Mediul profesional a suferit diverse provocări în ultima perioadă, acestea fiind generate de schimbările din perioada pandemiei. Astfel, multe proceduri interne au avut nevoie de digitalizare, iar programe precum aplicatie pontaj angajati sau soft calcul salarii au venit în ajutor. Investițiile în astfel de soluții, mai ales în condițiile muncii de tip hybrid, sunt necesare pentru eficientizarea sarcinilor administrative.

Prin folosirea unui soft calcul salarii împreună cu o aplicatie pontaj angajati, gestionezi foarte bine calculul salarial și reduci considerabil operațiunile manuale repetitive. Acestea se automatizează iar specialiștii din domeniul resurselor umane pot administra salariile angajaților mult mai ușor prin intermediul programelor dedicate. De asemenea, erorile umane din cadrul procedurilor tradiționale dispar și se salvează timp.
Datele dintr-o aplicatie pontaj angajati pot fi importate într-un soft calcul salarii, iar astfel ai acces într-un singur loc la toate informațiile necesare pentru calculul salarial. Ele pot fi modificate sau validate, iar după finalizarea acestor operațiuni, calculele se efectuează rapid.
Utilizarea unui soft calcul salarii alături de o aplicatie pontaj angajati îți asigură eficientizarea muncii
Cu toții dorim să avem o imagine clară atunci când trebuie să efectuăm o sarcină complexă ce implică multe informații. Un soft calcul salarii vine în sprijinul tău în această privință, iar alături de o aplicatie pontaj angajati întreaga operațiune devine mai simplă. Cu programul de salarizare poți calcula salariile angajaților în funcție de zilele de concediu medical sau în care au absentat, de exemplu. De asemenea, se pot întocmi rapoarte simple și complexe, se pot face rețineri salariale sau se pot transmite în format electronic fluturașii de salariu către angajați.
Mai mult, un soft calcul salarii vine în sprijinul tău și când vine vorba de depunerea declarațiilor sau a formularelor către instituțiile statului. Practic, o astfel de aplicație îndeplinește majoritatea cerințelor unei companii și se adaptează la nevoile care se schimbă uneori în funcție de legislație sau de alte situații speciale.
Gestionarea prezenței angajaților la muncă devine mai facilă printr-o aplicatie pontaj angajati, de unde colectezi datele de prezență ale tuturor, fie că e vorba de muncă de la birou sau de telemuncă. Acestea sunt transmise cu acuratețe, astfel se formează o privire de ansamblu corectă care te ajută în eficientizarea muncii și în creșterea productivității angajaților.
Procedurile într-un astfel de program sunt configurate intuitiv și pe sistemul self-service, astfel că angajații au acces la informațiile care îi interesează mult mai ușor, fără a fi nevoiți să facă cereri către departamentele HR. Ei beneficiază de flexibiliate în planificarea concediilor, pot solicita ore suplimentare sau de învoire, iar comunicarea dintre angajat și superior este astfel mai transparentă.
Alege soluții software cu experiență
Ai nevoie de soluții pentru digitalizarea procedurilor din compania ta? Apelează la specialiștii UCMS by AROBS, cei care au o vastă experiență în acest domeniu și sunt mereu la curent cu actualizările legislative, pentru a crea programe cât mai utile și ușor de utilizat. Compania are în portofoliu un soft calcul salarii implementat de 25 ani în piața românească, și de asemenea, te pot ajuta cu o aplicatie pontaj angajati foarte apreciată. Modulele lor sunt customizabile în funcție de nevoile tale, iar comunicarea cu specialiștii UCMS by AROBS este ușoară și duce la găsirea celor mai bune metode pentru eficientizarea procedurilor interne ale companiei tale. Contactează-i prin email la office@ucms.ro ori la numărul de telefon 0720 534 424. Fii cu un pas înaintea concurenței și alege să-ți digitalizezi toate operațiunile!
Sursă foto: Freepik.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă