Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Pepe s-a prezentat în noua formulă muzicală la Timișoara

Cu toate că a fost la o zi distanţă de 8 Martie, adică în 9 Martie, de 40 de Mucenici, s-au distrat şi bărbaţii dar şi genul frumos, cu toate că nici unul nu a băut 40 de păhărele, nici de vin, nici de răchie, şi s-au distrat dintr-un motiv mai special, fiindcă în mijlocul lor s-a aflat Pepe.

„Publicul timişorean de la un eveniment la altul este tot mai diferit, una este să cânţi într-o sală de spectacol  şi alta e să cânţi în aer liber, una e să cânţi la o petrecere privată, şi alta e să cânţi într-o sală de evenimente” ne declară Pepe.

A fost foarte încântat de felul de care a fost primit atât de timişoreni cât şi de impresarul său, Ionuţ Miculescu, de la Media pro music, într-o locaţie deosebită, de pe strada Cetăţii din Timişoara, Sala de evenimente Hanover.
Pepe a venit cu multe noutăţi discografice pentru publicul care a început să îl adore chiar de la prima piesă, însă fiecare apariţie în parte este o noutate pentru public.

Timp liber nu prea există, în afara Paştelui şi a Crăciunului, sărbători care preferă să şi le petreacă în familie  în rest turnee în toată ţara, pentru promovarea muzicii latino, o muzică, cât mai pe gustul publicului.

„Am o viaţă agitată. Dacă vorbim despre viaţa de familie e o viaţă super, fiind vorba de copii, de dragoste, de înţelegere, însă viaţa de scenă e una foarte agitată. Numai ieri am fost pe traseul Bucureşti-Piteşti-Bucureşti, azi în Timişoara iar mâine la Londra. Urmează o serie de evenimente, multe concerte în aer liber, multe cluburi, petreceri private. Am o formulă nouă de 5-6 instrumentişti, lansată doar de ieri, formaţie proprie, formată din 6 persoane – Pepe Band”.

 

Vara nu prea îi place să stea pe litoral, o făcea până prin 2001/2002, după care a început să prefere spectacolele organizate în ţară şi de asemenea festivalurile :

„Vara nu prea am timp să stau pe litoral, doar în vacanţă şi la marile concerte. La mare nu sunt un sezonier, merg o dată, de două ori să cânt, la spectacole, eram sezonier în 2001/2002, dar pe urmă am stopat-o, având impresia că mă blochez într-o zonă şi atât, iar cererea din ţară e foarte mare, prefer festivalurile importante din ţară. Sunt 15 ani de când n-am mai stat la mare un sezon întreg. De Crăciun şi de Paşti nu cânt, prefer să stau acasă cu familia. Weekend de weekend avem concerte în ţară, şi nu numai în ţară, ci şi în afara ţării, săptămâna viitoare voi fi în Irlanda.
Transmit multă dragoste timişorenilor şi să se iubească sincer. La mulţi ani tuturor şi să fiţi iubiţi.”

Impresarul spectacolului Ionuţ Miculescu: „ În această seară ne bucurăm să îl avem pe Pepe în această locaţie, într-o inedită formulă, cu lansarea ultimului videoclip ”Rămâne între noi”, o producţie dinamică, o atmosferă unică, latină, pentru ca publicul timişorean să se bucure de acest spectacol”.
Evenimentul s-a dovedit a fi cu adevărat unul inedit, unde s-au distrat cu toţii, de la mic până la mare, ţopăind pe muzică latino printre mesele din sala de evenimente.

Stejarel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share