Comentatorul și analistul politic Cozmin Gușă a scris pe Facebook că, odată ce sfârșitul pandemiei este aproape, se văd și rezultatele, nu dintre cele mai bune pentru cetățeni.
„Ne apropiem de finalul pandemiei și a devenit limpede pentru toți că se preferă o „aterizare lentă” pentru cetățeni, similar cumva ca pentru pasagerii unui avion condus de vreun pilot nebun sau beat, pasageri ce credeau că trec prin vreo furtună în timp ce pilotul făcea în timpul zborului doar scheme de tip sinucigaș, dar la final lumea trebuie liniștită, ca să mai ia bilete și data viitoare. Așa a fost produs și Omicronul, e tot virusul, dar nu mai mori, să uităm de vaccinuri, merge și cu medicamente, iar de luna viitoare nu mai trebuie nici certificatul verde, „măi proștilor care v-ați vaccinat” …
Dacă îi priviți acum la tv-uri pe cioclii pandemiei, ce ne afuriseau pe bani de la buget dacă ziceam ceva contra vaccinării, o să-i observați cum au devenit azi lupi moraliști, și ne explică (tot la comandă și tot pe bani de la buget) că guvernele sunt responsabile pentru ineficiența vaccinurilor și panica semănată în pandemie, că acum trebuie să fim calmi și să ne vedem de viețile noastre. Sinistre figuri, numai bune de înjurat și bastonat, numai că ar fi inutil, sunt bine protejați și promovați cu toții, că doar mai e nevoie de ei și data viitoare când trebuie susținută public vreo altă aberație.
Citește și: Presa liberă nu este ”alternativă”. Fără presa ”nevândută” nimeni nu ar fi aflat niciodată realitatea
Care sunt rezultatele clare ale pandemiei?
Doar cele cu incidență economică și profit uriaș. Acum știți cu toții că acționarii marilor companii din Big Pharma și IT s-au îmbogățit cu mii de miliarde de dolari extrase din bugetele țărilor, deci din buzunarele noastre. O să aflați în aceste zile că prețurile la energie crescute artificial pe finalul pandemiei nu vor mai scădea, ceea ce va genera averi sporite tot cu mii de miliarde pentru acționarii companiilor energetice, ce trebuiau să se îndestuleze similar cu cei din Pharma și IT. Războiul planetar simulat la granița Ucrainei a generat și el o „emulație” generatoare de bani mulți pentru marii producători de armament, ce și-au vândut rapid stocurile către guverne panicarde, ce-și justifică cheltuielile tot în siajul pandemiei, explicând public cetățenilor că dacă au reușit (prin vaccinare!) să nu moară de Covid, de ce să riște acum să moară de glonț, e bine să avem mult armament pentru apărare. „Teatrul politic pentru proști” va continua să-și susțină reprezentațiile în fața mulțimilor debusolate, se mai opun niște camionagii prin țările mai curajoase, dar vor fi și ei potoliți rapid, că doar intelligence-ul planetar se adapă și el tot cu bani din buzunăreala cetățenilor, și vor fi obligați să găsească soluții.
Nu se va schimba nimic în bine în tabloul vieților noastre schițat mai sus, dar știind asta, ar fi o prostie în plus să vă necăjiți sau să priviți perspectiva cu disperare.
Așa s-a ajuns în ciclul acesta al existenței noastre, pe fondul decăderii spirituale și intelectuale din ultimele decenii, puterea nu mai aparține cetățenilor, ci strict acelui grup (de defecți) ce deține azi puterea financiară și militară, format din oameni ce vor avea grijă să nu mai piardă frâiele, ba chiar se vor îngriji să le transfere tot unora ca ei, ce-și așteaptă rândul în mod disciplinat. Vă comunic toate acestea nu pentru ca să vă induc disperarea sau resemnarea (e chiar posibil să greșesc în evaluare), ci din dorința de a vă sugera să vă aranjați viețile în mod realist, în acest context subuman, orice speranță deșartă v-ar putea dezamăgi și debusola în plus.
Spectacolul lumii din ultimii doi ani a fost de tip horror, mulți ați descoperit abia cu acest prilej cum stau treburile de fapt pe planetă, unii vor rămâne prostiți definitiv, alții chiar nu vor suporta noua realitate. Așadar, bucurați-vă de viață așa cum puteți fiecare, dar nu vă mai așteptați să retrăiți momentele de libertate și belșug din ultimele decenii, pentru că nu se vor mai repeta.
Și nici nu căutați vinovații privind în sus sau în lateral, natura umană e preponderent păcătoasă, lacomă sau lașă, deci putem găsi responsabilii de ceea ce-am pățit mai degrabă uitându-ne în oglindă …”, scrie Cozmin Gușă.
Citește și:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice