Cu mândrie și bucurie, vă anunțăm că dosarul multinațional Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor a primit recunoașterea binemeritată la cea de-a 18-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvagardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
Includerea în UNESCO subliniază importanța și semnificația obiceiului transhumanței în contextul cultural al umanității și reprezintă un pas crucial în eforturile noastre de conservare a tradițiilor autentice pentru generațiile viitoare.

”Această nominalizare este o extensie a elementului “Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneană și în Alpi”, înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității de către Austria, Grecia și Italia” transmite comisia parlamentară UNESCO.


Această veste ajunge în România, cu două zile înaintea săbătoririi ”ZILEI INTERNAȚIONALE A MUNTELUI” – 2023 prilej cu care, la Vatra Dornei va avea loc seminarul științific și de informare intitulat: „Cum păstrăm nealterate ecosistemele montane pentru generațiile viitoare?”, organizat în cadrul Școlii Academice de Montanologie de către Centrul de Economie Montană CE-MONT/Institutul Național de Cercetări Economice ”Costin C. Kirițescu”, în parteneriat cu Agenția Națională a Zonei Montane/MADR (Punct focal pentru România al Parteneriatului Montan) și în colaborare cu Forumul Montan din România, Filiala FMR-Bistrița Năsăud și Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană ”ROMONTANA”.
Invitatie-Program-08-dec-2023-Ziua-Internationala-a-Muntelui
Seminarul se va desfășura în ziua de vineri, 8 decembrie 2023, în format mixt, on-line și în sala de conferințe a Centrului de Economie Montană CE-MONT, din Vatra Dornei.
În munții țării încă se mai păstrează, nealterată, tradiția creșterii oilor și transhumanța . Neamul românesc este o comunitate de sânge, tradiţii, spaţiu şi destin… Niciunde nu regăsim de exemplu, urma dacilor precum în aceste tradiții românești, de a prepara laptele și produsele tradiționale, decât acolo sus, în vîrf de munte, în care, putem citi încă, demnitatea şi vigoarea neamului nostru.

Includerea în UNESCO subliniază importanța și semnificația obiceiului transhumanței în contextul cultural al umanității și reprezintă un pas crucial în eforturile noastre de conservare a tradițiilor autentice, pentru generațiile viitoare.
În zona de vest a Văii Jiului și nu numai, încă se păstrează vechile tradiţii pastorale, dintre care unele datează de pe vremea dacilor şi romanilor. Ciobanii se pregătesc să plece în luna mai cu turmele la munte, în transhumanţă, iar gospodarii participă la măsuratul laptelui. În funcţie de acesta, gospodarii vor primi produsele lactate preparate de ciobani.
Tradiţia este aşadar chiar mai mult decât o seamă de virtuţi, este calea prin care să ne redescoperim demnitatea, prin care să ne afirmăm valoarea şi prin care să stăm cu capul sus. Un neam ca al nostru, care deţine o asemenea comoară, nu are voie să fie umil şi aplecat, indiferent cum ne-ar dori unii şi alţii.
Tocmai de aceea avem nevoie de tradiţii și obiceiuri ca să ne aşezăm la locul care ni se cuvine şi care nu este mai prejos decât cel al altor neamuri. Ba chiar dimpotrivă…

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice