Finalistă la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, Simona Halep (nr. 3 WTA) a fost primită ca o campioană de fanii din țară. Simona a fost așteptată cu flori la aeroport, duminică seară. Sportiva momentului în România a susținut o conferință de presă chiar în incinta aeroportului Otopeni.
„Este un moment deosebit pentru mine și vă mulțumesc că m-ați primit atât de călduros! Le multumesc românilor care m-au susținut atât la Roland Garros, dar și celor de acasă, care m-au urmărit fața televizoarelor. Mă bucur că am realizat această reușită și mă bucur că sunt româncă. Mulțumesc și părinților, familiei mele, care mă susțin tot timpul, care s-au bucurat pentru mine când a fost cazul, dar au și suferit întotdeauna alături de mine când am avut momente grele. Tristă nu pot fi, pentru că meciul de la Roland Garros este cel mai mare din cariera mea. Mă bucur mult de acest rezultat și sper să mai am și pe viitor. Îmi dă încredere acest turneu și cu siguranță voi munci să ajung cât mai sus. Sunt sănătoasă și sunt aptă pentru următorul turneu. Cred că jocul meu este destul de complet. Nu este bazat pe forţă, pentru că sunt destul de mică şi nu am forţă. În schimb mă bazez pe viteză, cred că este un atu al meu. Și pe execuţie. Vreau să am câte mai multe rezultate bune şi să progresez acolo unde mai am de lucrat”, a declarat Halep.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Chuck Norris – o viață care bate orice film, un luptător plin de iubire
Natalia Mateuț spune că Formentera e insula unde uiți de rușine și-ți lași libertatea la soare
TUCKER CARLSON în dialog cu Prof. JIANG XUEQIN: RĂZBOIUL DIN IRAN și FEBRA SFÂRȘITULUI LUMII
Sancțiuni mai dure pentru securitatea la incendiu. Oprirea afacerii sau chiar dosar penal
L-ați văzut? Un bărbat de 36 de ani din Târgoviște a dispărut de acasă
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
SPIRITUALITATE
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
O Europă, o piață
Povestea Basarabiei se cântă la Centrul Cultural din Fieni
Delegația de mineri va fi primită de premier