UniHack 2020 și-a desemnat câștigătorii - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

UniHack 2020 și-a desemnat câștigătorii

În perioada 20-22 noiembrie a avut loc a doua ediție a hackathonului internațional pentru elevi și studenți UniHack, organizat de Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) și Banat IT, cu sprijinul Facultății de Automatică și Calculatoare, al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul desfășurându-se de această dată în format digital.

325 de studenți și elevi din întreaga lume, grupați în echipe de maximum 5 persoane, au creat pe parcursul weekendului 75 de aplicații web, mobile sau de inteligență artificială, din dorința de a veni în sprijinul comunității pe teme precum implicare civică sau educație digitală.

În paralel, participanții au avut oportunitatea de a participa la peste 20 de talk-shaw-uri și workshop-uri susținute de experți în domeniu. Astfel, ei și-au dezvoltat cunoștințele tehnice și au învățat cum le pot aplica în folosul societății, dar și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a-și transforma ideea într-un start-up cu impact real.

Premiul cel mare, în valoare de 2000 euro, și premiul pentru cel mai bun proiect la categoria Digital Education, oferit de Liga AC, a fost câștigat de echipa VisuLearn din Statele Unite, care a dezvoltat o interfață bazată pe recunoașterea gesturilor ce transformă cursurile online într-o experiență dinamică și mai accesibilă pentru studenții cu dizabilități. Utilizatorii pot folosi aplicația, compatibilă cu Zoom, Google Meet și Microsoft Teams, pentru a afișa modele 3D, imagini sau text pe ecranele studenților.

Premiul special oferit de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România a fost câștigat de echipa timișoreană CitizenTM, cu o aplicație ce ajută cetățenii să se implice activ în comunitate, prin semnalarea problemelor, susținerea inițiativelor ce necesită suport financiar și menținerea legăturii cu administrația publică. Echipa a dezvoltat atât o aplicație mobilă pentru cetățeni, cât și o interfață web pentru administrare.

Cea mai bună aplicație mobilă, premiată de către Visma, a fost SpendWithBrain, o aplicație pentru iOS ce permite utilizatorilor să-și monitorizeze și gestioneze finanțele personale și, cu ajutorul graficelor și statisticilor, să identifice moduri prin care își pot îmbunătăți situația financiară.

Premiul pentru cea mai bună aplicație web, oferit de Atos, a fost câștigat de proiectul MapStore, un serviciu web ce oferă informații vizuale detaliate despre raioanele unui magazin și produsele din acesta.

Continental Automotive a premiat două proiecte la categoria mobilitate urbană sigură, și anume NavSafe și SPARKS. NavSafe oferă comunității o alternativă la Google Maps și alte aplicații de navigare, propunând rute ce iau în calcul gradul de siguranță a zonelor aflate pe traseu, din perspectiva ratei de criminalitate, iar SPARKS detectează potențiale pericole aflate pe carosabil și oferă recomandări de reducere a vitezei.

În plus, Major League Hacking, o comunitate globală de organizatori de hackathoane din care UniHack face parte, a oferit sprijin pe tot parcursul evenimentului și câteva premii pentru participanți.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ambasadei Franței în România, Institutului Francez din România și al sponsorilor: Atos, Continental Automotive, Visma, Google, Tazz by eMag și Here Technologies.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share