Tabăra de pregătire a pompierilor alpiniști de intervenție este o activitate organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara.
Antrenamentul salvatorilor se realizează cu participarea echipajelor de intervenție montană în diferite acțiuni complexe de căutare-salvare. La pregătirea organizată în județul Hunedoara participă și lotul reprezentativ al I.G.S.U. la competiția internațională „Grimpday”, precum și șase echipe formate din câte 5 sau 6 alpiniști-salvatori din cadrul unităților subordonate, respectiv ISU București-Ilfov, ISU Cluj, ISU Iași, ISU Mehedinți, ISU Timiș, ISU Brașov si ISU Hunedoara.





Pompierii și vor verifica și perfecționa modul de intervenție prin intermediul diferitelor scenarii similare operațiunilor reale.
Antrenamentele din prima zi, la care au participat alături de pompieri și jandarmi montani dar și echipaje Salvamont, au constat în două aplicații practice:
1. Salvare persoană accidentată (motociclist) aflată într-o vale a digului unui lac de acumulare, lângă un canal cu apă. Victima a fost adusă cu targa pe malul lacului de acumulare după ce i-a fost evaluată starea de sănătate de către un salvator și un medic.
2. Intervenție de salvare a unei persoane rănită, aflată într-o zonă muntoasă, la mare înălțime, pe o stâncă. Salvatorii însoțiți de un medic au escaladat peretele cu ajutorul corzilor, au ridicat targa pe frânghii și au acordat primul ajutor victimei. Coborârea acesteia pe targă s-a realizat tot cu ajutorul corzilor montate în peretele stâncii.
Pregătirile pompierilor alpiniști vor continua și în următoarele două zile, când vor fi simulate alte situații de intervenție la înălțime pentru diferite acțiuni de salvare, printre care și „Salvarea unui adolescent aflat pe stâncile „Dealului Cetății” din Deva”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Chuck Norris – o viață care bate orice film, un luptător plin de iubire
Natalia Mateuț spune că Formentera e insula unde uiți de rușine și-ți lași libertatea la soare
TUCKER CARLSON în dialog cu Prof. JIANG XUEQIN: RĂZBOIUL DIN IRAN și FEBRA SFÂRȘITULUI LUMII
Sancțiuni mai dure pentru securitatea la incendiu. Oprirea afacerii sau chiar dosar penal
L-ați văzut? Un bărbat de 36 de ani din Târgoviște a dispărut de acasă
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
SPIRITUALITATE
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
”România și-a asumat niște angajamente în fața Comisiei Europene pentru care a încasat bani”
O Europă, o piață
Povestea Basarabiei se cântă la Centrul Cultural din Fieni