O expoziţie de artă divină o va aduce pe simeze pe artista plastică Gina Dragomir , care invită publicul iubitor de artă la expoziţia de pictură “Ingerii dintre noi”, la sediul Centrului Multifuncţional Bastion.
Vernisajul expoziţiei va avea loc la Centrul Multifuncţional Bastion în data de 14 martie, începând cu ora 18:30, unde publicul va putea să admire un număr de 15 lucrări dedicate universului angelic, aşa cum apare el în viziunea artistei ajunse, cu acest prilej, la cea de-a opta expoziţie personală.
În cadrul evenimentului, vizitatorii se vor putea delecta cu recitaluri muzicale de înaltă vibraţie. Îndrăgitul compozitor Gheorghe Iovu va interpreta la orgă o suită de piese din creaţia proprie, iar Cristina Struţă (pian) & Alina Mihocas (voce) vor susţine, la rândul lor, un recital vocal-instrumental în ton cu pictura de pe simeze.
Artista Gina Dragomir, numită şi “Pictoriţa Îngerilor”, este cunoscută pentru lucrările sale pline de viaţă, de culoare şi de lumină, purtătoare ale unui mesaj profund prin formele şi simbolurile integrate, care amintesc mereu de divinitate.
Două dintre creaţiile sale au fost selectate anul trecut pentru a fi expuse la Roma şi Londra, în cadrul Galeriilor FlyerArt, fiind foarte apreciate de cei care au avut ocazia de a le vedea.
Arta Ginei Dragomir este unică prin faptul că este intuitivă, iar lucrările ei pot fi găsite pe site-ul: www.artisanart.ro
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 14-21 martie,
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Este obligatoriu să ai relații cu rudele partenerului?
Subprefectul județului Dâmbovița (PNL), Adrian Chițescu, și-a anunțat demisia din funcție
Parlamentul European își începe cea de-a zecea legislatură