Miercuri, 24 februarie 2021 a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale ”Tudor Vladimirescu din Târgoviște”. Au fost prezenți primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, alături de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, city manager Gabriel Boriga și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Mușat.
Declarații pe larg, primarul municipiului:
”Finanțare europeană și pentru proiectul cu titlul “ÎMBUNATATIREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE PRIN EXTINDEREA, REABILITAREA, MODERNIZAREA ȘI ECHIPAREA ȘCOLII GIMNAZIALE „TUDOR VLADIMIRESCU” DIN TÂRGOVIȘTE, JUD. DÂMBOVIȚA”
Imagini din cadrul evenimentului:
Școala Mihai Viteazul din Târgoviște a fost reabilitată prin fonduri europene
O nouă bază sportivă se realiza în municipiul Târgoviște
Educația, un domeniu în care „performanță” este cuvântul de ordine
Centura municipiului Târgoviște – stadiul lucrărilor
Sistemul de iluminat public din municipiul Târgoviște va fi modernizat pe fonduri europene
Indiferent dacă sunt recunoscuți sau nu ca atare, profesorii sunt eroi din linia întâi
Primăria Târgoviște – Programul de investiții și proiecte pentru anul 2021
Premieră în municipiul Târgoviște, lifturi înlocuite pe bani europeni!
Semnal de alarmă tras din Dâmbovița în ceea ce privește Bugetul propus de Guvernul Cîțu!
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice