Diana Şoşoacă a acuzat sistemul sanitar din România de tortură şi chiar omor calificat, deşi a nuanţat, spunând că există în sistem şi destui medici buni, dar că mulţi dintre ei pleacă din medicină sau merg la privat, deoarece au conştiinţa încărcată pentru protocoalele Covid aplicate, în urma cărora au murit oameni cu zile.
V-am spus de luni de zile ca in Romania, pacientii, daca ajung la ATI, sunt omorati. Tineti minte ca am cerut sa fie toti anchetati pentru omor calificat? Declaratia mea politica a ajuns in toata lumea, a fost tradusa in 7 limbi in Italia si am inteles ca a ajuns si in Tokyo si in Buenos Aires. Ma bucura asta, dar imi pare rau pentru romani.
Romania a ramas tributara unor elemente fasciste, zici ca suntem in lagare de exterminare. Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi la ATI Covid. Cand am vorbit cu doamna Mahler am intrebat cat e procentul de decese la ATI si a zis ca 40%, acum vad ca in ziare spun 60%. E foarte mult. O alta doamna doctor, din Timisoara, a spus ca 8 din 10.
Diana Şoşoacă: „Săptămâna trecută mi-au omorât unchiul într-un spital din Bucureşti”
Am intrebat-o cum i se pare ca in toata Europa procentul e 2 din 10, iar la noi e inversat, 8 din 10. Nu toti medicii sunt vinovati de omor, dar va spun ca au venit multi la mine ca sa gaseasca o solutie sa plece din sistem. Unii au plecat in privat, altii nu mai fac nimic, au constiinta incarcata, mi-au spus ca fara sa vrea au omorat oameni. Acum traiesc din ce au agonisit.
Citește și:
- Proteste dure, aseară, în Atena. Polițiști bătuți de manifestanți care au vrut să arate că la război răspund cu război
- CEA MAI MARE FRAUDĂ DIN ISTORIE s-a bazat pe un test neconcludent și a declarat bolnavi „pe presupunere”
- Frauda medicală care a dus la moartea a nenumărați oameni. Documentar cu cei mai mari specialiști ai Franței și ai Europei
- 900 de milioane de doze de apă chioară pe post de vaccin anti-apocaliptic. Frauda covid merge mai departe
- Spitalele Groazei: Strigătele de salvare ale unei fete. Nu a mai ieșit vie din Spitalele groazei
- Se pregătește al doilea Tribunal Nuremberg – cel mai mare proces din toate timpurile
Mama mea e medic si nu a vrut sa comenteze aceste lucruri, a spus ca nici nu vrea sa auda de acesti medici care omoara. Pentru ca odata ce aplici acel protocol, desi tu ai obligatia sa faci toate diligentele pentru a-ti salva pacientii, esti vinovat.
Mama il cunostea pe Raed Arafat si a avut o disputa cu el anul trecut, dupa care mi-a spus ca nu isi inchipuia ca un om se poate schimba in asemenea mod. Si la fel a spus si doamna Monica Pop.
Eu am solicitat in nenumarate randuri ca parchetele sa se autosesizeze, pentru ca au aparut o multime de marturii ale apartinatorilor unor pacienti care au murit si au fost declarati de Covid.
Unii medici chiar sunt eroi, eu nu dau in toti medicii, ci in aceia care au facut aceste fapte, sa nu se inteleaga ca eu vorbesc de toti medicii.
Sunt medici eroi, care trateaza in ciuda acestor protocoale impuse de Raed Arafat. Pentru ca el face acele protocoale si se face doar cum zice el.
Unchiul meu a fost omorat in spital din Bucuresti. A facut AVC, l-au internat si dintr-o data mi s-a spus ca e intubat la sectie ATI Covid. Din pacate, eu nu am putut face mai mult decat sa stau pe capul lor si sa-i prelungesc viata cu o saptamana. Apoi am primit informatia ca, dupa ce au iesit la iveala aceste informatii, s-a stabilit urmatorul protocol: intra in sectia ATI Covid un singur doctor sau o singura asistenta, ca sa nu existe martori.
Eu va anunt, maine din cate stiu e o sedinta de guvern pentru noile restrictii. Din cate stiu, de luni HoReCa nu mai au voie sa primeasca oameni in interior si distrugem iar HoReCa. Eu va anunt ca maine, impreuna cu sotul meu, voi protesta maine la Arcul de Triumf si astept pe oricine vrea sa vina alaturi de noi. Eu voi sta si peste ora 22, pentru ca nu am completat eu niciodata vreo declaratie, pentru ca aceste restrictii sunt neconstitutionale”, a declarat Diana Şoşoacă la România TV.
sursa: romaniatv.net
Ziarul nostru a publicat zeci de cazuri de-a lungul ”pandemiei”:
-
Spitalele Groazei: Caz bizar la Iași. Ce s-a întamplat cu Robert în spital? Rudele caută răspunsuri
-
Spitalele groazei. Chirurg mort după ce a agonizat acasă două săptămâni: medicii au refuzat să-l opereze
-
Spitalele Groazei- USA: O asistentă a rupt tăcerea. ”Mi s-a spus că oricine era trimis acolo, ieşea numai într-un sac de plastic.”
-
Spitalele GROAZEI! Un bătrân bolnav a stat 3 ore pe jos până l-au băgat medicii în seamă
Urmariti-ne pe OficialMediaChannel
Citește și:
Un cadru medical spune adevărul: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI
Dan Bittman: ”Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Șoșoacă, eram Suedia nu România”
Protestatari cretini nu creștini, spune Radu Tudor de la Antena3. Medicul Răzvan Constantinescu l-a numit ”oligofren”
Un cadru medical spune adevărul: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI
Energia feminină – puntea dintre lumea văzută și nevăzută
LIVE – Proteste masive ACUM în București și în mai multe orașe din țară
Comisar de Poliție, Christian Ciocan: Cum trebuie sa procedăm cu amenzile aplicate pentru nepurtarea pe faţă a măştii
Se sparge COVIDUL: Jaf ca-n codru în perioada stării de urgență!
Deputat Carmen Holban: Viitorul unei națiuni sunt copiii!
ALDE are nevoie de cumpătare nu de războaie interne
Un bărbat de 45 de ani a decedat la câteva ore după vaccin
Declarații șocante: Vasile Dîncu (PSD), de acord cu pașaportul de vaccinare, din rațiuni de „igienă socială”
Toți românii alături de Diana Șoșoacă! VIDEO – Nu o lăsați să lupte singură
O informație corectă! Susține proiectul ADEVĂR PENTRU CITITOR!
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
Călin Georgescu și Elena Lasconi. Analiza psiho-numerologică. Cine va fi președinte?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
”Hop on board to România”!
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
În turul doi se vor confrunta Elena Lasconi și Călin Geogescu
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare