04/12/2021

Tribunalul UE a suspendat temporar aplicarea certificatului verde pentru intrarea în Parlamentul European

Europarlamentarul PNTCD, Cristian Terhes a anunțat, duminică dimineața că tribunalul UE a suspendat temporar aplicarea certificatului verde pentru intrarea în Parlamentul European.

Tribunalul UE a suspendat pe dată de 5 noiembrie 2021 decizia biroului Parlamentului European prin care era condiționată intrarea în Parlamentul European a oricărei persoane, inclusiv a europarlamentarilor, de deținerea unui Certificat Verde.

Suspendarea este temporară, putând fi revocată sau înlocuită oricând până la finalul procesului.

Cristian Treheș a făcut neașteptatul anunț pe o pagină de socializare.

Acțiunile de suspendare și anulare a acestei decizii au fost deschise atât de către o serie de europarlamentari, cât și de o serie de angajați ai Parlamentului European, toți aceștia fiind reprezentați de firma de avocatură „Notre Bon Droit”.

Biroul Parlamentului European, într-o acțiune abuzivă ce a avut sprijinul majorității grupurilor politice, cu precădere PPE (unde e PNL), Renew (unde e USR) și S&D (unde e PSD), a decis pe dată de 27 octombrie 2021 că în incinta Parlamentului European de la Bruxelles, Strasbourg și Luxembourg nu se va putea întră decât dacă se prezintă la intrare Certificatul Verde. Decizia se aplică, începând cu dată de 3 noiembrie, atât europarlamentarilor, cât și angajaților și vizitatorilor în Parlamentul European.

Împotriva acestei măsuri abuzive au protestat atât sindicate ale angajaților din Parlament, cât și europarlamentari

De exemplu, zeci de europarlamentari au cosemnat o scrisoare adresata presedintelui Sassoli cerandu-i sa revoce aceasta masura abuziva.

In doua conferinte de presa europarlamentarul Cristian Terhes (PNTCD – Grupul ECR), impreuna cu alti europarlamentari, au aratat abuzul acestei masuri, cerandu-i public presedintelui Parlamentului European sa revoce aceasta decizie”, a mai adăugat acesta.

Ultima mișcare a fost făcută pe data de 4 noiembrie, când cinci europarlamentari au mers la Tribunalul UE unde au contestat decizia, cerând anularea ei, acesta fiind și motivul principal pentru care s-a decis suspendarea certificatului verde temporar.

„Pe data de 4 noiembrie 2021, cinci europarlamentari au contestat la Tribunalul UE aceasta decizie, cerand atat anularea, cat si suspendarea ei. Cei cinci europarlamentarii care au deschis acest proces sunt Robert Roos, Anne-Sophie Pelletier, Francesca Donato, Virginie Joron si inca un europarlamentar care a cerut sa fie anonim.

Presedintele Tribunalului UE M. van der Woude a decis pe data de 5 noiembrie suspendarea acestei decizii in cazul reclamantilor, aratand ca:

„4. In aceasta etapa a procedurii, avand in vedere interferenta in exercitarea deplina si activa a mandatelor reclamantilor, sustinerile cuprinse in cererea de masuri provizorii, chiar daca sunt stabilite, justifica adaptarea status quo-ului pana la care presedintele Tribunalul examineaza mai detaliat argumentele partilor.

5. In aceste imprejurari, apare necesar, in interesul bunei administrari a justitiei, sa se suspende executarea deciziei atacate prin limitarea conditiilor de acces al reclamantilor in sediul Parlamentului European la conditia unui auto-test negativ. Daca rezultatul este pozitiv, acest test trebuie urmat de un test PCR. In cazul unui rezultat pozitiv la ultimul test, Parlamentul European poate refuza accesul solicitantilor la sediul sau.””, a adăugat acesta.

Românii să lupte pentru drepturile și libertățile lor

El le-a mai recomandat totodată românilor să lupte pentru drepturile și libertățile lor, în contextul în care se observă prezența unui sistem abuziv și ilegitim care s-a întors împotriva cetățenilor.

„Concluzionand, presedintele Tribunalului UE a atabilit in dispozitivul ordonantei ca:

„1) Executarea Hotarârii Biroului Parlamentului European din 27 octombrie 2021 privind normele exceptionale de sanatate si siguranta care reglementeaza accesul in cladirile Parlamentului European la cele trei locuri de munca ale acestuia SE SUSPENDA pana la data ordinului de incetare a acestei proceduri sumare.

2) Domnul Robert Roos, doamnele Anne-Sophie Pelletier, Francesca Donato, Virginie Joron si IC pot accesa sediile Parlamentului European pe baza unui autotest negativ. Daca rezultatul este pozitiv, acest test trebuie urmat de un test PCR. In cazul unui rezultat pozitiv la ultimul test, Parlamentul European poate refuza accesul solicitantilor la sediul sau.”

„Suspendarea, chiar daca temporara, de catre Tribunalul UE a deciziei Parlamentului European de conditionare a accesului in sediile sale de posesia unui Certificat Verde demonstreaza abuzul acestei decizii si, implicit, ineficienta acestui certificat care, in fapt, nu certifica nimic, cata vreme cineva vaccinat se poate infecta si poate raspandi boala, iar cineva testat e certificat ca nu e infectat doar la momentul testului”, a spus Cristian Terhes, europarlamentar PNTCD.

Actiunile europarlamentarilor ce se opun acestei conditionari vor continua pana cand aceasta decizie va fi anulata definitiv si se va reveni la normalitate.

„Recomandarea pe care o fac tuturor romanilor este sa se lupte pentru propriile drepturi si libertati. E clar ca avem de-a face cu un sistem abuziv si ilegitim, care s-au intors impotriva propriilor cetateni, pentru a-i domina, a-i inrobi si a-i supune. E chemarea si obligatia noastra, a tuturor, sa luptam pentru libertate”, a concluzionat Terheș.

sursa: evz.ro

Citește și:

10 Efecte ale pandemiei în interiorul omului – Explicațiile psihologului Alexandru Pleșea

Carmen Holban: O femeie trebuie să aibă aceleași drepturi ca și un bărbat

Cifrele cu infectări și decese vin ”la plic”. Nu au nicio relevanță

ITM Dâmbovița: Vaccinarea împotriva COVID-19 este doar o recomandare, aceasta nefiind obligatorie pentru nicio categorie de personal din România

Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii ca să nu plătească despăgubiri către Pfizer

Cristina Elena Răducanu: ”Prefer să încasez un glonț decât să iau dozele voastre și pașaportul ca un câine”

Marcel Ciolacu: ”Certificatul verde este o prioritate și o necesitate pentru români”, după ce PSD a respins legea în Senat

Doza patru ca la teatru! Fără număr… Anunțul lui Gheorghiță dă de înțeles că dacă te-ai vaccinat ai să te tot vaccinezi…

OMS face presiuni în Parlamentul României pentru vaccinarea anti-covid obligatorie

Discriminarea și manipularea, politici ale guvernării actuale

Distribuie acest articol Oficial Media
Share