Tânăra în vârstă de 28 de ani din oraşul Baraolt, pe care poliţiştii au găsit-o legată cu un lanţ de un dulap, ar fi fost ţinută în captivitate de părinţii ei încă din anul 2012, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au demarat cercetările în acest caz pe baza unor informaţii potrivit cărora tânăra ar fi fost sechestrată, iar în urma descinderii făcute în data de 4 aprilie a.c la locuinţa acestei familii, au descoperit că fata era încuiată într-o cameră şi legată cu un lanţ de circa 100 de centimetri de un dulap.
„Organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei oraşului Baraolt au identificat-o pe numita ASM, în vârstă de 28 de ani, persoană cu handicap grav, în locuinţa familiei situată în oraşul Baraolt, judeţul Covasna, singură într-una dintre camerele imobilului, încuiată din exterior şi având legat la piciorul drept, în zona gleznei, un lanţ metalic cu zale, cu lungime de aproximativ 80-100 cm, prevăzut cu un lacăt de dimensiuni reduse, încuiat. Capătul lanţului era legat de un picior de lemn al unui dulap de dimensiuni mari, fiind de asemenea prevăzut cu un lacăt aflat în poziţia încuiat, astfel încât persoana legată să se poată deplasa doar în limita spaţiului conferit de lungimea lanţului. Din cercetările efectuate până în acest moment a rezultat că această stare de fapt, ce implică restrângerea libertăţii persoanei vătămate, a început din anul 2012, victima fiind ţinută în captivitate de către părinţii săi aproape în permanenţă”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Legată cu un lanț timp de 10 ani
Ambii părinţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
„Prin ordonanţa din data de 4 aprilie s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii AM şi ALL pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, (…) constând în aceea că, în perioada noiembrie 2022-aprilie 2023, în calitate de asistent personal al fiicei sale ASM, încadrată în grad de handicap grav cu asistent personal, împreună cu soţia sa ALL, au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe aceasta, prin aceea că a ţinut-o în locuinţă, legată de picior cu ajutorul unui lanţ asigurat cu două lacăte de un dulap din cameră. Prin ordonanţa procurorului din data de 5 aprilie, s-a dispus extinderea urmăririi penale efectuată faţă de suspectul AM pentru perioada 2012-2022, reţinându-se în sarcina acestuia comiterea faptei de lipsire de libertate în mod ilegal (…) în perioada 2012-2023, extinderea urmăririi penale efectuate faţă de suspecta ALL, reţinându-se în sarcina acesteia comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (…)”, se arată în comunicat.
Părinţii tinerei au fost reţinuţi, miercuri, iar joi au fost arestaţi preventiv prin decizie a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
Două magazine diferite au afișat anunțul ”NU PRIMIM BANI NUMERAR”. Epoca banilor electronici este una a controlului total, a celei mai crunte sclavii din istorie
Trei minute de video: Toată lumea știe dar nimeni nu recunoaște
Cum a ajuns neurochirurgul Leon Dănăilă la limita sărăciei?
Calea Luminii la Târgoviște – Spectacol unic în țară

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate