Cum să fii profesor „bun” în România?

E o zi de online. În grădiniță ați avut secție de votare, deci… (mă rog, după părerea ta alegerile se puteau face în corturi militare. Dacă școlile puteau ține cursuri în corturi se puteau face și alegeri în ele).

O zi de școală on-line

Te trezești cu noaptea în cap pentru că ai pe birou un laptop șleampăt, pe cale să moară eroic și un teanc de “docomente”. De ce? Pentru că este vremea de pus la punct toate planificările, programele, dosarele…

Îți faci o tonă de cafea pentru că presimți o zi lungă și te apuci de treabă cu entuziasm. Nu te ține mult.

Cineva spunea că e tare bine să fii profesor și să faci lecții on-line pentru că stai acasă și nu faci nimic. Donezi cu drag binele acesta oricui mă invidiază. Tragi de timp…dar laptopul și “docomentele” strigă “la treabă, la treabă”…așa că oftezi și te apuci de “treabă”.

Termini la ora asta târzie la care scrii. Te doare spatele (și alte părți), ochii sunt ca în fotografiile color făcute cu aparatul de fotografiat Smena (încă îl mai ai. Oare s-or mai găsi filme foto?).

E aproape miezul nopții și îți dai seama că nu ți-ai sunat colega să îi spui la mulți ani. I-ai scris doar un mesaj pe Facebook. Și mai tragi o serie de cuvinte sfinte. De data asta nu scapă nicio hârtie, niciun “docoment”, nici măcar ministresa.

Profesor în România

Au trecut doar două săptămâni și profesorii sunt obosiți, sfârșiți, confuzi, derutați. Ministrul Anisie tace de-a dreptul enervant, deși noi așteptăm cu mare interes lecția aceea demonstrativă în sistem hibrid. Așteptăm laptopurile, copiii așteaptă tabletele, dar primim…tăcere.

Educația este un proces extraordinar de complex, iar artizanii acestuia sunt profesorii.

Haim G. Ginott spunea:

“Se așteaptă ca profesorii să împlinească țeluri de neatins cu instrumente neadecvate. Miracolul este că, uneori, ei reușesc să ducă până la capăt această misiune imposibilă.”

Orizontul de cunoștințe al unui bun profesor trebuie să depășească hotarele specialității sale în care e esențială cultura lui generală. Esențiale sunt și abilități de tipul: limbaj limpede și atrăgător, simțul umorului, autoritate personală, dublată însă de cordialitate. Trebuie să fie comunicativ, bine dispus, capabil să găsească proporția justă între sobrietate și camaraderie.

Dar cum poate profesorul român să fie acest profesor “bun” când el este lipsit de condițiile și mediul propice pentru asta.

Profesorul român nu știe azi ce are de făcut mâine sau ceea ce știe azi mâine este întors cu susul în jos.

Profesorul român nu are la îndemână mijloace didactice potrivite timpurilor.

Profesorul român nu are drepturi, are numai obligații.

Profesorul român – vinovat sau nu?

Desigur o mare parte din vina pentru această stare de fapt, îi aparține.

De ce?

Pentru că nu a înțeles ca trebuie sa impună respect…

Pentru că a pus interesul tuturor înaintea propriului interes profesional…

Pentru că a acceptat compromisuri care i-au făcut rău lui și, implicit, elevilor în numele cărora le-a acceptat…

Pentru că nu are curajul și demnitatea de a spune lucrurilor pe nume…

Pentru că nu impune respect…

Părinți și elevi…

A respecta profesorul, oricare ar fi el, înseamnă a nu gândi rău despre el, așa cum nici voi nu vă doriți ca altcineva să gândească rău despre voi.

A respecta profesorul înseamnă a nu-l vorbi de rău așa cum nici vouă nu v-ar plăcea să fiți vorbiți de rău.

A respecta profesorul înseamnă a-i respecta deciziile și exigența pe care o manifestă, pentru că cei mai mulți nu aveți cunoștințele și experiența pe care o are el și pe care vrea să le transmită așa cum știe el mai bine.

Secelean Rodica Nina

Distribuie acest articol Oficial Media