Problema gunoiului de la Târgovişte a devenit una mirositoare şi la propriu şi la figurat. Entităţile care se ocupă în...
Targoviste
Primăria Târgoviște a demarat în această perioadă și lucrările la Parcul Mitropoliei din Târgoviște. Proiectul are o valoare de 5,3...
Nu a fost panică. Nici atentat. Pur și simplu. Au venit puțini militari, câțiva cetățeni care scoteau de obicei câinii...
Astăzi a avut loc o conferință de presă pe șantierul care vizează Centura municipiului Târgoviște, în zona pasajului de la...
Dorurile presei naționale față de Târgoviște, față de stadion și de Cristian Stan, mă înduioșează până la lacrimi. N-am văzut...
Sub aspect administrativ, anul 2020 va fi un an al marilor proiecte, cu investiții record, care va marca un pas...
Douăzeci ani de slujire a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon la Târgoviște
Foarte mulți credincioși din Târgoviște și din împrejurimi au fost prezenți, joi, 26 decembrie 2019, la Catedrala din Târgoviște. S-au...
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 19.12.2019, a votat proiectul de HOTĂRÂRE privind încheierea unor contracte de parteneriat...
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat astăzi, 18 decembrie 2019, alături de colectivul de cercetare care a descoperit...
La Târgoviște Moș Crăciun a împărțit cadouri copiilor timp de trei zile. Mii de daruri au ajuns la micuții care...