Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

1.306 plante pentru Timișoara

Piața Victoriei, punctul 0 al Timișoarei.

Până la finele anului, ea va fi gazda unei instalații temporare, grație căreia trecătorii vor putea testa, de la înălțime, diverse scenarii de utilizare a spațiului public. „Pepiniera – 1.306 plante” se ridică, în această perioadă, pe platoul din fața Operei Române. Structura metalică va fi populată cu arbori, arbuști și diverse plante, cu sau fără flori. Acestea provin din grădinile comunitare aflate în zona Mehala, dar și din serele de la Horticultura și ale Universității de Științele Vieții „Mihai I”.
Vor fi cinci platforme a câte 500 metri pătrați, pe care vor viețui, până la sfârșitul anului, exact 1.306 plante, atâtea câte pot fi amplasate pe cele cinci platforme. La final, ele vor putea ajunge acasă la orice iubitor de natură sau în cartiere.

„Vom păstra instalația până în luna decembrie, pentru a putea urmări întregul ciclu vegetal, vom vedea cum plantele devin mai verzi și cum se comportă ele în diverse condiții meteo. Vom avea, de asemenea, și un sistem de irigare. Orice vizitator va putea rezerva o plantă care i-a plăcut și pe care o va putea cumpăra la final. De asemenea, vizitatorii vor putea spune unde vor să fie amplasat un anume arbore sau o anume plantă, la ei în cartier sau în orice alt loc despre cred că are nevoie de mai multă vegetație. Va fi și un semnal către administrația locală, care va ști unde consideră oamenii că e nevoie de spații verzi”,  a transmis  arh. Alexandra Trofin, coordonatorul proiectului și vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Timiș.  Grădina verticală va fi inaugurată în data de 17 februarie, odată cu deschiderea programului Capitală Culturală Europeană.
Instalația „Pepiniera – 1.306 plante pentru Timișoara” este concepută de MAIO Architects, din Barcelona, și este realizată împreună cu o echipă locală. MAIO înseamnă Maria Charneco, Alfredo Lérida, Guillermo López și Anna Puigjaner, arhitecți care îmbină activitatea profesională, academică, de cercetare și editorială. Ei au semnat proiecte la Royal Academy of Arts, în Londra, la pavilionul Spaniei de la Bienala de la Veneția, în Barcelona sau Milano.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share