Școala românească în pandemie...și nu numai - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Școala românească în pandemie…și nu numai

Aoleu, aoleu…
(a se citi în franceză)
Dom’le profesorii ăștia iau școala online în serios. Cică pentru note trebuie să fii prezent la oră cu cameră și…să înveți.
Aoleu, aoleu…
(A se citi tot franțuzește)
Păi ministresa a zis că evaluări prietenoase, că fără teste, fără teze, profesorii să fie sprijin moral…și profesorii vor școală. Nu le-ar fi rușine! Auzi la ei!
Cineva spunea că școala online a scos ce e mai urât din oameni. Nu! Școala online a scos la suprafață adevărata față a oamenilor.

Tipuri de profesori….

Printre profesori sunt trei categorii.
Profesorii “je m’en fiche” (azi sunt pe Maupassant). Sunt cei care fac totul pe relaxare. Lucrează cu ce au, la cote minime, de avarie. Dau note mari, nu pun absențe, spun bancuri cu olteni sau ardeleni. Pentru părinți și elevi ei sunt profesorii cool (la asta nu am franțuzism).
La extrema cealaltă avem profesorii care debordează de exces de zel. Cumpără tot felul de echipamente și tehnologii, se lăuda cu ele, spun cât au cheltuit cu ele, fac demonstrații și repetă la infinit cât de devotați sunt copiilor. Dau note mari, toată lumea este perfectă, toți învață, iar ei își consolidează statutul de “enseignant modèle”
Avem apoi marea masă a profesorilor adevărați. Mulți, foarte mulți, majoritatea: tăcuți, discreți, profesioniști. Au cerut mijloace IT pentru online și dacă nu le-au primit (și nu le-au primit) au făcut consiliu de familie, au mai făcut o rată și s-au apucat de treabă. Și-au transformat casa în sală de clasă, se ocupă în fugă de familie și fac tot ce pot pentru ca lucrurile să meargă bine. Din cauza asta, ei dau note pe bune, vor prezența cu cameră a copiilor, respectă și cer respect.
Sunt în această masă a profesorilor cei care bat kilometri zilnic pentru a duce din poartă în poartă lecții și teme pentru copii. Căci vedeți voi? Nu toți elevii acestor profesori au Apple, Acer sau ultima tabletă Samsung sau Huawei. Nu au poate curent, nu au internet și mulți nici foc în sobă. Ei ar vrea să stea la o masă de birou cu camera deschisă să soarbă cuvintele profesorilor lor.
Ei ar vrea să îi vadă pe acei profesori care se îmbracă frumos, aranjează totul în ordine, își expun casa elevilor pentru că nu uita nicio clipă că ei sunt un model, că ei sunt profesori.

Profesori pentru toți

Niște neserioși profesorii ăștia. E normal ca ei să fie decenți, să își dea sufletul pentru niște elevi care stau in pijamale, cu picioarele pe birou, eventual cu o berică sau un Red Bull și care în marea plictiseală joacă FIFA 2020 sau cască ochii pe Tik Tok. Căci ei, elevii care stau la căldură și au tot ce le dorește inimioara au mai multe drepturi decât cei pentru care școala înseamnă o șansă reală de mai bine. Dar am să revin la elevi.
Aceasta masă a profesorilor este carne de tun (nu știu să o spun în franceză) pentru acea parte a părinților veșnic nemulțumiți, pentru guvernanți , indiferent din ce partid sunt, și presa care…nu e presă.
Mai este o categorie de profesori. Buni, își văd de treabă, muncesc pe rupte, dar vorbesc. Vorbesc despre problemele sistemului, despre nedreptăți, acuză politicienii, arată cu degetul în ministrul care nu are timp de școală pentru că este în campanie. Ăștia sunt profesorii paratrăznet. Și-o iau ăștia, frate, la greu. Dar din fericire nu le pasă și sunt din ce în ce mai mulți.

Elevi și…elevi

Revin la elevi. Sunt și printre ei elevi și elevi.
Sunt acei elevi pentru care școala este doar un pretext de a nu face nimic sau a face ce vor. Au tot ce își doresc, nu știu că orice se obține cu efort, nu mișcă un pai, dar vor note mari pentru că vor să facă o facultate și să ajungă CEO la o mare companie, avocați de succes, procurori care să bage profesorii la zdup…etc
Aș avea un mesaj pentru ei. Nu sunt atâtea job-uri silk (am trecut pe americănisme/englezisme). Știți ce dragilor? Life stinks!  Facultățile alea la care visați, sunt în general fabrici de diplome și atât. Pentru că o facultate pe bune, cere note, cere rezultate la concursuri și…cere voluntariat. Adică vor să vadă ce ați dat voi comunității fără a cere nimic în schimb. How does it sound?
Există și acei elevi care vor să învețe pe bune. Văd lipsurile din sistem, dar extrag esențialul, păstrează ce e bun, iar ce e rău sau inutil aruncă în Recycle Bin. Lor nu li se pare că sunt nedreptățiți sau nu spun asta pentru că ei știu că învățând au o șansă de a schimba lumea. Sunt elevii care sunt hotărâți să reușească, se zbat pentru fiecare realizare. Ei sunt cei mai mulți, printre ei sunt acei elevi excepționali pe care presa nu prea îi pomenește.
Cea mai vitregită categorie a elevilor este cea în care elevii își doresc să învețe și nu au unde, nu au cum pentru că sunt lipsiți, mai ales acum în pandemie, de mijloacele de care au nevoie. Nu au tablete sau smartphone, nu au internet, nu au semnal, unii nu au curent. La școală le era mai bine. Aveau manuale, mai găseau câte un caiet, aveau o clasă cât de cât încălzită. Unii au părinți ar vrea să le poată oferi mai mult, dar guvernanților nu le pasă de ei. Ei contează la alegeri când politicienii vin cu sacoșe și le aruncă firimituri de belșug și le arată unde trebuie să pună ștampila. Apoi “adio și un praz verde”. Nu investiții, nu locuri de muncă, nu facilități…nimic.
Nu mai vorbesc de copiii din comunitățile în care școala este ceva în afara culturii lor. Lor trebuie însă dedicat mai mult timp și atenție.

Părinți în pandemie…

Și am ajuns la părinți.
Aceștia s-au văzut într-o situație atât de complicată încât nu știu cum să o gestioneze. S-au văzut acasă cu 1, 2, 3 copii care trebuie să stea toată ziua cu ochii în device-uri. Și unde până atunci refrenul fusese “fără telefon” , acesta s-a schimbat în “treci pe telefon /tabletă /laptop”. Unde mai pui că unii au umblat la buget pentru a le asigura mijloacele IT necesare. Dar șocul cel mare a fost să vadă că nu e chiar atât de simplu să fii profesor.
Pentru că abia acum au văzut că nu e ușor să îi ții concentrați pe ceva mai mult timp. În plus, tentația de a încălca regulile a crescut ca Făt-Frumos din poveste. Nu e ca în clasă când profesorul vede și aude. Online îi închizi ochii cu camera și îi astupi urechile cu un microfon închis. Ce îți mai rămâne de făcut ca elev? Să te distrezi!
Este greu ca părinte să accepți că rezultatele slabe la învățătură nu sunt numai din vina profesorilor. Este greu să recunoști că tu ca părinte ai greșit în educație.
Știu că dincolo de atacurile din ce în ce mai murdare ale unor părinți împotriva profesorilor există multă frustrare născută din eșecul ca părinte.

Școala este școală indiferent unde se desfășoară cursurile

Dacă vor să schimbe cu adevărat ceva, părinții trebuie să le spună copiilor că școala este școală indiferent că este în clasă sau online. Repetându-le la nesfârșit că online nu se face școală, părinții cultivă neîncrederea, lipsa de interes, distrug și bruma de respect pe care o au copiii lor pentru școală.
Până la pandemie era o adevărată avalanșă de  sugestii pentru profesării din România să schimbe sala de clasă cu parcurile, cu pădurea… Acum avem ocazia să testăm toate aceste propuneri. Poate că mediiile în care există mulți factori perturbatori nu sunt buni pentru educația pemanentă a elev ilor
Acum, părinților, fiecare materie li se pare și mai grea și mai stufoasă. Acum li se par că tot mai multe informații sunt inutile.  Așa cred și copiii și poate și mulți profesori. Așa este oriunde in lume. Nu există niciun sistem de invățământ care să tansmită doar informații utile. Nimeni nu poate intui exact de ce anume vor avea nevoie acești copii în viitor. Și incă ceva, nu poți clădi viitor dacă nu ai trecut.  Este tare complicată  problematica aceasta a  conținuturilor.

Și încă ceva…pentru profesori și părinți

Profesori,, părinții pot fi cei mai buni aliați ai dvs dacă veți învăța să aveți încredere în ei.
Părinți, profesorii pot fi cei mai buni aliați ai dvs dacă veți învăța să aveți încredere în ei.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share