacții adverse, iar INSP raportează 89 de decese cauzate de vaccinurile anti Covid.
- Oficialitățile din România NU mi-au raspuns la întrebarea “Cine raspunde, LEGAL, pentru reacțiile adverse și decesele cauzate de vaccinuri?”. Au transmis ca “va fi reglementată răspunderea la un moment dat”.
Încă o dovadă de rea voință la nivel guvernamental și de protecție acordată companiilor PHARMA în detrimentul cetatenilor.
Reprezentanții Guvernului au spus doar că “vor fi acordate despăgubiri din partea statelor membre”, nu se vorbește despre răspunderea PENALĂ, sau chiar despre raspunderea civilă directă a companiilor producătoare.
- La polul opus, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a răspuns personal doamnei europarlamentar Maria Grapini asigurând-o de faptul că FIRMELE PRODUCĂTOARE DE VACCINURI POT FI TRASE LA RĂSPUNDERE.
- Astfel, în România, Companiile Pharma beneficiază de o imunitate asumată din partea Guvernului României, în timp ce Comisia Europeană spune că nu există așa ceva!!
Apoi, au spus că NU ar fi implicat Biserica Ortodoxă Română in campania de vaccinare, ceea ce este o minciună, pentru că:
- La începutul lunii februarie, 2021, consilierul onorific al ministrului Voiculescu, Ștefan Voinea, anunța un spot publicitar pro-vaccinare, in care urmau să apară preotul catolic Francisc Doboș și preotul ortodox Constantin Necula.
- Respectivul spot video era finanțat parțial de UNICEF și făcea parte dintr-o campanie a Ministerului Sănătăţii de promovare a vaccinării.
- Mai mult decât atât, pe data de 11 ianuarie 2021, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.”.
(*o parte din documentele expuse)
Deci, raspunsul primit de la secretarul de stat este unul fals, întrucât Biserica Ortodoxă Română a fost implicată de către Guvernul României într-o campanie de informare UNILATERALĂ, prezentând doar argumentele guvernului, cum că vaccinul ar fi unul sigur, astfel oamenii NU au fost informați cu privire la efectele adverse ale vaccinului.
Cea mai tare informație, însă, este că Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare recunoaște, intr-o adresă oficială, că NU se cunosc toate efectele adverse si nici cât timp durează anticorpii generați de vaccinuri, întrucât “este necesară monitorizarea voluntarilor din studiile clinice”.
- Astfel, si noi, cetatenii, suntem SUBIECTII acestui studiu clinic in desfasurare, dupa cum v-am spus de la bun inceput, acest studiu clinic facut la scara GLOBALA desfasurandu-se pana in 2023, conform companiilor producatoare.
- Tot în cadrul aceluiași răspuns se presupune că va fi un răspuns imun de 2-3 luni, ceea ce ar însemna că ar trebui să facem câte un rapel la fiecare 2-3 luni. Absolut halucinant!
Mai grav decât atât este faptul că reprezentanții guvernului afirmă, în mod eronat, că singura contraindicație la vaccinul Pfizer o reprezintă “hipsersensibilitatea la substanța activă, adică mARN, sau la excipienți”.
Întrebarea mea FIREASCĂ este “CUM știi că esti alergic la mARN, o tehnologie experimentală, dacă nu ai fost testat înainte, sau dacă nu ai fost expus la inocularea cu o asemenea substanta introdusa în mod artificial în organism?”
Apoi, aș adăuga că este foarte interesant ce a spus Valeriu Gheorghiță despre CNCAV:
“Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism fara personalitate JURDICA”, spunând ca membrii acestui Comitet sunt numiți prin ordin de Ministru și prin acte ale Conducatorilor institutiilor.
Cu alte cuvinte, habar nu avem cine sunt acesti indivizi care fac parte din Comitet, așadar nu știm pe cine trebuie să tragem nominal la răspundere, pentru că nu poate fi tras la răspundere Comitetul ca organism și nici nu cunoastem criteriile de SELECȚIE, de COMPETENȚĂ și de NUMIRE a acestor indivizi.
Iar Ministerul Afacerilor Interne a spus negru pe alb că este SECRETĂ componența acestui Comitet. Eu am văzut numele membrilor și vă pot spune doar că NU sunt profesioniști, NU au nici o legătură cu epidemiologia, virusologia, sau medicina în general.
În concluzie, aceste răspunsuri reprezintă o bătaie de joc la adresa noastră ca popor și ne insultă profund inteligența.” (Diana Șosoacă)
-
Un student la medicină a fost găsit mort în casă. Se vaccinase cu serul AstraZeneca
-
Tragedie în Prahova: Soț și soție au murit după vaccinul anticovid. Fiica lor este la terapie intensivă, tot vaccinată
- Diana Șoșoacă: Poporul UNIT nu poate fi învins! Ieșiți în toată țara!
- Timișoara iese din carantină. Dominic Fritz spune că s-au luat decizii politice
- Diana Iovanovici-Șoșoacă – România. Despre crime, despre criminali, despre dreptate și despre eliberare.
- Alin Nica, un român adevărat! Îi acuză pe Raed Arafat și pe Vlad Voiculescu de abuz împotriva populației
-
Un bărbat de 70 de ani a murit la o zi după vaccinarea cu serul AstraZeneca
-
Monica Pop despre medicul Flavia Groșan: Orice fel de tratament de avangardă care dă rezultate trebuie multiplicat și în nici un caz nu trebuie criticat
- România își îngroapă suveranitatea și propria independență energetică
-
Medicul Flavia Groșan a dezvăluit schema de tratament pentru vindecarea coronavirusului
- Medicul Ion Alexie: Cazul Flavia Groșan este un exemplu și o felicit!
- Medicul Flavia Groșan: În spitale se fac greșeli uriașe și protocolul Covid omoară de fapt oamenii
- A murit președintele John Magufuli – singurul președinte care s-a împotrivit OMS și dictaturilor medicale
- Spitalele Groazei: ”Exact ca într-un lagăr de exterminare a fost. Am încercat de două ori să evadez”
- Malpraxis în Spitalul Județean Constanța: A murit în chinuri groaznice legată de pat și cu mâncarea aruncată în batjocură
-
Anonymous România dă ultimatum guvernului: ”Așteptați-vă ceasul că venim după voi!”
-
Virusolog: Vaccinarea în masă va genera variante de virus extrem de contagioase
-
Balerina de la Opera Națională: Nu mai fac niciun rapel. Am fost ca și moartă
-
Medicul Monica Pop: Moartea post vaccin devine CRIMA perfectă!
-
Profesorul Benedek Imre, AMENINȚAT după dezvăluirile legate de moartea fratelui său
-
Avocatul poporului: Libertatea de exprimare este victima absoluta a acestei pandemii
-
Deputat Carmen Holban: ”Premierul Cîțu reacționează taliban și îi face teroriști pe cei care își pun întrebări”
-
Spitalele groazei: I-au găurit genunchii cu bormaşina pe viu. Tortura prin care a trecut Daniel Jurje până și-a dat ultima suflare
-
Fostul director al Liceului German din Oradea a murit după ce a făcut rapelul la vaccinul Moderna
-
Mesaj către MAPN: Alegeți să fiți de partea noastră pe 20 Martie 2021, sau veți suporta consecințele opresiunii popoarelor la nivel global
-
Sunt un profesor oarecare din România, dar îmi pasă de școala românească. Dumneavoastră, domnule ministru, vă pasă?
-
Diana Șoșoacă: ”Domnule PREMIER și TOȚI CEI CARE CONDUCEȚI ROMÂNIA, SUNTEȚI CRIMINALI!”
-
Va mai fi nevoie de profesori dacă se instaurează Noua Ordine Mondială?
-
Se pregătește al doilea Tribunal Nuremberg – cel mai mare proces din toate timpurile
-
Protestatari cretini nu creștini, spune Radu Tudor de la Antena3. Medicul Răzvan Constantinescu l-a numit ”oligofren”
-
Asistenta de la Spitalul din Sibiu: ”Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători”
-
Un cadru medical spune adevărul: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI
-
Urmariti-ne pe OficialMediaChannel
Citește și:
Un cadru medical spune adevărul: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI
Dan Bittman: ”Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Șoșoacă, eram Suedia nu România”
Protestatari cretini nu creștini, spune Radu Tudor de la Antena3. Medicul Răzvan Constantinescu l-a numit ”oligofren”
Un cadru medical spune adevărul: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI
Energia feminină – puntea dintre lumea văzută și nevăzută
LIVE – Proteste masive ACUM în București și în mai multe orașe din țară
Comisar de Poliție, Christian Ciocan: Cum trebuie sa procedăm cu amenzile aplicate pentru nepurtarea pe faţă a măştii
Se sparge COVIDUL: Jaf ca-n codru în perioada stării de urgență!
Deputat Carmen Holban: Viitorul unei națiuni sunt copiii!
ALDE are nevoie de cumpătare nu de războaie interne
Un bărbat de 45 de ani a decedat la câteva ore după vaccin
Declarații șocante: Vasile Dîncu (PSD), de acord cu pașaportul de vaccinare, din rațiuni de „igienă socială”
Toți românii alături de Diana Șoșoacă! VIDEO – Nu o lăsați să lupte singură
O informație corectă! Susține proiectul ADEVĂR PENTRU CITITOR!
-
-
-
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Copiii cu dizabilități din Târgu Mureș, victimele DGASPC și indiferenței statului. Atenție, imagini șocante!
Pandemia trenuleț – momentul când bogații se îmbogățesc
Mark Zuckemberg reduce semnificativ cenzura după ce a închis gura întregii lumi
Dictatura vine din vest din păcate, deși iubim vestul, deși ne place democrația lor. Ne-au folosit resursele țării și pe noi pe post de sclavi.
În Canada se interzic mașinile pe benzină – 2 ani de închisoare sau 500.000 dolari amendă
LIFE STYLE
Lună plină în Rac, 13-14 ianuarie 2025: Suntem încurajați să ne concentrăm pe noi moduri de a gândi și de a fi
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
10 filme americane de dragoste pe care să le vezi măcar o dată în viață
Masajul Prostatic și Beneficiile Sale Pentru Sănătatea Bărbaților
Iată care sunt cele mai bune 10 deserturi din lume
DESTINATII
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Top 5 motive să alegi Maldivele ca destinație de vacanță la mare pe timpul iernii
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ai grijă de organele tale, nu le mai speria
Spune-mi ce te doare și îți voi spune ce să iubești
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători
ENDOMETRIOZA – boala neiubirii si a neimplinirii de sine la femei
Leon Dănăilă: ”Pentru mine toţi bolnavii sunt regi„
Chimioterapia esueaza in 97% din cazuri – DE CE mai este administrata?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Proiect major pentru modernizarea Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgoviște
Scopul profund al femeilor trezite din punct de vedere spiritual
Deschiderea seriei de conferințe dedicate antreprenoriatului, la UVT, în 2025: „Afacerile viitorului. AI va face diferența?”