Ionel Petre, vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate s-a aflat în mijlocul promotorilor ecoturismului românesc. Încă de la începutul proiectelor de dezvoltare a patrimoniului natural național a arătat o deschidere deosebită, participând în calitate de moderator la una din dezbaterile pe această temă. ”Un reper pentru iubitorii muntelui precum Cabana Leaota trebuie conservat, nu eliminat” spune domnul Ionel Petre într-un comunicat de presă emis pe adresa redacției.
De apreciat faptul că a dat curs inițiativei Asociației Om pe Munte și a venit la prima oră a dimineții de sâmbătă, 28.07.2018, la Cabana Leaota, împreună cu cei doi copii. Iată că există repere, iată că existe modele pentru tânăra generație și o șansă de a percepe valorile reale într-o societate măcinată de confuzie. Am stat de vorbă cu domnia sa și vom prezenta cititorilor, interviul, într-un material viitor. Până atunci vă prezentăm declarația primită pe adresa redacției:
”Un reper pentru iubitorii muntelui precum Cabana Leaota trebuie conservat, nu eliminat”
Vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, liderul filialei ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a participat la finalul săptămânii la acțiunea de igienizare a Cabanei Leaota, simbol al turismului montan dâmbovițean. Acțiunea de igienizare, rezultată în urma dezbaterii publice organizată de Asociația „Om pe munte” și moderată de Ionel Petre, a strâns laolaltă zeci de iubitori ai muntelui, jurnaliști, activiști, precum și cetățeni de toate vârstele.
Acțiunea de igienizare a Cabanei Leaota este doar un prim pas din demersul inițiat de Asociația Om pe Munte și susținut de vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, Ionel Petre, de salvare de la prăbușire a acestui reper pentru iubitorii muntelui.
Din acțiunile pe care le au în vedere Asociația Om pe Munte și vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate se numără și reparația acoperișului, refacerea pereților, a ușilor și ferestrelor, toate acestea având drept scop readucerea adusă la strălucirea de altădată.
„Prin acțiunea din acest weekend am repurtat o primă victorie în demersul nostru de a reda Cabana Leaota turiștilor. Cabana Leaota a fost și trebuie să rămână un adăpost, un protector al oamenilor care colindă munții, cei care sunt îndrăgostiți de peisajele montane ale Dâmboviței. Nu a fost ușor, ci dimpotrivă ne-a trebuit multă răbdare, multă organizare. Vreau să le mulțumesc celor de la Asociația Om de Munte pentru activitatea lor, pentru că am creat acest parteneriat. Îi asigur și de acum înainte că Agenția Națională Arii Naturale Protejate va fi alături de ei până la final, până când Cabana Leaota va fi adusă la adevărata ei valoare.
M-am bucurat să văd interesul care există pentru reabilitarea Cabanei Leaota. Pentru mine, ca dâmbovițean, este o mândrie să pot spune că dâmbovițenii și-au dat mâna pentru a salva un simbol al județului. M-am implicat în acest proiect și îl voi susține până la capăt pornind de la o motivație personală. Cabana Leaota are o semnificație deosebită pentru mine. Adesea, în adolescență, urcam munții, iar de multe ori Cabana Leaota mi-a fost sfetnic când mă prindea noaptea. Vreau ca acum, în calitatea pe care o am de vicepreședinte al agenției, să contribui la salvarea Cabanei, pentru ca și alți turiști să se poată bucura de seri petrecute aici”, a declarat Ionel Petre, liderul ALDE Dâmbovița.
Proprietarul cabanei, care este totodată custode de Sit Natura 2000, a acceptat ca în perioada 16 iulie – 31 august voluntarii Asociației Om pe Munte să aibă acces în cabană pentru a o igieniza. Asociația Om pe Munte a anunțat că elaborează un plan pentru salvarea cabanei și pentru redarea în circuitul turistic.
În urma acțiunii de igienizare inițiată de Asociația Om pe Munte și vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, Ionel Petre, s-au creat premise favorabile salvării cabanei Leaota. La finalul acestei acțiuni, turiștii care parcurg traseele frumoase din zonă ar avea unde să se adăpostească seara sau de pericole.
Departamentul de Comunicare ALDE Dâmbovița
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
DESCHIDEM sezonul de iarnă începând cu data de 07.12.2024 în STRAJA
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
La Județean – un film care combină genurile psihologic, polițist și horror
Universitatea Politehnica Timișoara, aproape de elevii de liceu și prin sport
Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre AFC UTA Arad – AFC Unirea Slobozia