Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

ÎPS Părinte Mitropolit Nifon a sfințit Biserica Parohiei Gura Vulcănii

Încă de la primele ore ale dimineții, numeroși credincioși, dintre care mulți tineri, au participat, în ziua de duminică, 26 mai 2024, la ceremoniile de sfintire a bisericii Parohiei Gura Vulcănii, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și “Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din satul Gura Vulcanei, comuna Vulcana Pandele, județul Dâmbovița, după ample lucrări de reabilitare, restaurare și înfrumusețare.

Slujba de sfintire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, pe un podium special amenajat în apropierea bisericii, din sobor făcând parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, Protopopul Protoieriei Pucioasa, precum și preoți de la parohiile din jur.

“Actul de sfințire” al bisericii a fost citit de Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, după care, Pr. Iulian Rainea, Protopop al Protoieriei Pucioasa, a rostit cuvântul de bun venit adresat Părintelui Mitropolit, iar Pr. paroh Ionel Topor a mulțumit Înaltului Ierarh, precum și tuturor celor implicați în reabilitarea istoricei biserici parohiale.

ÎPS Părinte Mitropolit Nifon a sfințit Biserica Parohiei Gura Vulcănii

Mitropolitul Nifon a arătat, în cuvântul său, că sfințirea unei biserici – adevărată poartă a cerului pentru comunitate – reprezintă un eveniment dumnezeiesc și omenesc prin reverberațiile sale sacre, precum și unul cultural și național, pentru că un sfânt locaș intră în patrimoniul spiritual al neamului. Din acest motiv, un astfel de moment solemn ne oferă posibilitatea de a înțelege mai bine rolul și rostul deosebit de important pe care Biserica îl are în societate, pentru că ea mediază legătura dintre Cer și pământ, dintre Dumnezeu și oameni, dintre cele vremelnice și cele veșnice, aducând pecetea durabilității și a nemuririi. Biserica, pecetluită pentru veșnicie prin minunata și strălucitoarea Înviere a Domnului, îndeamnă mereu la practicarea virtuților care aprofundează relațiile dintre oameni, la trăirea darurilor Duhului Sfânt, astfel încât fiecare dintre noi să putem contribui la zidirea Trupului tainic al Domnului în lume.

În pofida provocărilor vremurilor, Biserica a stat mereu la temelia neamului nostru, sprijinindu-ne să dăinuim în istorie, slujind unitatea noastră națională și conferindu-ne mereu puterea de înnoire și de schimbare. De altfel, la temelia civilizației creștine se află principiile Evangheliei lui Hristos propovăduite de Biserică, așa cum vedem la noi, în Europa și în întreaga lume, unde tot ceea ce este bun și frumos vine din rodnicia colaborării libertății noastre cu harul dumnezeiesc.

La final, Înaltpreasfinția Sa a acordat rangul de „iconom stavrofor” Pr. Paroh Ionel Topor, dar și „Diploma mitropolitană de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Gheorghe Ana, Directorul Executiv al Asociației G.A.L. Valea Ialomiței și doamnei Prof. univ. dr. Gabriela Ștefăniță, expert restaurator.

La eveniment au luat parte autorități naționale, județene și locale care au dorit, cu acest prilej, să fie alături de credincioșii Parohiei Gura Vulcănii. Dintre acestea menționăm: domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, doamna deputat Carmen Holban, domnul deputat Ionuț Vulpescu, domnul deputat Radu Popa, domnul Secretar de Stat Ionuț Săvoiu, doamna Claudia Gilia, Prefectul Județului Dâmbovița și domnul Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște.

Reamintim că biserica Parohiei Gura Vulcănii  datează din anul 1779, iar lucrările de conservare-restaurare, amenajare și înfrumusețare au fost realizate între anii 2022-2024.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie acest articol Oficial Media
Share