Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Teatrul Tony Bulandra Târgoviște- Premieră ”NORA” de Henrik Ibsen

nora1

Teatrul Tony Bulandra din Targoviste vă invită, miercuri 13 ianuarie ( Avanpremiera) si joi 14 ianuarie (Premiera) in Sala Studio, de la ora 19:00,  la prima dintre cele două premieri ale începutului de an. Spectacolul NORA, de Henrik Ibsen, poartă semnătura regizorului Gelu Badea, scenografia fiind semnată de Mc Ranin.

Distribuția: Antonia Ionescu, Lucian Pavel, Corneliu Jipa, Andreea Tanase, Marin Grigore.

Piesa a fost scrisă cât timp dramaturgul se afla la Roma și Amalfi, în Italia, într-o vreme în care Europa era cuprinsă de revoluții. O prespectivă modernă asupra literaturii atât epice, cât și dramatice apărea, provocând tradiția romantică. Ibsen este cel care a popularizat drama realistă, derivată din această nouă perspectivă. Piesele lui erau jucate în toată Europa și traduse în foarte multe limbi. “O casă de păpuși” sau ”Nora” a fost publicată la Copenhaga unde a și avut loc premiera. A fost a doua dintr-o serie de piese realiste ale lui Ibsen. Prima, “Stâlpii societății” (1877), a creat vâlvă în toată Europa și a fost repede adoptată de teatrele avantgardiste ale continentului.

„Nu am fost niciodata fericita. Credeam, dar n-am fost niciodata. Cel mult vesela. Si el era intotdeauna dragut cu mine. Dar casa noastra n-a fost niciodata decat o casa de papusi. Eram papusa-sotie, dupa cum la tata fusesem papusa-copil. Iar copiii nostri, la randul lor, au fost papusile mele. E adevarat ca m-a distrat multa vreme sa se joace cu mine, dupa cum pe copii ii distreaza sa ma joc cu ei. Asta a fost casnicia noastra. Nimeni nu-si inchipuie ce poate nascoci rautatea omeneasca.”

nora
www.oficialmedia.com Teatrul Tony Bulandra Targoviste Repetitii finale ”Nora”

“O casă de păpuși” (”Nora”) urmărește trezirea Norei Helmer de la viața confortabilă pe care o ducea. Fiind condusă toată viața ori de tatăl ei, ori de soțul Torvald, Nora ajunge să își schimbe părerea despre fundamentele în care ea credea, odată ce căsătoria ei este pusă la test. Împrumutând bani de la Krogstad, falsificând semnătura tatălui ei, ea a putut să plătească o călătorie în Italia pentru a-l salva pe soțul ei bolnav, el neștiind de împrumut, crezând că banii vin de la tatăl Norei. De atunci, ea a trebuit să găsească moduri în care să plătească împrumutul.

Importanța piesei constă în mesajul feminist care a zguduit scenele europene la premiera piesei. Respingerea căsătoriei și a maternității de către Nora a scandalizat audiențele din acel timp. De fapt, primele producții germane ale piesei din anii 1880 au folosit finaluri alternative, scrise de Ibsen la cererea producătorilor.

Spiritul revoluționar și modernismul l-au influențat pe Ibsen să își aleagă un erou neobișnuit, o casnică, în atacul său asupra valorilor clasei de mijloc. Devenind rapid subiect de bârfă în Europa, piesa a reușit în încercarea de a provoca discuții. De fapt numeroasele feluri în care piesa poate fi interpretată fac din O casă de păpuși o piesă atât de interesantă. Fiecare nouă generație a avut o versiune diferită asupra cărții, de la a o vedea ca pe o critică asupra feminității, la a o lua ca pe o alegorie Hegeliană a istoricului spirit al evoluției.

“Nora” a fost pusa pentru prima data in scena la Teatrul Regal din Copenhaga, in 21 decembrie 1879. Piesa s-a jucat cu sala plina si a inregistrat un adevarat succes. Astazi, lucrarile lui Ibsen constituie parte esentiala din repertoriul teatral universal, in fiecare luna fiind prezentate pe aproximativ 100 de scene din intreaga lume.

Rezervari si bilete: 0245 210 046 / www.tonybulandra.ro facebook.com/teatrulTonyBulandra

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share