Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Gabor Mate: România e plină de munți, păduri, văi și lacuri. Duceți copiii acolo regulat!

Într-o conversație facilitată de platforma media românească „Obiceiuri de Republica”, dr. Gabor Mate, renumit speaker și autor de bestselleruri, discută despre traume, dependență și o nouă paradigmă medicală cu psihiatrul român Gabriel Cicu, fondatorul clinicii Color Mind din București. Pentru a rămâne la curent cu toate noutățile, te invităm să citești și seria de articole dedicată doctorului Gabor Mate AICI.

Extras din video:

Rep: De ce au nevoie oamenii în zilele astea, ce înseamnă contactul azi? Ce am simțit eu în pădurea amazoniană a avut un efect profund vindecător pentru mine. Contactul cu ceilalți, cu natura..

Gabor Mate: Trebuie să ne uităm la natura umană. La cum am evoluat ca ființe umane. Milioane de ani am fost în contact cu oamenii foarte apropiați de noi. Cete mici de vânători-culegători, erau cu toții împreună. Egoismul nu era cunoscut, pentru că amenința întregul trib. Nu conta decât ce putem face pentru întregul grup. Să avem grijă unii de alții, să ne oferim lucruri unii altora, și dacă te uiți la culturile tradiționale, ei oferă foarte mult. Nu prea cer și nu prea există competiție. Oferă enorm, asta este cultura lor.

Astăzi avem o cultură, care este în mare măsură, împotriva naturii umane. Ei bine natura umană există, dar nu înseamnă că se va împlini. De exemplu, dacă aș avea o ghindă? Care este natura ghinzii? Ce ar trebui să devină ghinda? Ar trebui să devină un stejar. Pui ghinda în pământ, va deveni un stejar mare. Dar ce se întâmplă dacă pui ghinda pe biroul meu? Va deveni stejar? Nu! De ce? Chiar dacă asta e natura sa, ea are nevoie de condițiile necesare pentru a se dezvolta. La fel se întâmplă și cu oamenii. Avem o anumită natură, dar dacă ne pui într-un mediu care nu este prielnic acelei naturi, lucrurile se vor denatura. Vom deveni ce nu am fost meniți să fim.

Și în civilizația modernă, cu cât ne-am îndepărtat mai mult de natura, cu atât mai tare ne-am îndepărtat de natura noastră umană.

Și asta se întâmplă în clipa de față. Indigenii din pădurea amazoniană duc această viață de mii de ani, cunosc natura, vorbesc cu fiecare plantă, vorbesc cu fiecare floare, știu să folosească toate drumurile și fiecare frunză, într-un scop medicinal sau pentru a se hrăni, ascultă copacii și rămân în contact cu natura. Și odată ajuns acolo te călăuzesc în acest mediu uimitor din natură și ești alături de alți oameni cu aceeași misiune. Acum te-ai întors acolo unde trebuia să fii din capul locului. Firește te trezești la viață, dacă ești conectat. Firește te simți mai bine cu tine decât oricând.

Rep: Noi trăim acum în orașe mari, nu avem acces la puterea pe care o au vindecătorii.

Gabor Mate: Este adevărat și evident nu ne putem întoarce la acel mod de viață. Societatea modernă a pierdut o mulțime de lucruri, dar am și câștigat altele. Dacă suntem conștienți de asta putem compensa. Poate că nu există niciun copac pe o rază de un kilometru în jurul tău, dar țara voastră e plină de munți, copaci, păduri, văi, lacuri și zone frumoase. Duceți copiii acolo regulat. Oamenii ar trebui să meargă acolo regulat. Dărâmați clădirile acelea imense și plantați o pădure. Acele blocuri înalte sunt făcute să vă simțiti foarte mărunți ca oameni, în comparație cu conducătorul vostru, în comparație cu autoritatea. Dar în raport cu natura nu suntem mărunți ca oameni. Pentru că facem parte din natură. Dacă ne dăm seama că facem parte din natură, nu ne mai simțim mărunți. Dacă știm aceste lucruri, hai să construim orașe în care ne exprimăm cunoașterea. Nu se pune problema că trebuie să ne întoarcem la un vechi mod de viață, este imposibil. Trebuie să fim conștienți de ce avem nevoie și de ce am pierdut și să compensăm lucrurile.

Rep: Ai spus că faci meditații și alte lucruri care te ajută

Gabor Mate: Toți oamenii trebuie să găsească ceva care să-i ajute. De fapt obțin rezultate mai bune înotând decât meditând. Când înot, inspir adânc, expir și fac asta 50 de minute, pentru mine este un proces meditativ de calmare. Când ies din apă mă simt diferit față de cum am intrat. Pentru unii oameni poate fi de folos meditația, yoga, plimbările în natură, rugăciunile, cântatul, incantațiile, să compună muzică, să creeze artă, orice li se potrivește.

(partea a doua)

Prima parte:

Gabor Mate: ”Ia o pastilă și sună-mă peste două săptămâni!”. În domeniul psihiatriei nici măcar nu se vorbește despre vindecare.

Va urma

Citește și:

Gabor Mate: ”Mulți părinți sunt sfătuiți să nu-și ia în brațe copilul când plânge, să nu răspundă nevoilor copilului”

Gabor Mate: Tensiunea din casă nu este bună pentru copii. Trebuie să vă asumați răspunderea pentru starea de bine a copiilor

Am trăit și raiul și iadul. Acum am renunțat la tot ce nu îmi cere universul

Trăiți starea de împlinire ca ființe ale acestui Rai. V-ați născut liberi și în bunăstare

Distribuie acest articol Oficial Media
Share