Comentatorul și analistul politic Cozmin Gușă a scris pe Facebook că, odată ce sfârșitul pandemiei este aproape, se văd și rezultatele, nu dintre cele mai bune pentru cetățeni.
“Ne apropiem de finalul pandemiei și a devenit limpede pentru toți că se preferă o “aterizare lentă” pentru cetățeni, similar cumva ca pentru pasagerii unui avion condus de vreun pilot nebun sau beat, pasageri ce credeau că trec prin vreo furtună în timp ce pilotul făcea în timpul zborului doar scheme de tip sinucigaș, dar la final lumea trebuie liniștită, ca să mai ia bilete și data viitoare. Așa a fost produs și Omicronul, e tot virusul, dar nu mai mori, să uităm de vaccinuri, merge și cu medicamente, iar de luna viitoare nu mai trebuie nici certificatul verde, “măi proștilor care v-ați vaccinat” …
Dacă îi priviți acum la tv-uri pe cioclii pandemiei, ce ne afuriseau pe bani de la buget dacă ziceam ceva contra vaccinării, o să-i observați cum au devenit azi lupi moraliști, și ne explică (tot la comandă și tot pe bani de la buget) că guvernele sunt responsabile pentru ineficiența vaccinurilor și panica semănată în pandemie, că acum trebuie să fim calmi și să ne vedem de viețile noastre. Sinistre figuri, numai bune de înjurat și bastonat, numai că ar fi inutil, sunt bine protejați și promovați cu toții, că doar mai e nevoie de ei și data viitoare când trebuie susținută public vreo altă aberație.
Citește și: Presa liberă nu este ”alternativă”. Fără presa ”nevândută” nimeni nu ar fi aflat niciodată realitatea
Care sunt rezultatele clare ale pandemiei?
Doar cele cu incidență economică și profit uriaș. Acum știți cu toții că acționarii marilor companii din Big Pharma și IT s-au îmbogățit cu mii de miliarde de dolari extrase din bugetele țărilor, deci din buzunarele noastre. O să aflați în aceste zile că prețurile la energie crescute artificial pe finalul pandemiei nu vor mai scădea, ceea ce va genera averi sporite tot cu mii de miliarde pentru acționarii companiilor energetice, ce trebuiau să se îndestuleze similar cu cei din Pharma și IT. Războiul planetar simulat la granița Ucrainei a generat și el o “emulație” generatoare de bani mulți pentru marii producători de armament, ce și-au vândut rapid stocurile către guverne panicarde, ce-și justifică cheltuielile tot în siajul pandemiei, explicând public cetățenilor că dacă au reușit (prin vaccinare!) să nu moară de Covid, de ce să riște acum să moară de glonț, e bine să avem mult armament pentru apărare. “Teatrul politic pentru proști” va continua să-și susțină reprezentațiile în fața mulțimilor debusolate, se mai opun niște camionagii prin țările mai curajoase, dar vor fi și ei potoliți rapid, că doar intelligence-ul planetar se adapă și el tot cu bani din buzunăreala cetățenilor, și vor fi obligați să găsească soluții.
Nu se va schimba nimic în bine în tabloul vieților noastre schițat mai sus, dar știind asta, ar fi o prostie în plus să vă necăjiți sau să priviți perspectiva cu disperare.
Așa s-a ajuns în ciclul acesta al existenței noastre, pe fondul decăderii spirituale și intelectuale din ultimele decenii, puterea nu mai aparține cetățenilor, ci strict acelui grup (de defecți) ce deține azi puterea financiară și militară, format din oameni ce vor avea grijă să nu mai piardă frâiele, ba chiar se vor îngriji să le transfere tot unora ca ei, ce-și așteaptă rândul în mod disciplinat. Vă comunic toate acestea nu pentru ca să vă induc disperarea sau resemnarea (e chiar posibil să greșesc în evaluare), ci din dorința de a vă sugera să vă aranjați viețile în mod realist, în acest context subuman, orice speranță deșartă v-ar putea dezamăgi și debusola în plus.
Spectacolul lumii din ultimii doi ani a fost de tip horror, mulți ați descoperit abia cu acest prilej cum stau treburile de fapt pe planetă, unii vor rămâne prostiți definitiv, alții chiar nu vor suporta noua realitate. Așadar, bucurați-vă de viață așa cum puteți fiecare, dar nu vă mai așteptați să retrăiți momentele de libertate și belșug din ultimele decenii, pentru că nu se vor mai repeta.
Și nici nu căutați vinovații privind în sus sau în lateral, natura umană e preponderent păcătoasă, lacomă sau lașă, deci putem găsi responsabilii de ceea ce-am pățit mai degrabă uitându-ne în oglindă …”, scrie Cozmin Gușă.
Citește și:
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Proiectele neîncepute sau imposibil de finalizat până în august 2026 vor pierde finanțarea PNRR
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
5 moduri creative de a utiliza plasa de umbrire în amenajarea grădinii
Cum să planuiești un concediu de poveste în Insulele Canare? Tips & tricks pentru a nu da greș
La ce soluție au ajuns fermierii din Lungulețu și Apele Române