Organizația Mondială a Sănătății susține că, în realitate, cea mai indicată soluție în combaterea pandemiei ar fi fost calea „fără restricții”, aplicată de către Suedia în tot acest timp.

Breaking News:
Demascare: Coronazeus sau planul ”fricii”. S-au scurs informații de la Cancelarul Sebastian Kurz
Cătălin Ivan (ADN): „Domnule Klaus Iohannis, dacă nu-i vreți pe români în stradă, în față la Cotroceni, dați-le viețile și libertățile înapoi!”
„Cred că vom ajunge la o nouă noțiune de normalitate. Cred că în multe privințe Suedia reprezintă un model de viitor, dacă dorim să ne întoarcem la o societate care nu are restricții”, a declarat Dr. Mike Ryan, directorul executiv care se ocupă de programele de Urgență ale OMS în Geneva, conform Foxnews.com.
Totuși, concluzia a venit prea târziu, din moment ce majoritatea statelor europene deja și-au compromis în mod grav economia.
O altă remarcă ar fi aceea că după ce te-au convins de incompetența sau de relele intenții este greu să mai crezi în ei. Primul gând este ”să nu primești daruri de la greci” pentru ca nu cumva să fie pus la cale un alt plan diabolic de genul aceluia prezentat de Michael J. Ryan care pare să fie același Mike Ryan din sursa Fox News.
Michael J. Ryan – OMS: ”A venit timpul ca autoritățile să vină acasă la oameni, să vadă cine este infectat și să-i ia”
Citește și:
Dr. Rashid Buttar afirmații devastatoare despre situația actuală: ”Fauci a ajutat la crearea Covid 19”
Un decret ridicol, carabinierii care amenință preoții din biserică, elicopterele care controlează cine aleargă pe o plajă goală
Breaking News. Nervii sunt intinși la maxim în Europa:
Deputata Sara Cunial a rupt decretele stării de urgență: „Am fost spionați, subjugați, tratați ca niște infractori de un guvern, care în două luni ne-a distrus drepturile fundamentale, naturale și constituționale”
Manipulare frauduloasă a cauzei deceselor:
Epidemiolog renumit către Angela Merkel: ”numărul deceselor Covid este fals”
România azi:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene