Educația, un domeniu în care “performanță” este cuvântul de ordine

Când semeni vânt, culegi furtună

Acum ceva timp, vreo trei ani cred, a apărut în spațiul public o profesoară de română care țipa ca din gură de șarpe că după ce a luat nota 10 la titularizare, a fost înlăturată de pe postul de profesor. Acesta a fost oferit, spunea tânăra, unei profesoare în vârstă cu pile. Vă dați seama că toată lumea a sărit în sus revoltată pe „babalâcii” din învățământ care curmă zborul pe culmile performanței pedagogice tuturor tinerilor aspiranți la cariera didactică.

Eu, cârcotașă cum mă știți, am început să fac săpături. Doamna/donșoara era suplinitoare, cu contract de muncă pe durată determinată. Normal că la întoarcerea pe post a titularei a trebuit să plece. Dar nu asta m-a scos din papuci, vorba unei gâgâlici de la mine din grupă. Doamna/donșoara susținea că este îndepărtată pentru că vrea să reformeze predarea literaturii române în școală. Până aici nimic rău. Bravos națiune, fii deșteaptă! Cum dorea să reformeze această disciplină? Prin eliminarea clasicilor (Eminescu, Creangă, Caragiale) din materia de studiu pentru că sunt anacronici și „spală minți”. Desigur, asta nu o împiedica să vândă lucrări de licență pe internet, chiar și cele avându-l ca subiect pe…Eminescu.

Atunci am făcut doar câteva comentarii referitoare la situația ei de angajat în învățământ și lipsa de deontologie. Nu numai eu. Mii de profesori au tras-o de urechi, la figurat desigur.

Tunegaru reloaded

Doamna/donșoara a intrat în anonimat cu tot anunțul că s-a titularizat. Odată cu numirea ministrului Anisie la cârma învățământului românesc personajul despre care se face vorbire a ieșit iar la rampă. De ce?  caă să critice profesorii pentru totul și orice, dar mai ales că nu știu și nu vor să facă on-line ca dumneaei. Doar era cea care și-a luat titularizarea cu 10 și ceva grade didactice la fel.  Sigur că noi avem peste 100.000 de profesori în aceeași , dar nu îi cheamă Tunegaru. Ca o mare profesionistă și-a făcut canal de Youtube pe care dă lecții de română. În același timp….obține rezultate de sub 5 la Evaluarea Națională cu elevii pe care îi are în clasă. Dar despre asta nu suflă nici o vorbă.

Aproape am uitat de ea până acum două zile când a apărut pe posturile de televiziune de casă ale guvernului, la oarece posturi de radio să declare că 40% din profesori sunt analfabeți funcționali și nu numai că nu merită măriri de salariu, dar nu merită nici măcar salariu.

Recunosc că am ezitat dacă să intru în acest vârtej al combaterii  profesionalismului doamnei/donșoarei, dar mi-am dat seama că a tăcea este ca și cum aș fi de acord. Ei bine, nu sunt!

A fi sau a nu fi profesor bun

Și  nu sunt pentru că eu, așa cum tot spun de ceva ani, știu că avem un corp profesoral de calitate. Cu unele uscături ca orice pădure, dar și cu oameni de înaltă ținută profesională. Sistemul românesc de învățământ are încă mulți oameni de calitate. Nu știu însă pentru cât timp. Avem încă mulți profesori buni, adică acei profesori care care nu se bat în piept cu cărămida vocației, dar au mereu în vedere interesul și nevoile elevului.

Profesorul bun nu este cel care se trage de mânecă cu elevii, care îi umple de 10, ci acela care îi pune la muncă, le trezește și întreține dorința de a învăța. Profesorul bun este profesorul cu reguli, pe care el le respectă în primul rând. Profesorul bun este cel care își respectă materia și care se respectă. Profesorul bun este cel care începe orice schimbare cu sine.

Profesorul bun nu este cel care se bate cu colegii săi.  Profesorul bun este cel care se bate cu sistemul. Un profesor bun este cel care face performanță.

Educația, un domeniu în care “performanță” este cuvântul de ordine

Cei care mă cunoașteți, știți că nu îmi place să dau din casă, adică nu îmi place să comentez ceea ce se întâmplă în sistem decât unde și când trebuie. De câteva zile însă, rumeg informațiile care circulă despre retribuirea cadrelor pe baza performanței.

Astăzi, am discutat tot despre performanță în educație și am deschis, involuntar, cutia Pandorei din care a ieșit zburdând, dând naștere la frustrări, baza materială din școala românească. Comparând cu ceea ce au la dispoziție colegii din alte țări, pot spune, cu mâna pe inimă, că adevăratele performanțe sunt cele obținute cu mijloace puține, cele obținute prin sacrificiul și creativitatea cadrelor didactice.

Care este adevărata performanță?  Cea a profesorului care are olimpici într-o școală și clasă cu elevi meditați la “n” materii luate de “n” ori (încă din clasele primare), sau a profesorului care aduce un elev de nota 3 sau 4 la nota 8, la faza pe școală a olimpiadei ( fără nici o oră de meditație)?

Care performanță este mai notabilă? Cea a profesorilor din liceele “de elită”, cele cu elevi unul și unul, care obțin promovabilitate 70 % la bacalaureat sau cea a profesorilor din liceele mai puțin cotate, cu elevi admiși cu nota 3 sau 4 și care obțin promovabilitate 50% la bacalaureat?
Este greu, așa-i?
Și știți de ce?

În loc de concluzie…

Este greu să evaluezi performanța pentru că noi lucrăm cu minți, cu suflete, trebuie să modelăm caractere. Uneori trebuie să construim de la zero aceste caractere pentru că undeva, cândva, cineva a greșit în formarea și educarea acestor minți și acestor suflete.
Alunecos teren acesta al discuției despre performanță. Este asemeni mersului pe nisipuri mișcătoare. Este o discuție ce nu se va încheia niciodată.

În loc de argumentul “Ai carte, ai parte” să le spunem copiilor:
PRIVEȘTE ÎN SUS, CÂT MAI SUS, ATUNCI CÂND ÎȚI ALEGI MODELE, ASPIRAȚII, IDEALURI, OBIECTIVE, SCOPURI; VEI AVEA ÎNTOTDEAUNA UN DRUM DESCHIS ÎNAINTE ȘI UN SENS ÎN VIAȚĂ.

Secelean Rodica Nina

Distribuie acest articol Oficial Media