În contextul în care, agricultura reprezintă un sector de securitate europeană pentru toți cetățenii, iar actuala criză a accentuat lipsa de atracție pentru tânăra generație de a activa în mediul rural în agricultură, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, vicepreședinte al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului, a transmis o scrisoare deschisă comisarului pentru agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski.
Potrivit eurodeputatului Grapini, numai 11 % din exploatațiile agricole din Uniunea Europeană sunt gestionate de fermieri mai tineri de 40 de ani, iar tinerii se lasă greu convinși să devină agricultori.
“Dar cum populația din mediul rural care lucrează în domeniul agricol este îmbătrânită, UE trebuie să își intensifice eforturile de a-i atrage pe tineri în acest sector. Tinerilor agricultori trebuie să li se ofere ajutor pentru a-și deschide afacerea. Mai mult, trebuie să susținem următoarea generație de agricultori europeni nu numai pentru a consolida competitivitatea viitoare a agriculturii UE, ci și pentru a asigura însăși aprovizionarea cu alimente a Europei, în anii următori”, a subliniat europarlamentarul umanist.
În fața acestei situații îngrijorătoare, eurodeputatul Grapini îi propune comisarului pentru agricultură și dezvoltare rurală crearea unui Centru European pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri pentru Agricultură (TLA), cu sediul în România.
În opinia Mariei Grapini, un asemenea Centru ar reprezenta un proiect de anvergură pentru viitorul agriculturii europene, prin intermediul căruia tinerii fermieri să beneficieze de suport în dezvoltarea abilităților de leadership, învățarea unor tehnologii și practici agricole moderne, precum și de sprijin în mai buna înțelegere a aspectelor de ordin legislativ și fiscal, atât la nivel național, cât și european.
Totodată, europarlamentarul român a precizat că studiul de caz oferit de programul Tineri Lideri pentru Agricultură (TLA), realizat în România, de Clubul Fermierilor Români, arată că există posibilitatea formării unei noi generații de fermieri.



„Clubul Fermierilor Români este format din fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și ghidul de bune practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Acesta promovează și pe plan european ideile care au stat la baza concepției și desfășurării programului Tineri Lideri pentru Agricultură, având în vedere atât reacțiile pozitive ale participanților, cât și relevanța acestor idei pentru multe dintre țările membre ale UE. Programul Tineri Lideri pentru Agricultură, lansat în 2019, se adresează absolvenților de facultate, cu vârsta până la 35 de ani, care doresc să preia afacerea de familie în agricultură sau să-și dezvolte o afacere în acest domeniu. Tineri Lideri pentru Agricultură și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul tinerilor, în comunitatea rurală. Programul este ajuns la a patra ediție și are în prezent 225 de absolvenți”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de Maria Grapini oficialului european.
Eurodeputatul PUSL mai susține că, printr-o coordonare la nivel european a unor tineri lideri formați, se vor putea evita posibilele crize viitoare, dar și provocări în acest sector elementar pentru securitatea alimentară a Europei.
Maria Grapini i-a solicitat comisarului pentru agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, să analizeze cu atenție această propunere, deoarece crearea Centrului European de Formare a Tinerilor Lideri pentru Agricultură ar avea ca principal rol formarea tinerilor fermieri, prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și conducerea ecosistemelor agricole, implicarea pro-activă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.
“Experiența pozitivă obținută în Romania de Clubul Fermierilor Români privind programul de formare și promovare a Tinerilor Lideri pentru Agricultură (TLA), mă îndreptățește, domnule comisar, să propun ca Centrul European de formare pentru tineri în agricultură să fie în România”, a concluzionat europarlamentarul PUSL, în scrisoarea deschisă, adresată oficialului european.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate