Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

A XI-a ediție a evenimentului internațional Open Education & Science Workshop, parte a Open Education Week 2024

Toți cei interesați de provocările în știința și educația deschisă sunt așteptați vineri, 08 martie 2024, orele 11:00 – 17:00, online sau fizic, în amfiteatrul K1 din Centrul de Conferințe al UPT, în cadrul unei sesiuni interactive, adresate atât cadrelor didactice, cât și studenților, dar și actorilor din domeniul educației și formării, formatorilor IT sau departamentelor de resurse umane, la cea de-a XI-a ediție a workshop-ului internațional Open Education & Science Workshop, parte a Open Education Week 2024, pe tematica Provocări în știința și educația deschisă / Challenges in Open Science & Education. Evenimentul este organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală împreună cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și proiectul Ent-r-e-novators, cu sprijinul IEEE Romania.

Sub tema provocărilor în practici, unelte și metode ale științei deschise și educației deschise, prezentările vor pune accent pe modul în care știința deschisă și resursele educaționale deschise sunt aplicate în viața de zi cu zi, în special în contextul universităților, a proiectelor de cercetare, dar și al educației în general. Un accent special va fi pus pe răspunsul sistemelor educaționale și de cercetare la provocările tehnologiilor emergente de inteligență artificială, realitate virtuală și blockchain.

Prezentările se vor desfășura în limba engleză, iar participanții vor primi Open Education Workshop Participant Open Badges (Certificate digitale deschise) online și în plus, Certificate de participare pentru participanții fizic, în sală.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face completând următoarele formulare:

 

Workshopul va include prezentări despre proiectele europene E³UDRES² și Ent-r-e-novators,  pentru înțelegerea contextului și a obiectivelor acestor inițiative europene care promovează practicile deschise, urmate fiind de abordări practice despre Open Science (Știința deschisă), rolul Open pedagogies (Pedagogii deschise) și al tehnologiilor emergente, precum și impactul pe care Inteligența Artificială generativă îl are asupra educației deschise.

 

Lucrările workshop-ului vor fi disponibile online, după eveniment, pe platforma educațională online UniCampus.

Universitatea Politehnica Timișoara – contribuții valoroase în Educația Deschisă

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală aduce contribuții valoroase la Săptămâna Educației Deschise și idealurile acestui eveniment încă din 2013, prin găzduirea workshop-urilor anuale organizate cu scopul promovării colaborărilor și creării de rețele educaționale.

Săptămâna Educației Deschise (Open Education Week), susținută de Open Education Global, este un eveniment promovat de asociația mondială Open Education Consortium, având ca scop prezentarea oportunităților pe care le oferă educația deschisă, a rezultatelor integrării acesteia în toate formele de educație, fie că e vorba de dezvoltarea de abilități sau cunoștințe la locul de muncă, ca suport al educației universitare și pre-universitare sau pur și simplu pentru a afla ceva nou, legat de un interes personal al fiecărui individ în parte.

Mai multe informații despre Săptămâna Educației Deschise puteți afla accesând: https://oeweek.oeglobal.org/

 

Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit în anul 2020 primul veac de învățământ universitar la Timișoara, fiind înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi. În cadrul celor 27 departamente îşi desfăşoară activitatea peste 800 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 1000 persoane.

Departamentul ID/IFR și educație digitală a fost înființat prin rezoluția Senatului Universitatea Politehnica Timișoara din data de 11.02.1998, ca parte a rețelei naționale de învățământ deschis la distanță, cu scopul de integrare funcțională în rețeaua trans-regională de centre de studiu pentru învățământ deschis la distanță. În 5-6 octombrie 2018, s-au sărbătorit 20 de ani de la înființare printr-o serie de manifestări științifice (link), de implicare în comunitate regională, de legătură cu mediul economic, dar și împreună cu studenții și absovenii ID/IFR.

E³UDRES² (Alianța Universităților Europene)  este o alianță a universităților europene ce urmărește consolidarea cooperării în domeniul educației și cercetării, promovând schimbul de cunoștințe și colaborarea în vederea dezvoltării sustenabile și inovatoare a învățământului superior în Europa.

IEEE România încurajează și sprijină activitățile de promovare a ingineriei printr-o varietate de acțiuni, materiale de suport create și împărtășite între colegii din IEEE, organizează conferințe în care sunt prezentate studii din experiențele educaționale, seminarii și webinarii pentru inspirarea celor mai bune practici.

https://romania-edu.ieeer8.org/

Ent-r-e-novators este un proiect european care reunește șase universități din Europa Centrală și de Est. Proiectul are ca scop crearea unei alianțe europene de universități care să promoveze antreprenoriatul, inovația și educația incluzivă. Proiectul  a început în octombrie 2022, este finanțat de Comisia Europeană și gestionat de Agenția Executivă pentru Cercetare Europeană (REA), prin programul Orizont Europa, în cadrul pilonului său privind excelența științifică (apelul HORIZON-WIDERA-2021-ACCESS-05), care vizează consolidarea capacității de cercetare și inovare a instituțiilor de învățământ superior, țărilor și a ecosistemelor acestora.

https://www.entrenovators.eu/

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share