Un nou proiect de transport mai prietenos cu mediul a fost lansat astăzi în municipiul Târgoviște. Trotinetele electrice vor fi prezente pe străzile urbei, pentru început într-un număr de 220 în 30 de locații. Veți avea nevoie de instalarea unui aplicații pe mobil sub numele de ”Lime – Deplasati-vă oricând”, iar plata se va face tot online, dintr-un cont bancar. Costul în prezent este de 0,60 de bani/minut, cu posibilitatea ca pe viitor să existe și abonamente.
Primarul municipiului a spus că este o activitate derulată exclusiv de către operatorul privat – Lime, și speră ca investiția să fie bine primită de către cetățeni – ”Noi am pus la dispoziție, contra unei sume de bani, domeniul public în vederea utilizării acestor trotinete. Este o noutate pentru Târgoviște, sper să fie bine primite și utilizate de un număr cât mai mare de târgovișteni”.

Declarații pe larg din conferința de presă:
”Într-o perioadă dominată de restricții și de tot felul de sancțiuni, ne dorim să facem ceva care ține de normalitate. Începând de astăzi, în municipiul Târgoviște, vom avea aceste trotinete electrice ca și mijloc alternativ de deplasare. In primă fază sunt puse în funcțiune 220 de trotinete electrice care vor fi plasate în 30 de puncte din Municipiul Târgoviște și care vor asigura o deplasare ecologică, facilă, agreabilă și rapidă în Municipiul Târgoviște. Este un concept dezvoltat și în alte orașe. Îi sfătuiesc pe toți cei care doresc să utilizeze aceste trotinete să citească foarte bine Ordonanța 195, regulamentul de aplicare, cu privre la circulația pe drumurile publice a acestui tip de vehicule.
Trebuie să precizăm că viteza este limitată la 25 de km/oră, se poate circula pe pistele de biciclete și pe partea carosabilă, doar acolo unde viteza maximă este de 50km/oră, deci nu se poate ieși în afara localității. Toate trotinetele sunt urmărite prin GPS, există o aplicație online care numește Lime (firma care implementează acest proiect). Prin această aplicație poți să rezervi trotineta, poți să vezi unde este, poți să plătești”, a precizat Cristian Stan, primarul orașului.
La rândul său, managerul Lime, Luca Mateescu a spus că proiectul se extinde la nivel național, după București și Constanța, dar și după marile orașe precum Paris, Berlin sau Londra. Acesta a mai subliniat că, ”în București, potrivit unui studiu de piață, s-a dovedit că oamenii aleg trotinetele electrice în detrimentul mașinii și astfel se reduce automat traficul”.
”Lime este lider mondial la nivel de mobilitate și avem prezență în orașele mari precum Paris, Berlin, Londra, iar astăzi suntem la Târgoviște, într-un proiect de extindere națională. Am început la București, apoi Constanța. Am găsit o administrație foarte deschisă la genul acesta de soluții alternative de reducere a traficului. Vom ajusta dimensiunea flotei de trotinete la cerere. În București, în urma unui studiu de piață, s-a dovedit că oamenii aleg trotinetele electrice în detrimentul mașinii și astfel se reduce automat traficul.
Este simplu de folosit, prin aplicația Lime care îți arată unde este trotineta, ce nivel de baterie are, o poți debloca și folosi. Așa cum știți, se merge pe partea dreaptă a carosabilului acolo unde nu este o pistă de biciclete. Este important să fie parcate pe trotuar și fără a se încurca traficul, aspecte prevăzute în regulamentele de utilizare. Ne dorim să fim un aspect pozitiv, într-un oraș care vrea să-și reducă din traficul aglomerat. Nivelul de accidente aproape nu există, sunt comparabile cu bicicleta. Plata se face prin card bancar, atașat aplicației mobile” a concluzionat Luca Mateescu.
Imagini din cadrul evenimentului:
Citește și:
Primele 11 autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid au ajuns astăzi în Târgoviște
Primăria Târgoviște: 31 martie, ultima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, fără majorări de întârziere și cu bonificație de 10%
Continuă lucrările la stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște
Cel mai mare parc din Târgoviște se află în construcție
Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” din Târgoviște – program de reabilitare și modernizare
Școala Mihai Viteazul din Târgoviște a fost reabilitată prin fonduri europene
O nouă bază sportivă se realiza în municipiul Târgoviște
Primăria Târgoviște – Programul de investiții și proiecte pentru anul 2021
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara