”Ce este smerenia adevărată, despre care a vorbit Hristos? Cum să înțelegem cuvintele lui Hristos: „oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt”?
Smerenia înseamnă acceptarea interioară deplină a voii divine și o atitudine activă în exterior. Smerenia este acceptarea voii divine, absența urii, a enervării față de prezent; este absența regretului față de trecut și a fricii de viitor; este o atitudine activă, de căutare a unor soluții, într-o stare de calm interior. Smerenia este o calitate orientată către Dumnezeu.
Cum este omul smerit? Este omul care vede în orice se întâmplă– absolut în orice – voia divină, înțelege că tot ceea ce i se întâmplă este conform voii divine. El nu se amărăște, nu se descurajează, nu se întristează, ci caută noi modalități de rezolvare a sarcinilor, problemelor, face numeroase încercări de rezolvare a problemei sale.
În momentul în care vedem voia Celui de Sus în tot ceea ce se întâmplă, energia vine din abundență, în interiorul nostru, și apare puterea interioară necesară pentru rezolvarea oricărei probleme.
„Dumnezeu nu ne dă probleme peste puterile noastre.” Dacă ni s-a dat o problemă sau alta, înseamnă că putem să o rezolvăm.
Atunci, care este semnificația frazei rostite de Iisus Hristos: „… oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt”?
Nu răspunde printr-o răzbunare la o jignire, printr-o jignire la o insultă.
Orice ofensă sau neplăcere este o oportunitate pentru dezvoltarea noastră, o oportunitate de a ne schimba.
Dacă vom consuma cea mai mare parte a energiei pe jigniri și ură ca răspuns, pierdem posibilitatea de a ne schimba.
Omul se dezvoltă doar prin neplăceri, pentru că neplăcerile ne îndeamnă să căutăm soluții noi.
Și, dacă acceptăm situația în interior, ne este mai ușor să găsim o rezolvare. Acceptând ceea ce se întâmplă, descoperim posibilități noi, avem energie din belșug.
Trebuie să ne amintim mereu: tot ce se întâmplă cu noi se întâmplă conform voinței Creatorului. În interior – acceptăm, iar în exterior acționăm, ne apărăm, căutăm soluții la probleme. Orice situație dureroasă trebuie să ne îndemne către Iubire și Dumnezeu.
Sensul smereniei este de a nu ne consuma energia pe supărări, pretenții, nemulțumiri, agresivitate interioară, ci pe cea mai înaltă formă de apărare – pe schimbarea de sine.
Și, atunci când cineva ne provoacă o durere, nu trebuie să existe nici urmă de agresivitate interioară. Puteți rosti: „Accept tot ceea ce se întâmplă. Accept orice durere și supărare ca fiind dată de Sus”.
Făcând acest exercițiu, după 5-10 minute, veți obseva că apare un sentiment de iubire și o stare de calm, în sufletul dumneavoastră. Dacă repetați adesea această formulă, va deveni un reflex. Reflexul de a păstra iubirea și aspirația către Dumnezeu îți permite nu doar să te schimbi pe tine însuți, ci și pe ceilalți și întreaga situație, în câteva secunde…”
SN Lazarev
Fragment curs ”Vindecarea sufletului”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
SPIRITUALITATE
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Cum să supraviețuim unor boli grave. Ce a descoperit un medic renumit
75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi și familia lor. Oare de ce?
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ciocolată și relaxare, combinația perfectă
Cum a devenit mai simplu să găsești reduceri online care chiar merită
Proiect de reabilitare și consolidare pentru Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște