Floriile. Mâine credincioşii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor, care mai este numită şi Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi care este dedicată Intrării Mântuitorului nostru Iisus în Ierusalim. Oamenii, au dezlegare la peşte, nu-şi uită tradiţiile şi obiceiurile locului, merg la biserică cu sălcii în mână.
Fiindcă salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor, aceştia duc ramurile de salcie ca să fie sfinţite, apoi se întorc cu ele acasă unde le pun la icoane, în geamuri, pe la uşi, porţi sau chiar în grajdurile animalelor.
In Ajun de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.
Floriile. Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.
Citește și: Duminica Floriilor – Intrarea Domnului in Ierusalim
Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.
Cei care au ţinut post se pot delecta cu mâncăruri din peşte. De Florii, este dezlegare la peşte şi se spune că preparatele au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.
În seara din ajunul Floriilor,adică în această seară, în unele zone, se mai păstrează obiceiul pelerinajelor, de la o biserică, la o altă biserică.
Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei, a gospodăriei, a grădinilor, pe urmă se stropeşte totul cu apă sfinţită.
Floriile. Fetele necăsătorite, scot zestrea afară din lăzi, o pun la soare şi împodobind-o cu flori, apoi se roagă Mântuitorului Iisus să le dea sănătate şi să le aducă ursitul mai repede.
Dacă un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie;
În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv, cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi.
Floriile. Credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie
sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.
„Floriile“ reprezintă termenul popular al sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul primăverii – „Floralia“. După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Liderii PSD Dâmbovița au celebrat Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice