Nu mai este obligatorie purtarea măștii în spațiile publice, comerciale sau instituționale.
Actul normativ care impunea această obligație, indiferent de faptul că ar fi fost vorba de spații închise sau deschise, recte, OUG nr. 192/2020 (care a modificat Legea nr.55/2020) a fost considerată neconstituțională – timp de 45 de zile, zisa oug este suspendată, după 45 zile fiind considerată abrogată în lipsa unei noi dispoziție legale care să o pună de acord cu Constituția.
Ca de obicei, și în acest caz a fost vorba de o greșeală copilărească de tehnică juridică a lui Arafat & co. : nu s-a cerut și, deci, nu s-a obținut, în prealabil, avizul CES.
Reamintesc că și sumedenia de hotărâri ale CNSU anulate de justiție au fost sancționate tot pentru greșeli infantile de birocrație și gestiune a fondului legislativ – nu fuseseră publicate în Monitorul Oficial.

Încă o dată se probează că plandemia nu doar că a fost o farsă globală cu efecte nocive și în România, dar la noi beleaua a fost agravată de faptul că am avut birocrați, tehnocrați și politicieni deosebit de proști (pe lângă faptul că mahării sistemului sunt hoți, corupți și impostori).
Cine are pagube materiale sau morale de soluționat de la decidenți să le solicite. Acest lucru le este permis de art.16 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004z
Citește și: Presa liberă nu este ”alternativă”. Fără presa ”nevândută” nimeni nu ar fi aflat niciodată realitatea
Nota 1: respectiva oug reglementa și telemunca și, respectiv, și obligația lucrului în ture în cazul unor colective de minim 50 de persoane; și aceste reglementări sunt anulate de azi.
Nota 2: teoretic, anularea acestei oug readuce Legea nr.55/2020 în poziția originară, când se prevedea posibilitatea ca, prin ordine de miniștri, să se instituie obligativitatea purtării măștii în spații închise, deci mall-uri, metrou, autobuz, instituții publice etc. Numai că anularea unei dispoziții legale care a modificat/abrogat o altă dispoziție legală nu face să renască, automat, dispoziția legală originară – dimpotrivă, acolo rămâne un gol de reglementare. Într-o asemenea situație, se revine la normal, iar normalul înseamnă ca lumea să NU poarte măști. Oricum, sunt curios și anticipativ amuzat cum se vor descurca managerii de spații comerciale și șefii de instituții când lumea va veni fără mască… Ce vor zice despre minunea de expert numit gomandand de la agziune?
Nota 3: a mai ieși cu mască pe figură în spații deschise, de acum încolo, este ridicol și jenant.
Autor: Avocat Gheorghe Piperea (pagina de social media)
Citește și:
Italia își reduce bugetul de pensii după ce au murit aproape o sută de mii de bătrâni în timpul pandemiei
Christine Lagarde, directorul marelui FMI: „Batranii traiesc prea mult si este un risc pentru economia globala, trebuie facut ceva”
CCR a decis că obligativitatea măştii de protecţie e neconstituţională. Amenzile ar putea fi anulate
ilioane de decese, milioane de familii distruse, milioane de copii fără copilării
Asuprire, politică, umilire, voturi, eliberare și prostie mai multă decât minciună
Va salva Putin elita mondială de furia populară? Piua! Pauză de război cu braveheart Gheorghiță
Proteste și în Australia, peste 10.000 de oameni au ieșit pe străzile din Canberra și Melbourne
Proteste și la Viena inspirate de Convoiul pentru Libertate: Cel mai rău virus este supunerea oarbă
Macron la un pas de a fi linșat. Franța în stradă, revolte fără precedent
Rafila: Masca de protecție și certificatul verde ar putea fi eliminate în martie

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026